După multe amânări – Rusia. Contextul îl știm toți. De la început spun clar – merg să văd cu ochii mei. Pentru “davaiceasiști” – stați linistiți, nu căstigă Rusia războiul cu 1500 de euro cheltuiți de mine.
Data trecută în 2019, nu am pus nici un articol în idea de a evita comentarii și discuții prostești.
Apoi a venit februarie 2022 și s-a dezlănțuit potopul oricum. Înjurături, atacuri la persoană, amenințări, etc. Atâta silă mi s-a făcut că nu am mai scris nici un articol pe blog timp de trei ani, despre nici o călătorie.
Ca urmare la evenimentele descrise mai sus am blocat vreo 30 de persoane care au fost vehemente și “desprietenit” circa 500-600 care mi s-au părut că nu au nici o treabă cu lumea și călătoria.
De data asta să zică ce vor “luptătorii pentru libertate” care știu tot de pe Chat GPT, eu fac ce știu. Merg, văd, scriu.
Unii dintre voi urmăriți pagina asta de acum 9 ani de când am început. Știți că nu mă vând pe un bilet de avion sau o cazare, știti că nu am preferințe personale prea accentuate asupra țărilor (cu excepția Spaniei și Moldovei).
În cazul Rusiei e dificil de postat ceva fară să se lase cu necazuri, dacă zici că ai văzut o pisică (sau o rusoaică) frumoasă în Rusia ești acuzat de “putinism”. Mă rog, gata cu introducerea.
Vara încărcată, vară complicată. În trei luni am în plan Ucraina, Rusia și SUA. Combinații și permutări, cum să le fac să nu se bată cap în cap, să nu mă ardă unii că am fost la alții…
Rusia e prima în iulie. Dacă nu mă lasă să intru în Ucraina vazând ștampilele rusești o să fac cale întoarsă cu bicicleta și basta. De americani nu-mi e frică, ăia mă bagă la pușcarie direct din frontieră și doar dacă nu le place ce tricou am pe mine în ziua aia, ce o fi o fi.
Înainte de toate viza de Rudia. Se obține online, în cazul meu a venit în patru zile. Costă circa 50 de dolari plătibili in dirhami de emirate ca să evite sancțiunile. Nu se cere nimic, nu rezervări de hotel, nu bilete de avion. Poți sta 16 zile și nu se poate prelungi. Se poate intra pe la orice punct de frontieră deschis.
Variantele de intrare în Rusia sunt limitate. Terestru se poate prin țările baltice dar am auzit că e coadă mare, zeci de ore și că nu te lasă să treci cu euro. (Ca pe vremuri când nu puteai scoate valută din țară). Plus funcționarii pe acolo că sunt cum sunt, nu prea am vorbe bune despre Lituania sau Letonia. Am ales varianta cea mai comună, prin Istanbul, cu avionul.
Zbor Otopeni – Istanbul. După o călătorie cu un microbuz al groazei până la București urmează trenul arhiplin până la aeroport.
La poartă în Otopeni parcă deja sunt în Rusia. Cum stau și scriu acum în stânga, dreapta și față am ucrainieni vorbitori de rusă. Lumea merge în vacanță în Turcia. Dacă nu stiați Otopeniul servește câteva milioane de ucraineni, tot sudul Ucrainei de aici zboară de când la ei e spațiul aerian închis.
Zbor cu Pegasus și am parte de o premieră. Ne permit 3 kg de bagaj de mână. Trei. Bunvenit în viitor. Normal că îi lucrez, printre altele am și o pernuță banană cum vedeți mereu pe avion numai că a mea e goală pe dinăuntru și se poate umple cu haine.
Stau o noapte în Istanbul că nu am chef să mă omor cu oboseala. Iau un hotel mic, tipic în Taksim și am parte de o surpriză. Fix lângă hotel e o mare demonstrație islamică. Se pare că un ziar de satiră a publicat ceva care insultă profetul și câteva sute de persoane au venit să protesteze. Unii demonstranți arătă gen talibani… Problema e că poliția nu mă lasă să intru pe străduța hotelului. După o vreme reușesc să intru, las bagaju și ies să iau apă și mâncare. Fix atunci poliția dă cu gaze lacrimogene. Scap la limită de lacrimi, a început bine excursia.
A două zi la aeroport. Aeroportul nou din Istanbul e enorm și poate deveni haotic când e aglomerat. Merg cu patru ore înainte. Zborul e cu Pobeda, filiala cu preț redus a Aeroflot. Costă 190 de euro, zbor de patru ore.
