Boracay, paradisul e plin.

Votata cea mai frumosa insula din lume in anul cutare. Cea mai nu stiu cum plaja… suntem in era internetului. Filipine. Am ales Boracay pentru faima si din cauza transportului, cel mai putin complicat de ajuns.

Auzisem despre probleme cu aviatia in Filipine. Nu am luat in seama, avionul e avion, ori zboara ori pica, daca pica se aude in toata lumea. Nu e chiar asa, exista situatii intermediare. Ca sa ajungi in insule trebuie sa zbori pe zboruri interne. Barcile pot fi optiune dar dureaza mult. Ninoy Aquino International Airport, NINA, este aeroportul inevitabil. NINA a fost desemnat ani a rand cel mai prost aeroport din lume. Transport spre aeroport inseamna taxi. Nu ai de ales, tren, metrou nu exista.  Manila are cel mai dificil trafic dintre toate metropolele lumii. Sa faci doua ore pe ultimii cinci km inainte de aeroport nu e ceva special. Aeroportul nu e unitar, e o adunatura de termiale, au adaugat de a lungul anilor cum au putut. Cele domestice dau direct in strada, intre blocuri, ca o autogara. Ca sa mergi dintr-un terminal in altul trebuie sa o iei pe strazi. Taxiul e iar unica optiune.

20160215_170226.jpg
Terminalul domestic. Ca sa mergi in urmatorul terminal iesi pe aici, treci strada, cauti un taxi si speri ca nu dureaza mai mult de o ora e cei 2-3 km.

Am mancat de pranz si am luat imediat  taxi din centru desi zborul era la 8 pm. Zborul e intarziat. Intai ne zice o ora, apoi doua, patru…sase ore intarziere la un zbor de 45 de minute. Au o singura pista in Kalibo si se pare un singur avion care face naveta. Daca pista e aglomerata si daca intarzie din orice alt motiv avionul intarzierile se acumuleaza. Zborul meu a intarziat zilnic in ultima saptamana, in medie 5 ore si ceva. Si este Air Asia, o companie low cost dar mai buna. Aeroportul e arhiplin. Cred ca e la triplu capacitate. Atatia oameni ca nu mai face fata aerul conditionat, toaletele sunt suprasolicitate, banda de internet la fel, e ca la meci cand nu iti mai merge telefonul ca e prea multa lume in jur care incearca sa sune. Stau la coada 15 minute sa iau un frapuccino si imi zice aia ca nu au gheata sa-l faca. La magazine nu mai au apa, doar la baruri la pret mai mare.

20160210_173404.jpg
Cea ma urata asteptare de avion din cate au fost. Arhiplin. tv mergand la maxim si nu panouri de afisaj. Cand anunta aia un zbor toata lumea sarea sa se apropie de boxele sistemului de radioficare.

La 8 pm fix se inchid magazinele si barurile. Teoretic nu sunt zboruri noaptea si programul  e facut dupa zboruri. In realitate sunt zeci de zboruri, toate intarziate. In seara in care am zburat de cand s-au inchis magazinele pana  cand a pleacat ultimul zbor au fost 7 ore. Lumea a intrat aici fara apa ca nu iti da voie. De cumparat nu ai de unde ca e inchis. Tara are o rata a natalitatii extraterestra si in terminal sunt sute de copii. Stau oamenii 7-8 ore si nu au de unde lua mancare sau apa pentru copii. Afara nu poti iesi ca in orice moment te poate anunta ca pleaca avionul. Atmosfera e tensionata, plansete, nervi la maxim. E ceva tipic Filipine. Tot sistemul e un domino consumat, colaps total dar inca functioneaza, Se zboara inca. Zboara cine poate, cam o treime din zboruri au fost anulate dupa ce i-a tinut pe oameni in asteptare 6-7 ore.

image
Absolut oriunde, panouri cu politicieni. Aici nici macar nu s-au mai stresat sa puna numele orasului. Tot ce e important e sa fie fata lor acolo.

Zborul meu nu e anulat. O ora mai tarziu suntem in Kalibo. Boracay nu are aeroport, suntem pe insula vecina. Taxi, hotel si somn. A doua zi taxi, autobuz, feribot, alt taxi. Nimic nu e direct sau eficient.

La feribot surpiza. Sunt o suma de taxe de platit. De feribot, de insula, de ecologizare, de kiki, de miki. Normal ca doar pentru straini. De departe tara numarul 1 la taxe prostesti pentru straini. Nu incape intr-un articol normal sa descriu toate taxele aiurea pe care le au inventat in tara asta. Este una din ultimle patru tari din lume care mai are taxa de plecare din aeroport.

image
Taxe, taxe. Astea sunt doar ca sa intri pe insula.

Boracay a fost o insula frumoasa candva. Acum este ultra aglomerata. S-a constuit la maxim, pe loturi mici si fara sa se lase loc de strazi. Strada principala e incredibil de aglomerata. Cazarea relativ scumpa. Multe restaurante pe plaja. In perioada in care am fost era plin de coreeni. Zboruri directe si ieftine, cea mai ieftina vacanta posibila, imi explica un tip coreean surprins si el de cati conationali a gasit pe insula.

