Namaste Nepal, primele impresii.

Himalaya, Everest… Imaginatia o ia razna. Nepal inseamna munte. La munti nimeni nu depaseste tara asta.

Nepal e cat doua treimi din România si are circa 30 de milioane de oameni. Teritoriul locuibil e limitat din cauza muntilor. Tara e lunga si stramta, prinsa intre munti si India. E similara cu sudul României. Carpatii ar fi Himalaya si Bulgaria ar fi India (turbane le mai trebuie la bulgari…). Muntii se intind pe toata granita nordica, 800 km si taie complet Nepalul de China. Influenta chineza (Tibet nefiind inclus) e mica. Surprinzatoare e lipsa de produse ” Made in China”. Eram in sate unde gps-ul arata China la 25 de km si in magazin nimic chinezesc. India si Nepal sunt singurele tari fara produse chinezesti unde am fost pana acum.

Prinsa intre China si India si plina de munti. Pozitie geografica de nedorit, la prima vedere. Tara a fost inchisa strainilor pana in anii ’50.

Sunt multe grupuri etnice, nu intru in detalii. In mare se impart in doua: indo-arieni si chino-tibetani. Adica unii care arata ca indienii (dar mi deschisi la culoare) si unii ca tibetanii, asemanatori cu chinezii. Intre, o suma de lume amestecata. Desi sunt putini, 100 000, cei mai faimosi sunt tribul Sherpa, parte din chino-tibetani, pentru capacitatea de a urca pe munti.

In tara unde s-a nascut Buddha 80 la suta din populatie e hindusa, efect al migratiei. Hinduism diluat nu ca in India.  Pe aia  care au mai ramas budisti îi gasesti in general in zone izolate. Cu cat mai la munte cu atat mai mare procentul de budisti.

Namasteee !!!!! Copiii budisti din ceva sat de munte te saluta ca in mijlocul Indiei. Hindi si Nepali sunt foarte similare. Un nepalez se intelege cu lumea in Delhi, sute de milioane de indienii din sudul Indiei nu s-ar intelege.

Hinduismul, prezenta muzicii si filmelor indiene, felul de a construi, produsele indiene din magazine, masinile indiene – te fac sa crezi ca esti in India – o Indie mai organizata si respirabila. Per total este diferit de ce ma asteptam, doar in satele din varful muntelui am vazut ce s-ar numi Nepal autentic.
Zboruri sunt destule dar internaționale numai în Kathmandu aterizează. Viza se ia pe loc, 40 de dolari pe o luna cu multiple intrări. Mai sunt și vize de 15 zile și 90 de zile. Pe mine m-a întrebat dacă am mai fost și ce am de gând sa fac. Nu a cerut rezervare la hotel sau bilet de întoarcere.
Kathmandu, capitala, e mare și nu prea are de a face cu muntele. E într-o vale, intre dealuri,  pe teren plat, sunt niște dealuri mai mari pe langa dar e prea densa poluarea sa vezi ceva.

In apropiere de valea Kathmandu, vazut din avion. Am luat loc special pe stanga sa vad Himalaya venind din India si nu am vazut mai nimic. Cred ca zborurile din Nepal in China sunt cele mai bune pentru a vedea Himalaya de sus.

Cat Man e oraș de petrecut o zi. De văzut nu prea ai ce, o stupa, o piață publica și cartierul turiștilor, Thamel, în care oricum o sa ajungeți. Poate câteva ore în cartierul budist.
Thamel e plin de turiști, aproape toți veniți sa meargă pe munte. Auzi cuvinte mari, Himalaya, Anapurna, Everest si începi sa crezi ca or fi cine știe ce antrenați și capabili care vin în Nepal. Deloc. Tot felul de lume, de la fumații care nu mai știu ce e ala momo pana la persoane de 70 și ceva de ani.

Thamel. Tot ce vrei si ce nu vrei. Foarte usor de pregatit urcarea pe munte. Tot ce ai nevoie se poate face si cumpara in o zi.

Apropo de fumati, tara e destinatie de top pentru consumul de droguri usoare. Se gasesc peste tot si sunt ieftine si tolerate. In varful muntelui in ceva sat uitat de lume batranelele vin cu o legaturi de marijuana cat o jumatate de franzela – 5 dolari si fumezi o luna.

Thamel e foarte bine dotat cu tot ce are nevoie călătorul. Mâncare și pensiuni/hoteluri de toate felurile și pentru toate buzunarele. Magazine de echipament sportiv, case de schimb și agenții de turism la fel. Taxiuri la orice ora și ieftine. Aduce a Khao San  in Bangkok.

Pentru orice fel de treking trebuie permise speciale. Mai toată lumea le ia din Kathmandu. Daca le iei din orasul unde incepi mersul (Beshisahar, Namche Bazaar) te costa dublu. Te prezinți cu pașaportul la National Tourism Board care e la 20 de minute de mers pe jos de Thamel și le iei. Nu e nevoie de agenții sau alți intermediari. Atat pentru Annapurna Circuit cat si pentru Everest Base Camp trebuie cate doua permise. Costa 2000 rupii permisul TIMS și încă 2000 celalalt. 4000 de rupii înseamnă 35 de euro. Fara permise nu se poate, sunt puncte de control peste tot.

Permisele fara de care nu se poate merge pe munte.

Dacă faci doua trek-uri medii plus viza ajungi la 110 de euro cheltuiti pe taxele statului, ca de fapt asta sunt. Daca vrei sa mergi in zone mai putin comune, costa si mai mult. Un permis de Dolpo, o regiune mai izolata e 500 dolari  pe 10 zile plus alti bani pentru ghidul obligatoriu. Si pe deasupra trebuie minim doi turisti. Asta ca sa vezi nepalezi tribali autentici. Daca s-ar lasa la liber s-ar duce multi turisti si s-ar pierde autenticitatea regiunii.

Sate autentice mai sunt dar ori le vezi din aer ori platesti o suma in permise sa ajungi in ele.

Mancarea e buna si relativ igienica. Multa influenta indiana si aici. In zonele populate  e varietate si preturile sunt mici. La munte treaba se schimba, scade radical varietatea, dispare carnea si preturile cresc.

Mancarea nationala, dal bhat, orez si mazare, varza, cartofi…greu sa urci pe munte cu de asta. Dal bhat power -24 hour! – asa zic nepalezii dar eu nu cred.

Probleme de siguranta sunt putine, nu am auzit pe nimeni sa fie jefuit. Per total nepalezii sun foarte pasnici si amabili.

Transportul pe pământ este dezastruos. Am mai fost in tari unde soseaua insemna doua urme de masina pe camp dar erau pe camp macar. In Nepal sunt pe niste munti de ti-e groaza sa te uiti în parti sau fix pe albia raului. Adica au dat bolovanii mai mari la o parte si aia e soseaua. Sa mergi ore in sir cu viteza medie 10 la ora cu autobuzul e normal. Mai tot ce e treking e departe de Katmandu. Se poate merge cu autobuzul dar dureaza si este foarte obositor. Avioane exista dar sunt de 10-20 de ori mai scumpe ca autobuzele. Tren nu au.

La munte drumurile sunt dezastru. 10-15 km pe ora medie. Pe soseaua nationala se dubleaza media de viteza dar se intampla accidente. Asta literalmente a varsat orezul. 200 km intre cele mi mari orase, Pokhara si KTM – 8 ore in autobuz.

Conditie fizica si determinare sa ai ca restul se rezolva. Nu e o tara dificila dar nici  usoara, nu prea are cum sa fie usoara la relieful pe care il are.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *