Masini ca in Cuba… da si nu. da, parcul auto al Cubei e unic. Nici o tara nu e pe aproape. Nu, nu e chiar asa cum apare in poze. Zecile de decapotabile lustruite nu sunt norma, sunt niste taxiuri turistice in centrul Havanei.
Masinile in cuba se impart in : pre 1959, din estul comunist si moderne.
Tot ce e dinainte de 1959 se cheama “maquina”. o Lada sau un Peugeot 206 este un “carro”, niciodata o maquina. Sunt multe maquina, as zice cam jumatate din total.
In 1959 s-a oprit importul de masini pentru particulari. Cine a avut a ramas cu ea. O perioada nu s-au putut vinde sau cumpara masini deloc, nici macar de la cei care au ramas cu ele de pe vremuri. Mici exceptii au existat, imi explica un fost capitan de vas devenit sofer. Sportivii cu medalii olimpice, cubanezii care munceau afara pentru guvern, etc, primeau sau isi aduceau masini pentru uzul propriu. Cazul cel mai frecvent era al doctorului care pleca (si inca pleaca) in Africa sau Venezuela si primea permis de a avea o masina. A se intelege clar, doctorul pleca sa munceasca afara ca angajat al statului cubanez nu de capul lui. Statul incasa banii in tara in care muncea doctorul si apoi ii platea salariu, din cele 4-500 dolari platiti de Venezuela doctorul primind in jur de 100. Din banii aia, odata reintors in Cuba, isi lua masina cu pricina, pe care i-o vindea tot statul cubanez. Masina la mana a doua, fosta masina de lucru a unui birocrat, pret special, fara taxe, in jur de 5000 de dolari, in general o Lada sau mai nou ceva chinezesc. in 2011 s-a legalizat vanzarea de masini uzate intre particulari. In 2014 au inceput sa se importe masini pentru populatie. Problema e ca taxele sunt enorme. Un Peugeot 206 nou costa 90 000 dolari. 10 000 patiti de statul cubanez pe masina in Franta si 80 000 in taxe. Salariul unui doctor e de 45 dolari pe luna. Faceti socoteala…
Cele chinezesti sunt ceva mai ieftine si foarte populare. Pe strazile Havanei sunt, procentual, cu mult mai mult masini chinezesti decat pe strazile Shanghaiului. Nicaieri in Cuba nu am vazut un dealer de masini, nu stiu cum si pe unde le vand.
Un Chrysler din 1954 care a trebuit refacut complet si vopsit l-a costat pe om 12 000 euro. Asta doar masina, partea frumoasa a inceput dupa. Cand cumperi o masina in cuba o duci la dezmembrat. Aia ii segmenteaza motorul, refac transmisia, curata de rugina, “antifoneaza”, vopsesc, etc. Care ati apucat vremea lui Ceausescu probabil va amintiti ca asa se facea si cu Daciile. O fac noua inca o data. Mai toate au motoare moderne pe ele, in special de Hyundai. Am vazut si Aro si Cadillac cu acelasi model de motor de Hyundai.
Majoritatea masinilor particulare sunt folosite ca taxi pe ruta. Taxiurile sunt de doua feluri. Pe ruta, adica se invart intr-o zona si universale, adica taxiuri cum le stim noi. Primele sunt doar masini pre ’59, maquinas. Taxiul pe ruta e un mic autobuz, ia si 8 clienti diferiti in acelasi timp care se intampla sa mearga in aceeasi directie generala. 2 in fatza, 3 in spate si 3 in spate – spate pe o bancuta in portbagaj practic. Pretul 5-10 pesos vechi, 1-2 lei. Cele normale sunt foarte scumpe si folosite de turisti. Pentru un cubanez o cursa medie e salariul pe o saptamana.
Masini din blocul de est, anii 80-90. Lada e majoritara, de departe. Moskvitch, Fiat polonez micutze, cate o Skoda. Politia, armata, tot ce e adminstratie au Lada. Lada e o lume aparte, adaptata in zeci de feluri.
Masini post 2000. Mai toate ale statului. tot turismul la conserva se misca asa (masini de inchiriat, ale hotelurilor, etc.). Foarte multe din ele chinezesti si coreene. Din europa, Peugeot si Renault. Cand vezi un 206 stii ca ori e activista de partid ori perechea de canadieni pensionari cautand ” the real Cuba “. Particulari cu masina post 2000 aproape inexistenti.
La general vorbind sunt foarte putine masini. Oriunde te duci ai loc de parcare disponibil pe strada. Parcare cu plata nu am vazut. Pe la tara traversezi localitatea si poate vezi o Lada. Paradoxal poluarea e enorma. Cum am mers atat pe bicicleta am simtit-o la maxim. Cap de lista daca mai vin e masca de pus pe nas ca japonezii. Masinile vechi scot fum ca la furnal. Nu exista norme de poluare si benzina e foarte proasta.
Masinile vechi si magazinele goale te frapeaza mai mult ca orice. Cu vehiculele scandalul a inceput imediat dupa revolutie cand au plasat o comanda de 450 de autobuze in Anglia si ordinul le-a fost anulat la cererea SUA. Orice piesa mai importanta s-ar fi stricat lasa vehiculul inutilizabil. Multe piese le-au facut ei, altele le au adaptat. Motorul de hyundai se gaseste pe cel putin 30 de modele ale altor marci. Nu e surpriza sa ti zica unul ca are motor de Hyundai, cutie de viteze de Toyota si osii de nu mai stiu ce pe Chevroletul lui. Daca sunt mandri de ceva e capacitatea de a gasi solutii. ” Hay que inventar”, expresia asta am auzit-o de nenumarate ori. Prin sistemul asta in Cuba au ramas marci moarte de mult in restul lumii. Cand citesti anunturile si vezi ca se cauta o oglinda de DeSoto sau o grila de Packard sau Studebacker ai si mai tare impresia ca nu mai esti in lumea pe care o stiai.
Ai masina ai sursa de venit. Oriunde te duci vezi cubanezi cu mana pe sus. La marginea oraselor se strang grupuri care asteapta o ocazie. Exista un sistem care obliga orice masina a statului sa ia lumea la ocazie. Daca soferul de camion are cursa din Santiago in Havana, pe drum cabina trebuie sa fie plina tot timpul. La iesirea din oras exista un angajat al statului, el amarillo, galbenul, numit asa dupa uniforma pe care o poarta care opreste masinile si le baga oameni. Da si bilete, platesti pe loc, banii merg la stat nu la sofer.
Alta treaba care surprinzatoare este sistemul de taxi cu masina inchiriata. Adica, un cubanez inchiriaza masini de la agentiile care deservesc turistii si angajeaza soferi si le pun in regim de taxi.. De inchiriat este scump, 70-100 euro pe zi dar avand in vedere ca iau 25-30 de euro pe persoana pe o cursa Trinidad-Havana, poate fi foarte rentabil. 2-3 persoane la dus, 2-3 la intors, inseamna profit zilnic cat un salariu mediu lunar. Bineintelesc ca nu oricine poate face asta, trebuie pile si relatii.
Dupa o luna in Cuba am inceput sa vad masina altfel. Suprasaturatia de masini din Europa ma facuse sa nu mai vreau sa vad si sa aud de masini. In Cuba, dupa trenurile si autobuzele locale abia asteptam sa ma urc in ceva masina, fie ea si un Geely chinezesc.