Muntii Albaniei, surpiza dupa surpiza.

Albania ca Romania, plina de oameni mandri de ce le-a fost dat. Tipicul, avem mare si munti si rauri, urmat de inevitabilul dar…. In Albania, marea ma asteptam sa fie calitate dar muntii nu. M-am inselat. Inalti,  abrupti, salbatici. Exact cum vedeam in pozele cu Carpatii de prin 1950-60, inainte de telecabine, cabane, pensiuni, asfalt si Logan.

Parcul national Thethi este zona cu cei mai cunoscuti munti. Am pornit din Shkoder, orasul mare din nordul Albaniei. Turismul este deja aici. Vara e plin de straini, majoritatea veniti sa caute ceva nou dupa vacantele din Muntenegru. Orasul este frumos, curat, sigur, are o zona pietonala enorma si plina de lume seara.

Restaurante multe si mai toate la fel. Am intrebat pe baiatul de la pensiune si mi-a recomandat unul. “Elita”, nume tipic balcanic dar restul extraordinar. Mancare albaneza – balcanica, reinterpretata. Cel mai bune servicii pe care l-am avut vreodata in vreun restaurant. De asta il si mentionez / recomand aici. Pretul o gluma in raport cu calitatea generala, supa,  sarmale,  desert si bere, in jur de 6 euro total.

Spre munte. Doua ore de condus pe un drum stramt si s-a terminat asfaltul. Incepe parcul national, drum de pamant  doar  de masini de teren, am luat-o pe jos 15-16 km pana in sat.

Pe langa drum,  o suma de fragi. Coapte si mari, am mancat un kg cred.  Mai spre sat a inceput si zmeura. Se vede de la distanta ca nu sunt plini de oi muntii. Flori,  fragi,  zmeura,  ape curate,  nici un caine. Aveam prejudecata ca  suntem mai bine ca Albania la capitolul asta. Total gresit.

Dupa vreo 10 km a inceput ploaia. La fix am dat de un camioneta, tocmai pleca  incarcata cu ceva plante de ceai. Trei frati, de vreo 8, 12 si sa zic 16 ani, ala care conducea.  M-au dus pana in sat, bani nu au primit. Am avut parte de doua episoade care mi-au confirmat niste stereotipuri. Nu am inteles prea bine dar se pare ca cel mare a avut o cearta cu mijlociul pentru un telefon. Mijlociul  s-a dat jos din masina si dat jos a fost. Sub nici o forma nu a mai intors capul sa vorbeasca cu astia care il chemau inapoi. A luat-o de nebun prin padure. Nici ala mare nu s-a lasat mai prejos, a plecat si l-a lasat acolo in ploaia torentiala, la 8 km de casa lor. Ajuns la casa am coborat si m-am bagat in ceva bar. La vreo cateva minute il vad pe cel mai mic alergand spre mine.  Telefonul meu in mana la el, il pierdusem in camioneta. Onestitata albaneza e impecabila –  la nivelul asta cel putin. A doua seara mi-am uitat o bluza la un bar. Dimineata urmatoare era tot acolo.

Satul Theth e unic.  Intr-o vale incredibila,  un camp inconjurat de munti. Casele extrem de departe una de alta. Are 5 km lungime si 20 de familii. Sa cauti cazare nu e usor. Au semn de pensiune dar nu e nimeni. O iei prin curte si mergi cateva minute pana la usa. Bati si speri sa raspunda cineva. Media pe camera pe la 25 de euro dubla. Case ca pe la noi inainte de termopane si acoperisuri cu reclame la tv.  Piatra, lemn,  tabla si cam atat.  La mine la pensiune – casa bunicii, totul lemn,  blani de oaie pe jos,  covor facut manual. La masa afara la terasa am avut drept companie 3 pisici,  2 capre si mai multe gaini. De mancare – totul facut de ei. Liniste totala,  munti oriunde te uiti. In sat toata lumea e inrudita, toti se trag dintr-unul care a venit din Shkoder acum 300 sute de ani.

Kanun este foarte prezent aici. E in nord, e munte, e la tara. In sat e un turn inchisoare. traducerea nu e ideala, stateai inchis dar de buna voie. Inalt, are o usa mica si niste ferestre cat palma. in turn intrai, te urcai la etaj pe o scara de sfoara, blocai usa si trageai sfoara. Stateai saptamani si luni pana cadeau familiile la pace. Femeile din familie aveau voie sa aduca mancare si apa. Cand se petrecea un omor cei din familia ucigasului se refugiau acolo. Conform Kanun ucigasul sau un barbat din familia lui trebuia ucis pentru a pastra onoarea. Daca stateau acasa erau usor de prins. Azi turnuri nu prea mai sunt dar cam 800-1000 de persoane sunt in situatia de a fi urmariti de familia victimei, nu pot iesi din casa pentru ca cineva din familia lor a ucis. Multi emigreaza sa scape. Dupa caderea comunismului fenomenul a luat amploare. Politia si judecatorii sunt corupti, lumea isi face dreptate.

Din sat se poate face o suma de trasee,  inclus un circuit ,  “the Balkan trail” care merge in cerc si trece prin Muntenegru si Kosovo. S-a cazut la un acord, odata ce primesti permis poti trece granitele de colo colo, peste muntii unde nu sunt posturi de frontiera. 
Si in sat sunt suma de turisti straini.  De la an la an mai multi, imi explica gazda mea. Asta doar vara,  iarna e pustiu pe acolo, majoritatea localnicilor merg in Shkoder.

La plecare am luat o masina de teren. In seara dinainte am discutat la bar cu șoferul. Am incercat sa  ma asigur ca vine a doua zi dimineta. Am cam insistat si nu prea a fost bine. Cu cat il presam cu atat mai mare obligatia lui cu promisiunea si onoarea. Pana la urma mi-a zis femeia de la bar sa-l las ca nu conteaza ce i se intampla la noapte, si de are o urgenta nu conteaza, l-am facut sa promita -vine . Si asa a fost, cu 10 minute inainte de ora stabilita era acolo.

Am ramas foarte impresionat de muntii Albaniei. Mult mai mari, mai abrupți si mai salbatici decat credeam. Abia astept sa revin sa fac “Balkan trail”. Asta e treaba cu Albania. Te duci, mai descoperi ceva, vrei sa mai mergi odata…

.