Abia asteptam sa se faca ziua sa pornim prin oras. Mandawa e cunoscut in toata India pentru casele numite haveli. In India, alături e Filipine, am vazut cel mai mare contrast intre bogati si saraci. Un cuvant/concept care ilustreaza bine treaba asta e “haveli“. Enorme, cam cat 10 case normale, au multe camere, extrem de decorate pe afara.
Unele haveli sunt foarte asemanatoare cu palatele de rromi din Romania. Pamantul din jurul fiecarui sat era proprietatea unei singure familii, care avea si haveli. Restul de cateva mii de oameni din sat traiau si unii chiar mai traiesc, in adaposturi de pamant sau case precare. Este izbitor sa vezi un sat cu 5000 de bordeie si intre ele un palat din ala. L-am intrebat pe un indian, “ce zice lumea, cum accepta sa traiasca asa, sa munceasca toata ziua si pentru ala cu casa mare”? Simplu si la obiect omul mi-a zis ca nu e nici o problema, ca trebuie sa faci sa fie bine cu zeii si la urmatoarea reincarnare poate o sa fie tu ala cu palatul…I-am comentat ca nu prea cred ca e just sistemul asta si ca probabilitatea ar fi oricum mica, cu atata populatie/competitie. Mi-a raspuns ca daca nu faci ce trebuie risti o reincarnare si mai proasta, poate chiar in caine. Am vizitat o suma de haveli. Aceeasi situatie peste tot. Casa enorma, multe abandonate de familia plecata mai tot anul in oras, unele transformate in hotel.
In urmatoarea dimineata ne-am pornit cu autobuzul local spre Bikaner, inima Rajasthanului. Mai bine zis cu autobuzul imposibil. Pe 45 de locuri 100-120 de oameni. India reala ati vrut – India reala aveti. In autobuz 5 pe 2 locuri, impingeri, saci de orez pe jos cum nu vedeai te impiedicai, lume care nu se poate urce, lume care nu poate cobori. Mi-a atras atentia un domn de vreo 75-80 de ani, foarte slab, imbracat tot in alb, care a traversat autobuzul supraaglomerat cu un sac mare de ceva in maini si a iesit pe usa din fata.
Ajunsi in Bikaner – un fort enorm, cateva zeci de case palate si in rest dezastru. Poluare la maxim. In naivitatea mea, e doar a treia zi in India, m-am dus sa alerg pe un stadion care se nimerise sa fie chiar langa hotel. Am renuntat rapus de usturime pe gat dupa 10 minute. Stadionul – o minune – pamant pe teren si tribune fara locuri, fara banci, fara nimic. Se sta pe marginile de pamant pe vine la meci, daca iti da unul vant te rostogolesti pana pe teren.
Incet-incet am ajuns in inima Rajasthanului. Cel mai mare stat ca suprafata din India. Razboinici, fortificatii, desert, camile, seceta, lume cam inapoiata care isi insoara copiii devreme si poarta haine traditionale, maharaja excentrici, un pamant al extremelor … Cam asta e reputatia statului in India.
Razboinicii rajput au fost o casta extrem de dura si au condus nord-estul Indiei si o buna parte din Pakistan sute de ani. Cand s-a produs invazia musulmana majoritatea luptelor aici s-au dat. Maharaja era regele, fiecare stat princiar avea unul. Maharaja in general avea putere absoluta. Banal si comun pana aici, dar doar pana aici, in India rar e ceva banal pana la capat. In Rajasthan an au fost intre cei mai excentrici maharaja. Suparat ca nu a fost bagat in seama la Londra de un vanzator de la reprezentanța, maharaja de Alwar a comandat 6 Rolls-uri, le-a decupat si le a pus la carat gunoi in oras, care oras nici acum, dupa aproape 100 de ani nu are un sistem de management al gunoiului… Alt maharaja comanda numai in multiple de 7, maximul comandat fiind 28 de Rolls-uri odata. Altii, incercau sa se diferentieze, le-au decorat in toate felurile posibile, inclusiv cu capete de tigri si lebede. Muzeele din Rajahstan sunt pline si azi de imagini si chiar exponate atestand pasiunea maharajah-ilor pentru marca.
