Africa de vest pentru prima data. Senegal, cum e țara. O comparație cu România.

Senegal?  Ce ne vine in minte? Raliul Paris-Dakar (care raliu nici macar nu se mai tine in partea aceasta de lume), echipa de fotbal de la Mondial. Muzica poate… In rest nimic. Prima intrebare care ti se pune in Romania cand spui ca o sa mergi in Senegal e legata de boli. A doua de siguranta… (Nu mă mir, consider Romania o societate profund marcată de marketing farmaceutic si informatie senzationalista in general) …

Zbor prin Lisabona. TAP Portugal intrece cu mult asteptarile. Dakar. Aeroport nou, mare si eficient. Viza nu trebuie. Aici se observa  prima data ca Senegal nu e ca restul Africii de vest. Zona a lumii mai absurdă si dificila la vize nu exista. Tarile din zona nu prea au ambasade prin lume, dureaza uneori saptamani pâna dau raspuns, unele vize costa sute de euro, funcționarii vor tot felul de hartii. Senegal nu cere viza si nici macar bilet de intoarcere. Doar o adresa de hotel pentru prima noapte.

Africa de vest. Cu albastru, pe coasta, traseul meu.

Aeroportul e nou si frumos dar e departe de oras. 63 de km zice aplicatia de hărți. Taxiul are preț pe masură. Exista autobuz expres pana in centru pentru turiști. Arată ca după razboi si costă 10 euro, intre cele mai scumpe autobuze de aeroport pe care le am întâlnit in lume.

Din aeroport pana in centru e autostrada noua, perfectă. Făcuta de China, bineinteles. E cu plată si costă scump, circa 5 euro pe sens. Daca e sa comparăm o venire la Bucuresti cu una la Dakar pana acum… Bucurestiul e Africa cu aeroportul depășit si DN1 plin de dughene si masini. Până aici doar…

Las bagajul la hotel si ies in oras. Prima impresie – un amestec ciudat de progres si dezastru, de avans si sărăcie. Destulă sărăcie dar e clar ca nu e tara din cele fără speranță. A doua – scump pentru ce e. A treia – obsesia cu comerțul, toata lumea vinde ceva.

Taxiul de la aeroport.
Primele imagini, cartiere marginase din Dakar. Carute multe si la ei.

Dakar e clar ca e enorm. E o peninsula rotunda cu o raza de 20 si ceva de km. Planificare urbana s-a facut doar pentru o zonă in centru. Restul a crescut organic, ca pe la marginile Bucurestiului (cladiri ingramadite si străzii strâmte fara trotuare). O particularitate o constittuie străzile nepavate si pline de nisip. In zona de fițe iesi de pe strada principala si dai direct in strada cu pământ pe ea. Cand e sezon ploios nu inteleg cum merge lumea. “Asa e Africa, asta e normalul, municipalitatea nu paveaza si gata” imi explica cineva cand am intrebat cum de nu asfalteaza nici acum cand bani par sa fie. (Baza de impozitare este, pe strazile cu pamant si nisip sunt case pe care proprietarii cer milioane de euro).

Se circula pe nisip. Trotuarul e pe mijloc. Daca dai cu masina in beton e vina ta.

Peste tot mașini de teren de gama inalta. (Daca la noi frustrații prefera BMW seria X la ei Porsche Cayenne pare a fi regina). Senegal are multi cetățeni care muncesc afara si care la intoarcerea in tara fac eforturi extreme de a etala micile averi.

Ca prin orice tara de lumea a treia, lumea incearca sa se ridice deasupra mizeriei cumparand masini ”de lux” la mâna a doua sau a treia …
Case de nou iesiti din saracie.

Orasul insusi e principala atractie. E greu sa te plictisești in Dakar. E plin de viata si colorat. Senegal e in plina explozie populationala. Peste tot copii si adolescenti, miscare, energie. In plus vin multi migranti din tarile vecine, Dakar e clar polul economic al regiunii si atrage tineri din Mali si Niger in special dar si de mai departe.

Cartier mai bun.

Chestii interesante sunt oamenii si felul de a face lucruri banale precum transportul sau comertul. Transportul e un haos total la prima vedere. Microbuzele mici numite ”tata” par sa domine. Viu colorate si pline de slogane musulmane, sunt cel mai memorabil simbol al Dakaraului. Taxiurile sunt pâinea turistului, fara ele nu te poti misca sau daca te misti pierzi o sumă de timp.

“Tata”, cel mai frecvent mod de transport urban. Generator de poluare cum rar am mai vazut.
Taxiurile sunt intotdeauna galbene cu negru si aproape intotdeuna lovite. Aici un semn de civilizatie, blocarea rotilor celor care parcheaza ilegal. La capitol acesta Bucurestiul e sub Dakar.

