Unde e Abkhazia? Care e treaba pe acolo? Nu știi la ce sa te aștepti. In teorie Abkhazia e vecina cu România. Este fix pe partea cealaltă a Marii Negre. Cum marea nu e un stat putem zice ca suntem vecini cu Abkhazia.
In Abkhazia se poate intra din Russia sau din Georgia. Marea majoritate a străinilor (excepție făcând rușii) trec pe la granița georgiană de lângă orașul Zugdidi.
Speriat de ce citisem m-am pornit din Zugdidi devreme. Un sfert de ora de mers si taxiul te lasă in fața unui punct de frontiera improvizat. La un chiosc lasi pașaportul și te pui și aștepți pana vine aprobarea de la Tbilisi.
Câini multi umblă printre oameni și mașini. Lumea destulă, trece și vine. Dacă surprinde ceva e culoarea negru. Parca suntem la înmormântare. Ma uit la femeile care coboară dintr-un microbuz arhiplin și în afara de niște picatele verzi pe o bluza totul e negru. Tara e majoritar ortodoxa. Multe doamne în vârstă, toate în negru de la basma la pantofi. (Mai târziu aveam sa aflu ca in regiune în general au o pasiune pentru negru și ca femeile mai in varsta poarta doliu pana in ultima zi din viata dacă le moare cineva apropiat). Mai toata lumea din jur e in aceeasi categorie- georgieni care până in razboi au locuit in sudul Abkhaziei. In urma razboiului din 2008 multi s-au refugiat in Georgia. Acum ca situația e calmă trec granita sa isi ingrijeasca pământurile si casele dar apoi revin în Georgia unde trăiesc de fapt.
După destrămarea URSS Abkhazia ar fi trebuit sa rămână ca provincie in Georgia. In timpul URSS fusese provincie a RSS Gruzia, precursoarea Georgiei. “Orice dar nu Georgia. URSS, Federația Rusa, independenta – orice dar nu cu Georgia” îmi spunea un domn abkhaz în capitala Sokhumi. Teoretic Abkhazia e provincie georgiana, in realitate e complet independentă. Au guvern ales, politia lor, limba și alfabet proprii, folosesc rubla rusa, etc. Situația e una de război înghețat. Nu se împușcă dar nici relatii nu au. Doar cinci țări recunosc Abkhazia ca stat, printre ele Rusia, Nauru și Venezuela. Membru al ONU nu este.
Vine aprobarea de la Tbilisi dupa vreo ora si jumătate. Ma pornesc pe jos prin teritoriul nimănui. Granița e un râu numit Inguri. Treci un pod și ajungi la postul de frontiera abkhaz. Arata ca o poziție bine apărată în război. Baricade, blocuri de ciment, țepusi de fier. Soldatii sunt toti cu trăsături slavice si vorbesc doar rusa. Postul de frontiera este operat de FSB-ul rus. Comportamentul e profesionist și cu mine și cu mulțimea de localnici. Arăt autorizația de intrare primită online, îmi pun vreo trei întrebări și in câteva minute am și trecut dincolo.
Iau marșrutca cu destinația Gali, primul oraș mai mare. Drumul e pe doua benzi dar are spatiu cat pentru patru benzi și e perfect asfaltat. Totul pare pustiu. Case putine, jumătate din ele distruse. Lume mai deloc, cel puțin nu vizibila. Vacile de pe drum mă fac sa cred ca totuși lumea este pe undeva prin zona.
Ajungem in Gali. Mic dar întins, perfect planificat, străzi largi și un parc mare în centru. Tipar de oras mic american, făcut pentru mașini nu pentru oameni. Cam o treime din case sunt abandonate, schelete. Blocuri distruse, in unele din ele jumătate din apartamente sunt ocupate, jumatate nu. Vegetatia s-a instalat peste tot, inclusiv la etajul patru al blocurilor.
Atmosfera e ireală, parcă suntem după un razboi nuclear când lumea care a mai ramas se întoarce și începe de la zero. Oameni extrem de putini, piata e singurul loc mai animat. În piață marfa e direct pe pamant ca în Africa. Sar în ochi imediat cantitățile enorme de alune. (Tara e mare producătoare, prin gradini vezi rânduri perfecte de tufe de aluni). Gali are în jur de 7000 populatie acum și suprafață cat un oraș românesc de 100-120 000. Sentimentul de post-apocalipsa e indubitabil. Cu greu gasesc o mini-cafeanea unde sa mananc ceva.
Marșrutca iar și la drum spre capitala Sokhumi. La vreo 30 km nord după Gali începe sa apara o regiune mai normala. Casele întregi predomina, pe străzi sunt copii și mașini. De aici incep abkhazii sa fie majoritari.