Maharaja avea in general 365 de neveste fiecare cu apartamentul ei, multi fii si fiice, servitori, mii de alte rude, armata proprie etc…Toti trebuiau adapostiti si hraniti. el era guvernul, el colecta taxe de la toti si facea justitie, politie, educatie, razboi tot tot. de exemplu procesele se judecau vinerea, maharaja asculta, dadea sentinta pe loc si asta era, definitiva si irevocabila, din sala de judecata cu capul la taietor in unele cazuri. Centrul puterii, curte lui maharaja era fortificatia din orasul capitala. In Rajahstan vrei nu vrei vizitezi multe fortificatiii. Cel mai cunoscut si mai impresionant este Meharangarh, ” cel necucerit ”, situat in Jodhpur si constuit incepand cu 1460.
Pentru a intelege mai bine India o sa intru in detalii cu rajput. Razboiul era singura lor ocupatie. In lupta intrau dupa ce beau cate 3-4 litri de “bhang”, apa cu opiu, care aparent le dadea curaj. Cuvantul infrangere nu exista in limba lor, luptau pana la ultimul, cum zice sablonul. Cand ramaneau prea putini sau fara munitie si lupta nu mai era posibila barbatii comiteau saka, se duceau sa lupte cu mainile goale sau cativa contra la sute – mergeau la moarte sigura de buna voie. Sinucudere in masa era metoda de a evita infrangerea. Femeile la randul lor, omorau intai copii si poi se sinucideau. Treaba asta era considerata complet diferita fata de sinucudera barbatilor si se numea “jauhar”. Recordul a fost atins in 1568 cand 22 000 de barbati si 13 000 de femei s-au sinucis intr-o singura zi de primavara in fortul din Chittorgarh dupa o lupta pierduta. Cand murea un rajput de moarte buna in timp de pace nevestele lui trebuieau sa se sinucida arzind pe rug, comiteau “sati“. Treaba asta se mai petrece si in prezent, rar, e adevarat desi e ilegala. Interesanta este si conceptul de “vair“. Daca o familie a avut probleme cu alta ura dureaza 7 generatii. Sunt cazuri unde femeile si-au ucis sotul a doua zi dupa nunta sa razbune raul care i s-a facut unui strabunic. Adica s-a maritat cu ala doar ca sa se poata apropia de el sa aiba oportunitatea sa-l ucida. Mai sus sunt doar 3 concepte explicate, mai sunt si altele, multe tinand de onoare si demnitate. Per total o societate de un extremism cum nu am mai vazut. In fiecare fort si muzeu din regiune au expozitii unde iti prezinta luptele si restul. Descendentii rajput sunt foarte mandri de trecutul stramosilor. Tendinta de a lupta se mentine, sunt foarte prezenti in armatele indiana si pakistaneza din prezent sau in meserii de impunere a ordinii si paza in viata civila.
In in 1971 Indira Gandhi a dat o lege si i-a last pe maharaji fara putere, putere de a impozita in special. Maharaja au ramas cu ce aveau dar nu mai pot taxa si judeca. Cel mai bine pus e cel de Jaipur, peste un miliard de dolari. Majoritatea s-au reorientat, in loc de colectat taxe s-au bagat in diferite afaceri, turismul fiind acum principlala sursa de venit pentru familiile princiare.
Rajasthan, constituie o buna parte din parte din triunghiul de aur alturismului indian, Delhi – Agra – Jaipur. Fortificatiile, razboiul, maharaja si palatele, desertul sunt atractiile turistice oficiale, locurile cu parcarile de autobuze turistice pline.