Cat mai costa o camila? Targul de animale de la Pushkar.

Toamna – recolta e strânsă, încep nunțile, se fac târgurile. In nordul Indiei e ca pe oriunde altundeva. Dar cum e India – totul e mai mare, complicat și spectaculos. In prima noapte cu luna plina din luna kartika incepe targul de la Puskar, cel mai mare si mai cunoscut din India. Kartika e, in functie de regiunea Indiei, prima, a 7-a sau a 8-a luna din calendar. Adica toti au aceleasi 12 luni in calendar dar numaratoarea începe cu luni diferite, e India. In orice caz, festivalul pica prin noiembrie al nostru.

Mai fusesem in zona Pushkar, diferenta intre perioada de targ si cea normala e enorma. Recomandare clara – daca tot mergeti in India faceti tot ce puteti sa prindeti festivalurile și targurile, in special pe acesta. Atat de tare m-a marcat diferenta ca acum imi organizez tot programul de calatorit avand festivalurile ca prioritate 1. (Prioritatea 2 momentan e si mai mult mers pe munte dupa experienta din Nepal. Vorba aia, ca porcul, din ce mananci din ce ai mai manca).

Delhi – Jaipur – Ajmer – Pushkar cu autobuzul peste noapte. Ruta circulata, autobuze mai bune ca media indiana, murdare paturile dar nu chair rãu. In oras aglomeratie mare, sute de mii de negustori si cumparatori veniti din toata India, plus turistii. La capitolul turisti o mentiune, multi turisti indieni. Turisti ca oricare altii cu camere foto de mii de euro si stand la hotel bun, nu in cort in nisip ca indienii de rand de la targ. Am povestit pe autobuz cu trei baieti din sudul Indiei si daca nu erau atât de pfixați e munca as fi putut zice ca sunt din sudul Europei. 30-35 de ani, neinsurati, cu joburi de peste o mie de dolari pe luna in IT si inginerie, preocupati de ultimile restaurante japoneze din Hyderabad si de  călătorit. Cu camere de mii de euro dupa gat cum ziceam mai sus. Nici o treaba cu India clasica, la o mie de ani de conationalii nomazi din corturi. Cea mai surprinzatoare treaba a fost de fapt ca nu vorbeau deloc hindi, cu șoferul se intelegeau cam tot atat de bine ca mine. La un popas de mancare au luat aceeasi țeapa ca si mine, toți am platit triplu pe biryiani.

Autobuz, unul dintre cele mai bune pe care le-am putut gasi. Autobuzele locale arata mult mai rau.

Patul meu din autobuz, per total bun, a ajutat si faptul ca autobuzul avea suspensii bune. India e una din putinele tari unde recomand sa luati autobuzul in detrimentul trenului.
Hotel e relativ usor de gasit considerand ca populatia medie creste cam de 15-20 ori pe timpul targului. Proportional, ar fi ca si cum ai cauta hotel in Sinaia in saptamana cand absolut toata populatia Bucurestiului se muta la Sinaia. Am luat un hotel mai bun, la marginea orasului intr-o zona linistita. Bun a fost pana cand am descoperit ca dupa 15 de ore pe drum nu am apa calda. Totul s-a rezolvat, problema indiana – solutie indiana.

Un fierbator si o galeata de apa, astepti 20 de minute si gata dusul.
Pushkar, e un oras special datorita unui lac ale carui ape te curata de pacate si de boli. Pelerinii veneau la lac din tot nordul Indiei si profitau de ocazie sa vanda si sa cumpere animale. Asa a inceput targul acum cateva sute de ani, nimeni nu stie precis cand. Acum e o mega adunare de oameni si animale. As avea curaj sa pun un pariu ca targ de animale mai mare nu e pe undeva prin lumea asta, poate China, cumva, ceva. De descris nu prea poate fi descris ca nu exista termeni de comparație, in Romania nu avem nimic nici la o zecime din marime sau varietate. 30 000 de cămile, cam tot atâția cai, vaci, capre sunt aduse pentru a fi vândute. Mii de meșteșugari, producători de unelte, scule, totul de la ace de siguranță en-gros la combine enorme. Asta e partea 1. Partea 2 – comertul si mancarea. Restaurante fixe si mobile de toate felurile, vânzători ambulanți cu miile vin și vând la milionul de vizitatori ai târgului. Partea 3 – distracția. De la roti enorme de carnaval la dresori de șerpi și echilibristi pe sarma pana la un fel de streap-tease. Partea 4 – peregrinajul religios. In postarea aceasta doar despre animale si oamenii din jurul lor.

Prima intalnire cu targul. Cat vezi in zare animale. Inca nu realizasem ca asta e doar unul din cele vreo 4-5 campuri ale targului, plus stadionul, zona de mancare, etc.

A doua zi mi-am inchiriat un atelaj si m-am pornit in recunoastere. Este extraordinar de important sa gasiti pe cineva sa mearga cu voi printre indieni si sa vorbeasca, sa traduca intrebarile pe care le aveti. Altfel nu veti intelege mare lucru din ce se petrece. 

Peste tot o mare de camile. Am nimerit in zona camilelor, treburile sunt relativ bine separate, caii la cai, camilele la camile, etc.

Zona de vaci, nu asa de populata ca cea de camile.

Vaca cu cinci picioare aducatoare de noroc are permis sa mearga in orice zona vrea, nu trebuie sa stea in cea de vaci.

Urechile fac diferenta. Caii din regiunea Marwar, scumpi din pretuiti din cauza faptului ca isi tin urechile unite.

Caii albi foarte cautati pentru nunti. La nunta e un intreg ritual cu cai si trebuie sa fie si albi. Cu cat mai alb cu atat mai scump, o forma de rasism as zice eu.

Trib din zona Haryana.Barbatii sunt foarte inalti si slabi si cunoscuti drept foarte buni calareti si cunoscatori de cai. De asemenea au o reputatie mai putin buna in comertul cu cai, de vreo cateva ori am auzit comentarii negative la adresa lor.

Alt domn, cu mustatile si turbanul la moda.

Ziua animalele sunt puse in vanzare, lumea se plimba vede, negociaza.

Meseriasi de toate felurile fac ture prin targ oferindu-si serviciile. E foarte important ca animalele, mai ales camilele sa arate bine. Sunt tunse, spalate, chiar si decorate.

Cand vanzarea nu merge asa cum trebuie, si mai ales seara, le iau si le plimba prin zonele centrale ale targului, poate vor atrage atentia la ceva cumparator.

Hranirea se face cu un fel de tarate, se gasesc la vanzare din remorci de tractoare prin tot targul.

Dusul la apa e un ritual, sunt relativ putine surse de apa si e important pentru socializare si vanzari.

Pranzul se pregateste la foc pe nisip, din nou ocazie de socializare.

Lumea foarte prietenoasa, in marea majoritate chiar incantata sa intre in discutii sau sa fie fotografiata de straini.

Jocurile, intrecerile sunt parte din targ. Exista un stadion unde mai toate competitiile au loc.

Caii dansatori, una dintre cele mai populare activitati.

Turisti straini destui, in general lume de peste 50 de ani cu camere si obiective cautand India reala. In cazul asta, un domn american incerca din greu sa o gaseasca. Tocmise vreo 6 fete imbracate in costume traditionale si le punea sa pozeze in toate pozitiile imaginabile.

S-a facut o vanzare. Camila nou cumparata este cu greu incarcata intr-un camion. Am ramas uimit de numarul de tranzactii, lumea nu vine sa se uite, in medie pleaca acasa cu intre 5 si 10 camile. Pretul incepe de pe la 30 000 de rupii, 400 de euro.

Seara parcheaza marfa. Nimeni nu face tranzactii dupa ce apune soarele, animalele trebuie vazute bine inainte de a fi cumparate.

Ziua s-a terminat, e timpul de relaxare.

Dupa ce toate treburile sunt facute incepe o noua ora de varf, cea de seara. Toata lumea intra in febra, se duce la masa, la vizitat, la distractie.

Cand se apropie ora culcarii o ultima oportunitate de socializare in jurul oalei cu ceai, nelipsitul ceai.

Marea majoritate a lumii doarme la cort, o buna parte din rest la temple si pe strazi.
E greu sa descrii un targ de animale in cuvinte, mai ales unul asa de complex si mare ca cel din Pushkar. Amplitudinea, atmosfera, sunetele, mirosurile sunt la maxim si nu pot fi descrise sau prinse in fotografii. Per total o experienta de categoria 1, top 5 la suta, o voi repeta cu prima ocazie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *