“Ucraina, ce sa cauți acolo, nu e război ? Am fost de vreo trei ori in Ucraina de când cu războiul si întrebarea aceasta mi-o pune toată lumea. Raspunsul e clar, vă uitați prea mult la știri. Războiul e fără lupte acum și e departe oricum. Rar vezi câte ceva sa iti amintească de război, câte un grup de 10-20 de oameni demonstrând prin piață, câte un afiș pe la postă, cate o sticlă de bere…

Spre Ucraina cu mașina. Drumul însuși, în sensul de șosea fizică , e rar subiect al unui articol. In cazul Ucrainei vrând – nevrând șoseaua devine centrul atenției. Venind de la vest spre est cobori cate o treapta. Ungaria are autostrăzi, Transilavnia cat de cat, Moldova românească un drum practicabil si restul slab. Cand ajungi la Ucraina nu mai cobori doar o treaptă. Ai impresia ca ai cazut pe scari.
La vama sa intri in Moldova durează. Unul verifica “pasaportul omului” altul “pașaportul masînii”, adică talonul si caută prin bagaje. Trebuie sa cumperi “vini-ietka”. Ma duc la ghișeu, îmi face rovinieta, 22 de lei românești pe o săptămână. Ma face de câtiva euro doamna, imi da rest in lei moldovenesti la valoare de lei romanesti, ai lor sunt vreo 20 la un euro. Am trecut si o granita invizibila. De aici incolo trebuie sa ma astept la mici țepe. La magazin, la casa de schimb, in taxi trebuie numărat bine restul. Anticipând, spun ca in Odesa la o casa de schimb una a incercat sa ma faca de două ori in aceeași tranzacție. I-am atras atenția că mi-a dat cu echivalentul la vreo 10 euro mai puțin, a numarat din nou si mi-a dat cu echivalentul la 5 euro mai puțin. Cred ca era disperată.

Pana la Chisinau carosabilul e acceptabil. In plus, drumul sovietic e inteligent facut, nu trece direct prin sate. Nu gospodării cu porți la drum, nu carute, nu animale pe carosabil. Satele au drumul lor secundar și câte o conexiune cu principalul din când in când. Un exemplu clar că nu iti trebuie proverbiala autostradă să te poți mișca.
“Căldura deterioreaza îmbrăcămintea rutieră”, spunea la radioul național cand treceam prin Chisinau. Moldova are călduri mari, după Chișinău îmbrăcămintea rutieră e cam ca la fetele din Odesa, mai mult lipsă. Problema nu sunt gropile, drumul e relativ nou. S-a lăsat asfaltul, s-a umflat asfaltul. E numai valuri, “stiralnaya doska”, “scandura de spalat rufe”, i spune la treaba aceasta. În Chișinău pe un bloc vad o reclamă mare la un “evacuator”. Fac poza la numărul de telefon, sunt șanse reale sa se rupă mașina pe aici si sa trebuiasca sa chem “evacuatorul”.

Sa intri din Moldova in Ucraina prin sud, punctul de frontieră Palanca, e bătaie de cap. E o zona unde ieși din Moldova, intri in Ucraina, iar treci in Moldova vreo câteva sute de metri, iar in Ucraina. Iti dau un bilețel sa treci prin zona nimănui. Nu pot să nu mă intreb, cine a facut împărțirea asta?

In sfarsit Odesa. Odesa e specială. Mi-a plăcut din primul minut. As zice ca doar cu Sarajevo mi s-a mai intamplat așa la capitolul orașe din estul Europei. Si cu Albania si Georgia la țări. Arhitectura si planificarea urbana sunt de prima clasa. Pe de o parte de pe vremea țarinei Ecaterina care a adus arhitecti faimosi din vest, pe de alta datorita epocii sovietice care nu s-a ferit de proiecte de anvergura sau de la confiscat teren privat pentru a îmbunătăți infrastructura publică. Bulevarde largi peste tot, clădiri frumoase, piețe, parcuri si zone de agrement.


La parcuri nu-mi amintesc să fi văzut oras peste Odesa în afară lumii germanice si a Pragăi. “Sportul nu este pentru clasa muncitoare, oamenii sunt prea ocupati cu munca si prea obosiți”. Când am citit asta intr-o carte despre capitalismul american din secolul trecut mi s-a părut o prostie. Câțiva ani mai tarziu in Romania aveam sa realizez cât de adevarat e. Odesa exemplul perfect, ce a fost si ce este. Au terenuri de sport si parcuri multe si mari, unul pe malul marii in centru cat toate parcurile din Bucuresti puse cap la cap.

Alta treabă care marchează diferența intre Romania europeana si Ucraina ne-europeana este mâncarea. Lanturile de supermarketuri nu au intrat si calitatea alimentelor e clar superioara celei din Romania. Piata centrală e enormă si plină de producători regionali vânzând tot ce îți poți imagina. Interesant e ca au multi negustori din alte foste republici sovietice vânzând de produse mai exotice. Mirodenii, carne de cal, dulciuri ciudate – nu mă asteptam la asa ceva in comuna si monotona Ucraina.

Odesa e și oraș de vacanță de vară. Are plajă, relativ bună pentru un oraș. O bucată cimentata, o bucată cu nisip, ambele aglomerate. Plin de domnișoare ucrainene locale sau venite în vacanță. Orasul e extrem de multicultural, lumea a venit pe mare si pe uscat si s-a amestecat aici. Rusi, polonezi, turci, tatari, români, bulgari, evrei, armeni si gruzini mai nou, Odesa are de toate. O mențiune speciala pentru americani, destui veniti in cautare de ucrainience.

La plaja tot felul de turisti, marea majoritate din spațiul ex-sovietic. Pe margine baruri, restaurante bune, peste tot prețuri mici pentru ce oferă. La capitolul prețuri Ucraina e o excepție. In Europa nu cred sa existe un al loc unde suta de euro sa te ducă mai departe. O friptură bună cu tot ce vrei si o bere la terasa de absolut prima calitate m-au dus 7-8 euro. In Bucuresti aceeasi friptura la acelasi tip de restaurant costă de 3-4 ori mai mult

Într-o zi am zis să merg să vad perla litoralului din zonă , stațiunea Zatoka. Un fel de Eforie, plină de moldoveni din republică. Șosele extrem de proaste, trafic, la un giratoriu am stat aproape o oră. Ajuns acolo parcă m-am intors in timp. Romania circa 1995. Peste tot se vede dorința de a evada din mediu, de a avea ceva exotic. Un club numit Bali, un restaurant cu tema spaniolă, altul așa zis mexican. Cea mai ne-originala mâncare mexicană pe care am văzut-o vreodată. Nici conurile alea numite mexicane de prin Vamā și Costinești nu sunt așa de proaste la gust.
Capāt la tot au pus doi tipi africani care umblau pe plaja cu niste fustițe de paie așa zis africane si faceau poze cu lumea. Coadă după ei, doamne ucrainiane aflate pe la mijlocul vieții luptându-se sa facă selfie-uri cu africanii.


Ucrainienii suferă rău de parvenitism socio-economic. În lumea normală doar la restaurante cu un anumit nivel si in anumite limite se pot rezerva mese. In tarile sărace in care lumea a vazut recent un ban în buzunar e alfel. În Odesa la un restaurant mai de fițe seara din 10 mese libere 9 aveau semnul de rezervat pe ele. Intr-o dimineață pe la 7 la cafenea – mese rezervate. În ceva saormarie pe plaja iau un Pepsi și dau sa ma pun la masa. “Stolitna rezervna” strigă ospatarița. Aud, inteleg dar nu inregistrez. Cine rezerva masa la saormarie și de ce? Am trândăvit pe acolo să-l vad pe ala care a rezervat dar nu a venit.