Biletul l-am cumpărat printr-o companie numită onetwotrip.com. M-a costat cu vreo 8 la sută mai mult ca pe Skyscanner dar am putut plăti în euro, zero probleme. După cum știți nici unul din motoarele de căutare de bilete nu poate fi folosit pentru a căuta sau cumpăra bilete spre Rusia.
Pobeda ne verifică bagajul de mâna și când luăm tichetul de îmbarcare și când ne urcăm în avion. La sânge, dacă un pic depășește trebuie plătit. Trec cu bine deși aveam dublu limitei.
Zborul e în regulă, locurile confortabile. Majoritatea pasagerilor sunt ruși, vestici doar vreo doi-trei. Lumea așa și așa, e o doză de nesimțire, unul e în maieu, altul a uitat deodorantul acasă. La aterizare mă surpinde faptul că nimeni nu se ridică până nu se da semnalul. Odată dat semnalul nimeni nu se împinge, își așteaptă rândul. Mare contrast cu zborul București – Istanbul unde o femei isterică mai să îl bată pe vecinul de loc care nu ieșise când vrea ea.
Ieșim din avion și pe scări spre autobuz am un șoc. Termic. Am plecat de la 38 de grade și am aterizat la 14. Până și rușii sunt surprinși, “bliati – holodno” se aude de câteva ori pe scară avionului. 14 grade și e abia 6 pm, ce o fi la noapte. Și e iulie…
Moscova are patru aeroporturi mari, aterizăm pe unul mai amărât numit Vnukovo. Mai amărât dar mult peste Otopeni, nu e nou sau cu cine știe ce arhitectură dar funcționează bine.
La vamă aștept la coadă 30 de minute și ofițerul extrem de obosit și sătul de toate îmi pune o singură întrebare : turist ? Ștampila și gata. Mă temeam un pic că nici măcar nu am bilet de întoarcere.
Toate bune dar acum începe dansul. Bani nu pot scoate că Visa și Mastercard nu merg. (Schimb la casă din aeroport să am de metrou și ceva de mâncare dar pierd 10 la sută în comisioane).
Caut să cumpăr SIM. Mă duc la chioșcurile companiilor telefonice și primesc refuzuri politicoase. Un băiat îmi explică într-o engleză perfectă că de la 1 ianuarie s-a dat o lege care complică foarte mult procesul de a cumpără cartelă SIM. O să revin asupra la treaba asta.
Afară din aeroport. Moscova… Primul contact – stația de metrou a aeroportului. Mă costă 80 de ruble, patru lei și ceva să merg oriunde. Stația pare nouă (sau renovată), trenul sclipește. Pe tren multă lume din Caucaz și Asia Centrală, mulți bărbați. Mai toți par că vin de la muncă, fețe obosite, haine mai de lucru… E și ora când se iese de la lucru. Nu am nici cel mai mic stress asupra siguranței. Comparat cu acum cinci luni când m-am urcat în metrou în New York e o diferența cosală. Tren vechi ramolit, stație bombardată, miros de urină, oameni fără casă în metrou – metroul din Moscova e opusul.
Ajung la stația unde am cazare și ies din metrou direct întrun mall. E un mall din grupul AFI… dar nu Cotroceni. Mare, frumos, tot ce vrei. Ies din mall și nu pot crede că sunt în Rusia. Clădiri enorme de sticlă, lumina cerului de la ora 9 seară vara, puținele mașini – nu stiu de ce dar am o puternică impresie că sunt la Londra.
Se pare că am nimerit în “City”, o zonă de blocuri înalte, de business la margine de Moscova. Imaginea e de prosperitate, de la clădiri, la magazine, la faptul că nu am văzut o mașină veche, că una din două mașini e de la 30 000 de euro în sus… Știu că e doar o întâmplare că am nimerit aici dar e impresionant.
O iau frumos spre hotel printre niște blocuri noi. Totul da impresia de un oraș din Polonia sau Cehia în sensul că e amplu, bine planificat și curat, corect urbanizat, curat.
Mă cazez fară probleme. Hotelul e la rândul lui mic dar bine organizat. Nu am ruble și recepționerul din Dagestan acceptă să plătesc a două zi. Camera ei mică dar bună și prețul nu e deloc rău pentru Moscova.
Lângă hotel e un supermarket. Mă duc mare interes sa vedem criza. E marca Magnit, un fel de Profi la noi – mai ieftin și fără varietate. Și așa e uimitor, nu lipsește nimic. Ba mai mult foarte multe mărci vestice au produse pe raft. Mă gândesc că poate e așa că e Moscova.
Iau ceva de mâncare și o bere și la somn. Venirea spre Moscova a fost fară probleme.