Lucruri generale precum terenul, altitudinea, oamenii indigeni ar fi destul sa justifice o vizita in Bolivia. Are si obiective speciale destule. Salar de Uiyuni inainte de toate pentru ca e unic, inexplicabil si fotogenic. Isla del Sol, Carretera de la muerte, Tihuanaco…lista e lunga.
Candva Bolivia a avut retea feroviara. Acum doar un cimitir de trenuri enorm langa Uyiuni.Salar de Uyuni este in categoria zero, ”fara de care nu se poate”, nu poti spune ca ai vazut lumea daca nu ai vazut locul asta. Este de fapt un câmp de sare. Sarea cand e acoperita cu apa devine ca sticla, o oglinda perfecta. Zona de sare are 11.000 km², cam cât două județe din România. E acoperit jumatate de an de cativa centimetri de apă, in celelalte șase luni mai uscate sarea este expusa și crapă. Cerul e senin mereu si se reflecta in oglinda de sare. Se pierde ideea de orizont și de distanță. Peisajele sunt ireale, mintea nu prea poate să înțeleagă așa ceva.
Cerul una cu pamantul. Daca nu erau masini si oameni pe post de puncte de reper as fi ametit. Cu picioarele inghetate dar si cu bucurie si uimire.Ca sa vizitezi salar trebuie sa ajungin in orașul Uiyuni. De acolo platesti un tur si te duc cu o masina de teren. Te plimba pe la suveniruri si pe la un restaurant de sare. Apoi intri pe suprafata de sare, practic parasesti realitatea. Nu mai e cer si pamant, doar oglinzi.
Puro salar…Am primit doar o jumatate de doza de salar. Dupa ora de pranz din cele 20 de masini de teren 3 au ramas la restaurant, intre care si a noastra. Soferul ne zice ca putem merge pe jos urmatoarele 2 ore prin salar si se culca. Am facut doar jumatate de tur. E Bolivia, nu ai cui sa te plangi. Cand nu-i am dat bacsis a facut urat.
Conducand prin salar. Cel mai mare poligon al lumii. 11000 km patrati totul plat. Convoiul. Trei soferi din 20 au decis sa doarma la pranz, intre care si al nostru.Salar-ul mai are și o importanță economică deosebită, conține undeva între jumătate și doua treimi din litiul lumii. Litiul, bineinteles, se găsește în baterii. Acum cu mașinile electrice Bolivia a căpătat o importanță strategica datorită acestor rezerve. Interesant este că nu se exploateaza, nu permit companiilor străine să intre. Exista o companie de stat care insa scoate foarte putin neavand tehnologie.
“Careterra de la muerte”, ”Soseaua mortii”. De fapt sunt doua, una veche si una noua. Adevarata este cea veche de pamant. Mai nou au construit una asfaltata si mai lata pentru masini. Pe cea veche se fac tururi cu biciclete. Plecarea din La Paz cu microbuzul cu biclete deasupra. Costa intre 50 si 100 de euro si include transport, bicicleta si o masa. Pretul e mai mare decat merita. Diferenta o face calitatea si varsta bicicletei. Cobori de sus din Anzi pana la zona tropicala in 60 de km.
Viteza da, adrenalina da, pericol da dar nu atat cat pare. In pretul turului intra si pozele facute de unul dintre ghizi. Si aici, ca mai intotdeuna in Bolivia, am luat o mica teapa. Au scurtat, ne-au dus cu masina cativa km in plus in loc sa ne lase sa ne urcam pe biciclete. Odata pe biciclete am coborat foarte brusc, in 2 ore am ajuns de la 4700 la 1200 de metri. De la frig cu minus si zapada la verdeata totala si caldura. Pe stanga cum cobori prapastii mari, soseaua de pamant și lată de 2-3 metri. Nu e atat de periculoasa pe cat ii e reputatia.
Ceata si ploaie. Greu de facut poze.Transfagarasanul are prapastii similare, doar ca e construit după principii ingineresti. Sosea a mortii este fără nici un dubiu dar cauza princincipala este felul bolivian de a conduce. Mai precis faptele ca beau si mesteca frunze de coca la volan. Masinile si autobuzele tind sa fie vechi si prost intretinute de asemenea. In saptamana in care am coborât cu bicicleta un autobuz a cazut in prapastie si asta pe soseaua noua. Dupa 5 zile era inca acolo, foarte greu de scos.
Plin de motociclete de teren din Europa care fac Panamericana. Intr-o zi o sa posteze si blogul Vulpea de pe o motocicleta din asta. Am pastrat voiajul asta pentru luna de miere, vorba unui prieten.Isla del sol. Isla del Sol e situată pe lacul Titicaca la 3800 m. Pe cei 15 km² circa 800 de familii in diferite sate. E America de sud acum câteva sute de ani, fără mașini fără sosele pavate.
Copacabana, poarta spre Isla del Sol.Din La Paz am luat autobuzul vreo doua ore pana in orasul Copacabana. Din Copacabana cu vaporul, o traversare de inca vreo doua ore. Am petrecut doar o noapte pe insula, ideal ar fi fost sa petrec trei. Liniste totala e intrerupta doar de animalele de casă și curte. Majoritatea locuitorilor sunt indigeni, multi dintre ei îmbrăcați ca pe vremuri. Dimineta lumea se trezeste, se spala in paraul perfect curat, mulge vacile si le duce la păscut.
Rutina de dimineata. Povestitul e important. Femeile mulg vacile… Duc turma la pascut… Si se spala pe cap in rau. In tot timpil asta barbatii inca dorm.Facilitati pentru turist sunt destule. Restaurante modeste servesc mancare simpla dar buna, in general pește. Cazare extrem de ieftina, 5-7 euro o camera. Turisti nu prea multi, nu se simte ca ar fi un loc turistic.
Vedere de la fereastra camerei mele. Omniprezentele llame. Daca toata lumea are animale…m-am imprietenit si eu cu un mini-magar.Am traversat in mers insula de la un cap la celalalt, durează cam o jumatate de zi. In stilul tipic bolivian m-au incasat sa trec prin sate, cred ca am platit 3-4 bilete. Pe unde te asteptai mai putin aparea o baba cu teancul de “boletas”. Se cer bilete sa mergi pe jos pe insula dar sa vizitezi ruinele precolumbiene nu.
Iti trebuie bilet si ca sa respiri pe insula. Altfel ai de a face cu o seniora care te ia de infractor…M-am enervat pe moment dar per total a fost extrem de frumos. Lipsa masinilor face minuni. Nu parcãri, nu sosele late, nu cladiri mari. Lumea merge pe jos oriunde are nevoie. Distantele nu sunt chiar mici dar oamenii sunt obisnuiti. Cand se intalnesc, si se intalnesc des, stau de vorba perioade lungi. Lumea zice ca pe la noi pe la tara ar fi similar.Nu este, satul meu la relatii sociale e la ani lumina de insula asta.
Sate pe insula. Vreo trei sunt mai mari.
Localnicii consuma mai mult produse locale, inclusiv peste. La un euro si un pic farfuria nu te poti plange. O farfurie similara m-a costat de 15 de ori mai sus la cherhanaua din Vama Veche.Acestea ar fi atractiile turistice. La Tihuanaco si Valle de la Luna am refuzat sa merg din cauza ca le consider prea turistice si mediatizate. Potosi si La Paz isi merita articolele lor separate. In ciuda multelor dificultati Bolivia ramane o tara care merita vizitata în detaliu.