O alta atractie sunt pescarii. Pescuitul pare a fi ocupatia principala, cea mai frecventa. Pe plajele din Dakar e plin de barci de pescuit. Totul se face la nivel micro, omul are o barca cu un motor atasabil. Iese la pescuit cu altii din familia lui, un echipaj pare sa fie de 3-4 oameni in medie. Seara vine cu pestele si il vinde la mici intermediari. Majoritatea pestelui se consumă local. O barca medie costa cam 1500 de euro plus motorul. O zi de pescuit aduce un profit de 15-20 de euro pe cap de membru de echipaj.

Barci de pescari in Dakar. Fiecare e unica, facuta in ceva mic atelier. Nu exista productie de serie.
Procesarea pestelui se face manual.

Vanzatorii ambulanti creeaza si ei atmosfera. ” Bana-bana ” sunt numiti in limba locala (wolof). Nu am nici un dubiu ca ar exista vreo tara care sa bata Senegal la capitolul acesta. Toata lumea vinde ceva din mers. Cei mai interesanti sunt unii care merg cu un sul enorm de stofă. Unul in fața, altul in spate, intre ei 5-6 metri de stofă desfășurată sa vada lumea modelul. Strabat asa zeci de km pe zi prin cartiere. Cand gasesc client scot metrul, masoara, taie si pleaca mai departe cu restul de material. Lumea e obsedata cu comertul si autononomia laborala. Adica le place sa lucreze pentru ei si vandutul e cea mai la indemana activitate. Tot respectul pentru treaba asta desi de multe ori e stresanta.

Senegal e comert. Mai jos cele trei forme des intalnite. Piata oficiala, organizata…
Piata improvizata.
Si inima comertului senegalez, vanzarea ambulanta.

Singura atractie semnificativa construită de om este statuia renasterii africane. Menită să reprezinte o (imaginară, momentan) renaștere a Africii, a fost inaugurata în 2011. Câteva zeci de președinți din zona au fost prezenți. Controverse au fost multe. In primul rând este construită de o companie nord-coreeana. In al doilea – președintele in mandatul caruia a fost făcută a dorit să pastreze 35% din încasările generate de turism prin statuie pentru sine.
Cea mai mare controversă a fost însă pe motive religioase. Senegalul este 90 si ceva la suta musulman. O statuie reprezentand o femeie îmbrăcată sumar și un bărbat la bustul gol a fost cu greu acceptata. “Insăși ideea de statuie duce cu gândul la idolatrie si e o problema” , imi explica cineva. Cu timpul controversa să se pare că s-a diminuat. Cei mai tineri sunt mândri de statuia devenita cu timpul simbolul orașului. Altceva de văzut nu prea e, muzee slabe, o moschee mare in construcție, o zonă centrală cu blocuri care par dintr-un oraș din sudul Statelor Unite.

Statuia Renasterii Africane.

O mare problemă pentru vizitatori este poluarea aerului. Nu exista norme la masini, multe scot fum negru. Europa de vest pare sa trimita aici tot gunoiul auto pe care nu-l poate plasa in Europa de est. Rezultatul e la nivel Delhi, cel mai grav posibil. Stai câteva ore afară și trebuie să intri înăuntru în aer filtrat. Nu se mai poate, te ustură plămânii si ochii. Singura șansa este sa stai aproape de malul mării unde cumva aerul este mai curat.

Unul dintre cele mai triste lucruri vazute in iesirea din Africa de vest. Lipsa aproape completa a facilitatilor de a face sport si a spatiilor verzi.

La o jumatate de ora de mers cu vaporul de Dakar se află insula Gore. Insula a fost una dintre cele mai importante porti prin care s-au trimis sclavi spre Americi. Transportul se face cu un vapor. Neavând pașaport la mine mi s-a refuzat intrarea in port. O mită de vreo doi dolari (negociata de la 10 dolari) a rezolvat problema. Cobori de pe barca in altă lume, complet diferita. Liniste totala, aer respirabil, populatia nu e stresata, zero masini. Nicaieri in lume nu am vazut as diferenta la asa mica distanta. Una dintre cele mai clare demonstrații cum masinile distrug orase.

Liniste si relaxare totala cu o mare exceptie. Daca esti turist te cam urmaresc si agaseaza sa cumperi.
La noi avem stalpi si fantani in mijlocul drumului. Ei au pomi in mijlocul terenului de fotbal.

Inapoi in Dakar. Intr-o saptamana am vazut tot ce era de vazut. Taxiul si la gara. Gara e o autogara si vehiculele sunt masini combi mai mari numite “sept places”… Spre Senegalul provincial cu cel mai local mijloc de transport posibil.

Leave a Reply