Sokhumi e alta lume. Pare un oras normal, cu mici excepții. Străzi foarte largi formează un gratar perfect. Case mari, mașini ostentative. Multi turiști, familii ruse. Când am văzut prima macara pe șantier nu îmi venea sa cred – cineva mai construiește. Republica avea 500 000 de oameni inainte de război acum are mai puțin de 250 000. Case și apartamente goale sunt peste tot, implicit lipsa nevoii de a mai construi.
Pe malul marii este o promenadă lungă de vreo patru kilometri. Plina de lume seara. Principala atracție a promenadei este opera, o clădirea mai mult decât remarcabila. Pe străzi se vorbește în mare majoritate rusa. Și turisti dar și localnicii intre ei vorbesc rusa. Limba abkhaza e diferita de georgiana și extrem de dificila, cam cea mai dificila din spațiul european. Are 62 de litere, niște sunete imposibile – zici ca fluiera sau își curata gatul. La o pensiune proprietarul mi-a spus ca preferă rusa fiindca după o ora de vorbit abkhaza îl doare capul, limba îl obosește deși o știe perfect.
Prin centru e alta treaba. Fosta clădire a Comitetului Central de pe vremea URSS e incredibilă. O clădire cu multe etaje în capătul unui parc care ar fi mai la locul lui in Paris. Constructia e abandonată, au distrus cat au putut și su lăsat-o asa. Cum a fost extrem de solida structura nu au reușit să o dărâme. Au luat marmura de pe ea și ferestrele cat au putut. A rămas ca celelalte multe case, un schelet.
De vazut în oraș sunt gradina botanica și cea zoologica. La botanica, in stilul zonei, doamna de la intrare nu-mi dă bilet, baga banii în buzunarul propriu. Plante multe, variate, tropicale. Atipic estului Europei. Dupa botanica m-am pornit spre ceea ce era descrisa drept “gradina zoologica”. Am observat ca lumea m-a corectat de vreo doua ori când am întrebat de zoo, “aa, la martișki”, “maimuțe”. E un zoo doar cu maimuțe. Aici a fost cel mai performant centru din lume de cercetare al comportamentului maimutelor. Bunicile maimutelor curente erau trimise în cosmos cu navele spatiale sovietice.
Este un exemplu perfect de “ce am fost și ce am ajuns”. Cele vreo zece clădiri unde erau birouri și laboratoare sunt abandonate, vegetația a invadat tot. Tot ce au fost capabili sa facă abkhazii a fost acest zoo. Maimutele sunt chinuite în niste cuști mici și fără vegetație. Așteptările sunt ca lumea sa cumpere pungi cu resturi de pepeni și alte vegetale si sa le hrănească. Se observa clar tiparul. Primele cuști de la intrare au maimuțe grase. Pe la mijloc asa și asa. Ultimele, și unele care au cuștile după un colț sunt piele și os. Pungile se golesc pana ca lumea sa ajungă la capăt la ultimele cuști. Aici am auzit și una dintre cele mai mari ineptii de societate post-comunista impotenta si învinsă : vina cu maimutele e a sovieticilor. Dacă nu făceau tot institutul asta abkhazii nu ar fi avut problema restructurării pe cap acum. Un singura am auzit a nuivelul asta, cea care atribuie câinii vagabonzi din România faptului ca “Ceausescu a mutat lumea de la case la bloc”.
Urmatoarea zi am pornit spre nord, faimoasa statiune Gagra unde isi făceau Stalin și Hrusciov vacantele. Singura alternativa e microbuzul. Microbuzele pleacă din parcarea gării. O gara enormă care pe vremuri avea toate serviciile și multe trenuri aducând lumea la mare. Acum e abandonata, trenuri aproape deloc. Microbuzele sunt dezastruoase, geamurile nu se deschid și temperatura ajunge 45 de grade înăuntru. De inghesuiala, depășiri kamikaze si șoferi care fumează sau vorbesc la telefon conducând nu mai zic.
Gagra e la vreo 90 de km nord. Natura este extraordinara, munti verzi ies din mare. Plaja e pietroasa dar apa perfect clara și albastra. Parca nu îmi vine sa cred ca e Marea Neagra. Palmieri natuinsi și plante tropicale peste tot. Turism la maxim si în cea mai bruta formă. Peste tot restaurante deschise peste noapte, vânzători de excursii și magazine cu articole de plaja. Turiștii exclusiv rusi.
Abkhazia e o tara, indiferent dacă o recnoaștem sau nu. E ciudata, doar jumătatea de nord e funcțională, depinde de Rusia la maxim dar e pe drumul ei, complet diferita de Georgia. 25 de ani sunt un timp lung, deja au o generație și un pic care nu știu nimic de URSS sau Georgia. Lumea vrea sa fie în tara independenta desi știe clar prețul pe care îl plateste. Abkhazia nu e pentru toată lumea momentan. Motive de mers – sa vezi zona tropicala la Marea Neagra, ce înseamnă depopulare și cum / cât poate regresa o societate.
Unde te-ai cazat?