Surinam. Ce vă vine in minte? Fotbaliști cu coafuri ciudate, Guulit, Seedorf, cel mai probabil. Lumea tinde sa nu știe despre existența țării sau să creadă că Surinam e in Africa. Geografic e in America de Sud dar doar geografic, cultural si demografic e complet diferită de restul continentului.
Țara pare să fie rezultatul unui experiment etnic făcut de un dictator. Intr-o junglă la marginea planetei au adus oameni din rase si culturi complet diferite si i-au pus sa trăiască laolaltă. Olandezi, africani, indieni, indonezieni, chinezi si mai nou brazilieni. La asta se adăuga amerindienii care sunt băștinași. In alta ordine de idei – Surinam are creștini de toate felurile, musulmani, hindusi, sikh, evrei, animiști, credinciosi in vodoo … Populația totala a țării este de 700 de mii. Cheia e in proporții, fiecare grup are procente si influentă considerabile, e un echilibru. E complet diferit decât in restul lumii noi, unde in general un grup predomină sau unde lumea se amesteca. Despre asta mai traziu.
La fapte, la luptă mai bine zis, in zonă călătoritul e practic o luptă. Trecem fluviul din Guyana Franceză în Surinam cu o barcă taxi. Pe malul surinamez clădirile sunt mai haotice si mai colorate. Viză avem luată online, 59 USD. Baiatul de la ghișeu e amabil si eficient, in 5 minute suntem trecuți. Găsim un taxi pe care il împărțim cu un domn marocan și prietena lui din Guyana Franceză. Legea compensației e aplicată perfect, fata e cu 30 de ani mai tânără dar si cu 30 kg mai grea decât domnul respectiv.
Pornim spre Paramaribo cu un microbuz. Natura e aceeași, junglă ca in Guyana Franceză dar pe aici sunt case si lume, sate pe lângă drum, arată mai normal. Coborâm in centrul capitalei Paramaribo și mi-e cam frică. Citisem că e destul de periculos. Totul arată normal, nu prea multe semne de societate violentă, gen sârmă ghimpată pe garduri si paznici de magazine cu mitraliere la vedere. Morți de foame de pe drum intrăm in primul restaurant mai acătării și apare prima surpriza. Restaurantul ales e tip “roti”. Practic cam jumatate din restaurantele din Surinam sunt “roti”, indiene dar cu mâncare doar din Bihar si Uttar Pradesh, de acolo olandezii au adus muncitori aici acum 100 si ceva de ani. Mâncarea e ieftină si faptul ca restaurantul are aer condiționat face minuni dupa o zi de microbuze fierbinti. Deja vad Surinam cu ochi mai buni.
Ne cazăm undeva in afara orașului la o familie de olandezi retrasi aici la pensie. Casa e într-o enclavă majoritar albă. Oamenii au muncit toată viata sa aibă o pensie la soare (casele in enclave nu sunt deloc ieftine in Surinam). Parcă suntem intr-o suburbie a vreunui oraș pârlit din sudul SUA. Au Subway, restaurante indiene si chinezesti, statii Shell, ateliere mecanice moderne si locuri de joacă pentru copii, lume mergând pe biciclete. Apropo de biciclete – lumea, toate tipurile de lume, le folosește destul de des. Uneori e straniu sa vezi fetele albe si blonde pe biciclete tipic olandeze luptând cu traficul trotuarele imposibile si caldura, toate astea pe fundalul tropical.
Paramaribo însuși e interesant si nu se aseamănă cu nici un oraș din lume. Aspectul e clar colonial, clădiri vechi, străzile tip grătar. Există un centru vechi plin de caracter si de lume cu probleme. Impresie fac casele, sunt de lemn, mari, frumoase dar multe din ele cam sunt dărăpănate de timp.