Toti stim, cand vine avalansa de turisti peste un loc preturile o iau razna. In Boracay fenomenul e amplificat, ca orice altceva in Filipine. Am decis intr-o zi sa fac un mini studiu. Avand in vedere ca au McDonalds a fost  usor. Cartofii la McD, portia mare costa 38 de pesos, circa 80 de eurocenti  ( 1 euro =  50 de pesos). La orice dugheana, si sunt multe dughene fast food in Filipine, pretul sare  direct la 100. la dughene mai avansate, 150, poate ca au decor mai frumos. La restaurantul popular de pe strada principala, nimic deosebit, doar ca e central, stai la masa de melamina si platesti 285 de pesos pe portia de cartofi. 5 euro si jumatate, 25 de lei. Nu conteaza ca la McD ai igiena si aer conditional si pret de 7 ori mai mic. Turistul e fraier. Preturile cresc oriunde sunt turisti si sezon dar de 7 ori mai scump ca la McD nu am mai vazut. In Vama sau Mamaia, cat sunt ele de scumpe in august preturile la cartofi si shaorma sunt la x 2 si ceva fata de media Romaniei.

image

image
Apa curata, calda, plaja alba.

Plaja alba si frumoasa, apa in regula. Dupa frigul din Hong Kong si considerand ca e februarie e prea bine sa stau la plaja cateva zile. Toata lumea e in business. Baruri, restaurante, multe barci si barcute, scoli de surf, paragliding, tot ce vrei, cam greu sa gasesti o frantura de plaja mai linistita. Pe insula inca mai exista o zona mai salbatica. Localnicii iti spun ca acolo se poate ajunge doar cu barca, contra a vreo 20 de dolari. In realitate se poate merge fara probleme pe jos.

20160214_141506.jpg
O zona mai linistita. Barci si lume dar mai putina muzica.
20160214_141502.jpg
Curtea hotelului.

“Visul filipinezului e sa mearga macar o data in Boracay”, imi spunea o doamna din Cordlliera. Sunt multi turisti filipinezi. Familii foarte foarte mari. Prin zonele mai periferice de plaja, unde te gandesti ca ar fi mai liniste sunt familiile. Incearca sa evite taxele de fotoliu si preturile piperate. Multa muzica la telefoane, multa mancare de acasa. Vanzatorii de inghetata sunt atrasi si suna clopotelul la fiecare 15 secunde. Desi e semn clar ca nu sunt permisi vanzatorii ambulanti sunt zeci in raza vederii mele. E altceva de la ce ma asteptam. La plaja nu sta nimeni. Toti pe sub palmieri, umbrele sau adaposturi gen cort improvizate. Nu vor sa se bronzeze. Vechea poveste din Asia, cu cat esti mai inchis la culoare cu atat ma jos in scara sociala. Solutii de albire sunt peste tot in asia dar Filipine pare sa fie peste toti in varietate.

20160209_192300.jpg
In magazin sunt sute de feluri de produse de albit pielea. De multe ori e greu sa gasesti o lotiune de soare sau o crema care sa nu aiba albitor.
20160212_151448_001.jpg
Strada principala din Boracay. Aglomeratie totala.
20160213_115816.jpg
Trotuare din Boracay zona centrala. Cu ochii la tuk tuk lasi piele pe barele de metal.

M-am uitat la zborul de intoarcere, 6-8 ore intarziere zilnic, risc sa pierd zborul sper Bali. M-am dus sa schimb biletul, nu se poate pana nu se confirma ca zborul e intarziat. Adica pana in ultimul moment. Am incercat sa iau alt bilet pe alta companie. Mi-a explicat aia ca toate sunt la fel, principala problema e ca e doar o pista. Si oricum, alternativa ar fi fost Cebu Air, companie filipineza cunoscuta ca face karaoke pe zboruri cu pasagerii si insotitorii de zbor. Sa stiu ca am pierdut zborul urmator si sa-mi mai faca si karaoke… Am gasit un zbor mai devreme . Repede repede sa ma imbarc dar nu se poate, trebuie platita  taxa de plecare si se plateste doar cash. Schimb bani, mai sa pierd avionul. Multa lume a pierdut avioane spre Europa si America din cauza asta. Trebuie lasata o zi minim intre zboruri.

Cand m-am vazut in Manila am rasuflat usurat. Nu mai zic de momentul cand am decolat spre Bali. Zice lumea ca si Indonezia e pe acolo cu Filipine. Nici vorba, e mult mai predictibila si usoara.

Nu inteleg cum o tara poate ajunge in starea asta si cum o duce asa de ani de zile. E in colaps dar functioneaza. Faci 2 ore pe 5 km cu taxiul dar ajungi. Zborul are intarziere de 6-7 ore in absolut fiecare zi din an dar totusi se zboara. La metrou trebuie sa astepti in coada sa vina 5 trenuri pana te poti urca, e ultra-arhiplin dar totusi se poate face naveta cu el. Familii intregi traiesc in case de celofan sub pod vieti intregi dar traiesc vieti normale. E Filipine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.