La intoarcere am luat-o prin sud, pe deasupra Deltei Dunarii. Pe sus prin Chișinău venisem, prin centru nu am mai avut curaj sa o luam. Fac o paranteză mai lungă, e un avertisment de asemenea. Acum un an am traversat prin centru, prin Republica Gagauza, autonomă in cadrul Moldovei. Ne-a oprit poliția fără motiv de două ori in două ore. Prima dată a venit cu șurubelnițe, sa ne ia plăcuțele de înmatriculare dacă nu dăm șpagă. Bineînțeles că e ilegal sa îți ia placutele pentru (presupusa) viteza. S-a luat de cele mai mici detalii, ne-a facut sa dezlipim pana si folia anti-soare jos de pe geam, “nu ii voii cu geamurili fumuritii”. Spaga nu am dat si ne-am ales doar cu amenzi. A doua oara mai rau. Am zis ca nu mai avem bani si ne-a dus escortati cu mașina de politie la bancomat in orasul capitala, Comrat. Cand am refuzat sa punem PIN-ul corect si am pretins ca nu merge bancomatul ne-a dus la alt bancomat de langa sectia de politie care stia el ca e “internațianal”. Acolo la fel am pus PIN-ul gresit. Până la urmă s-au mulțumit cu echivalentul a 7 dolari in hrivne, lei si lei moldovenești. Au zis ca așa puțină spaga nu au luat niciodata si ca ne lasa ca pierd timpul cu noi. (Pierderea timpului a fost strategia mea de la inceput, stiam clar ca au normă, că trebuie sa producă pentru șefi cât si pentru ei înșiși). La un moment dat nu mai iese socoteala, te costa mai putin sa abandonezi actiunea decat sa ingropi timp in unul ca mine. Au pierdut doua ore pe 7 dolari cand spaga normal e 20-50 de dolari per mașină oprita.)

Inapoi la drumul de anul asta. Odesa – Izmail, prin sudul maxim al Ucrainei. Drumul nu a mai fost reparat de 35 de ani, de pe vremea lu Gorbaciov. Nu prea am cuvinte sa descriu. Gropi nu sunt, mai mult cratere. Denivelarile incredibile, cateodata iese cate o movila cat o minge de fotbal din pamant. Cei de pe contrasens intra in banda ta sa evite musuroaiele lor. Linii, marcaje nu exista pe asfalt. Pe unele segmente suprafața are pietricele peste pietricele. Practic au pus niște pietris peste smoala și cam asta se nu este asfalt nou. Implicit, parbrize crăpate peste tot. Asfaltul de care ne plangem in Romania ca e facut prost ar fi lux aici. In multe locuri vezi musuroaiele alea ca au partea de sus rasă. A trecut vreunul peste, le-a luat creasta și probabil a ramas și fara baie de ulei. Majoritatea drumului e asa dar din când in când mai apar zone unde asfaltul e perfect si soseaua pe patru benzi. 500 de metri, atata cat sa te amageasca si apoi din nou cu cratere si o banda si jumatate. Am facut vreo 8 ore pe 300 de km pe soseaua nationala. Nu recomand nimanui sa mearga, noapte nici atât.


Delta ucrainiana e frumoasa. Liniste, calm, zona uitata de lume. Izmail e relativ mare, intins, oras cu planificare sovetica, adica buna. De vizitat mare lucru nu e, interesant e doar sa vezi România din unghiul asta. Peste Dunăre se vede malul romanesc, la noi nu e mai nimic în zona, nici un sat deși se vad niște vaci pascand. Prin zona lumea știe și românește. La benzinărie îl întreb pe un băiat e ce e drumul asa. Râde și îmi zice ca asta e Ucraina, “bardak”. “Aici tot e bine sa vezi ce e prin centrul tarii” îmi zice într-o romana cu accent rusesc.

Incet incet in am ajuns la granita de iesire. Iesirea a durat vreo alte două ore. Una din cele două ore am stat si ne-am uitat la o bariera in timp ce micii traficanti de frontiera treceau. Apoi controale peste controale. Moldovenii mai nepoliticosi cu mult decat ucrainienii. La granita romaneasca mi s-a parut ca am trecut in alta lume. Prima sosea romaneasca – la fel, autobahn curat. Pana la urma e cum se zice, totul e relativ.
A fost super tare! Si iti multumesc ca m-ai acceptat in calitate de “copilot”
Sper sa fie inspiratie pentru mai multa lume, Odessa merita vazuta macar o data!