Paramaribo e situat strategic la vărsarea fluviului Surinam in mare. Este cât se poate de colonial si la arhitectura si obiective. Obiectivele sunt un fort construit pe malul fluviului de olandezi si așezămintele religioase. Apropo de fort, olandezii au dat englezilor la schimb Manhattanul de azi pe Surinam, de atunci este si fortul acesta. L-am vizitat in grabă si superficial fiindcă am ajuns aproape de ora inchiderii. Un domn a băgat banii in propriul buzunar ai nu ne-a dat bilete, altul ne-a grăbit vizita că avea chef sa plece acasă. Per total nu prea interesant, simplu si eficient in maniera tipic olandeză. De remarcat a fost doar farmacia din interior.
Clădirile religioase sunt impresionante. Catedrala nu o să o uit vreodată deși capul meu e ultra-supra-încărcat cu imaginile bisericilor vazute in timp. Frumoasă, enormă si făcută din lemn nu prea am cu ce sa o compar. Moschea si sinagoga sunt si ele de neuitat datorită faptului ca impart o bucată de pământ, practic sunt despărțite de un gard. Ambele sunt foarte mari si impresionante, moscheea mai ceva ca in multe țări musulmane. Desi sunt vecine nu exista probleme, lumea e calmă si trăiește in pace. In Surinam au fost multi evrei in vremea coloniala implicați in companiile care explotau resursele. Musulmanii au venit mai tarziu din India si Indonezia.
Paramaribo e relativ mare. Mai mare decât Cayenne si mult mai activ economic. Lumea e calmă, placută si de treabă, dispusă sa ajute. Auzisem de “Surinam nice”, mi se spusese ca surinamezii sunt de treabă si mi s-a confirmat pe deplin. Pe străzi sunt destui oameni ciudați care nu au nici o activitate dar nu sunt agresivi, nu deranjează. Amabilitatea și bunăvoința domină. Orice mașină se oprește să te lase sa traversezi chiar si atunci când o faci neregulamentar.
Apropo de mașini – la plângeri pe primul loc e traficul. Si ei s-au umplut subit de mașini. Majoritatea sunt relativ noi si aduse din Japonia, cu volan pe dreapta. Problema e bineînțeles si parcarea, Paramaribo e parcă un Bucuresti tropical.
De remercat sunt si organizarea si claritarea in Surinam. Arată dărăpănat si dezorganizat de multe ori dar in esență e organizat si practic. Toate străzile au placuțe cu nume. Orice business are orarul și prețurile afisate, inclusiv bisericile. La piață absolut orice produs are preț vizibil si fix. Pe microbuzul de cartier scrie numărul rutei, stațiile, prețul curselor si orarul de circulație. Olanda a lăsat ceva in urmă.
Apropo de Olanda si moșteniri, Surinam a obținut independența printr-un acord in 1965. După independență o treime din populație a migrat in Olanda. Înțelegerea a fost ca Surinam sa primească sume considerabile anual pentru dezvoltare si cetățenii surinamezi să poată merge la muncă in Olanda. Per total a funcționat. In comparație cu dezastrul generalizat pe care ”perfidul Albion” l-a lăsat in Guyana Surinam e un paradis. Surinam nu dă impresia unei țări sarace. Lumea e întreprinzătoare, resurse naturale are, oportunități sunt, educația e oarecum bună. Extractia minereurilor si petrolului și exploatarea lemnului rămân industriile principale dar pe lângă este si industrie ușoară. De remarcat este producția de alimente, Surinam este diferit de Guyana Franceză unde totul e adus din Franta sau de Guyana unde in magazinul de la colț găsești pe același raft produse fabricate in locuri atât de diferite precum Turcia, Trinidad si Texas, dar nimic făcut local.
Limba oficială e olandeza. E cumva ciudat, olandeza parcă nu se potrivește la un loc as colorat si tropical. Olandeza se foloseste in instituții dar pe străzi se vorbește mult “Srnan tongo”, o limbă extrordinar de simpatică. E un fel de engleză amestecată cu olandeză si portugheză. Sintaxa practic nu are și fonetica e complet pidgin-izată. Numele oficial o fi Srnan tongo (Surinam tongue) dar lumea ii zice taky-taky (talkie – talkie). Atât de mult mi-a plăcut ca m-am apucat sa învăț, e extrem de ușor de prins. Câteva exemple : yepi me (help me), mi no abi pikini (I don’t have children, pequenos din portugheza). Uneori se aseamănă si cu româna din cauza portughezei, “mi bunu”, sunt bine. Mi lobi dati tongo! ( I love that tongue).
Diversitatea societății este principala atracție. Surinam a fost o colonie bazată pe expotarea sclavilor adusi din Africa de vest sa muncească pe plantațiile de trestie de zahăr, cafea si bumbac. Afro – surinamezii sunt grupul cu cea mai mare pondere, formând circa o treime din populatie. Se împart in două, maroons si creoles dar despre asta in urmatorul articol. Indienii sunt pe locul doi formând un sfert din populație. Au fost aduși cu contracte sa muncească in locul africanilor pe plantații când s-a abolit sclavia. După indieni au adus indonezieni, numiți javenese in Surinam, aceștia formând astazi cam 15 la suta din populație. Dintodeauna au existat amerindieni, azi sunt sub 5 la sută din total. Chinezii sunt si ei bine reprezentați. Unii au venit pe timpul coloniilor, alții mai recent pentru a face comerț. Si comerț fac, in afară de un mini – magazin din inima junglei nu am vazut vreun magazin sa nu fie cu proprietari chinezi. Ultima tendinta e venirea brazilieniilor care lucrează mai mult in mine atrași de salariile bune. Legali sau la negru brazilienii formează aproape de 10 la sută din populație.
In autogara mare din Paramaribo. Tot felul de lume, indonezieni, afro surinamezi, brazilieni, etc. Microbuzele insa sunt doar de un fel, ca in India. Comunitatea indiană domină transportul public de călători.
In afară de doamne olandeze “mature” cuplate cu băieți surinamezi de douăzeci si ceva de ani am văzut un cuplu mixt. Lumea se respectă, sunt amabili unii cu alții dar nu se amestecă. Fiecare grup tinde sa aibă un sector de activitate al său. Indienii cu transportul, chinezii cu comerțul , brazilienii muncitori in mine, olandezii cu turismul, afro – surinamezii fa de toate dar in special munci mai puțin dorite. Nu am putut determina clar in cele opt-nouă zile petrecute in Surinam dar suspectez că e si segregare la nivel de cartiere. De asemenea politica este tribalizată, fiecare grup tinde sa voteze cu partidul lui. E pace si liniște, chiar o prosperitate dar societatea însemnă trei – patru grupuri egale dar segregate.
În Surinam, ca și în clelelate Guyane nu prea ai ce să vizitezi, in afară de cascada Kaieteur din Guyana nimic nu e obiectiv considerabil. Jungla si fluviu, cam asta e treaba peste tot. In Surinam jungla este de vizitat, am fost in interior cateva sute de km si a fost interesant (articolul următor). Per total Surinam e de departe cea mai interesantă dintre cele trei dar nici așa nu merită efortul si cheltuielile dacă nu cumva aveti drum in zonă sau o dorință expresă de a vizita zona.
Am pornit din Paramaribo spre Guyana. Altă șosea prin junglă si am ajuns la Nickerie, un oraș mic si plăcut. Am petrecut o noapte, ultima noapte normală. După a urmat dezastrul, Guyana.
Notă. Dacă vreți sa vedeți când mai postez articole noi sau poze vă rog dati FOLLOW sau LIKE pe pagina blogului (Blogul de calatorie VULPEA.RO). Accept cererile de prietenie și pe pagina personală Razvan Vulpe dar acolo nu postez mai deloc. Multumesc pentru interes.