Etiopia de zi cu zi, cuvantul cheie : saracie.

Nu mai aveam rabdare sa pornim spre Etiopia adevarata, spre sate. Camionul a făcut o întoarcere 180° în fața hotelului și-a inceput să urce o panta. Si panta a fost mai mereu următoarele trei săptămâni si ceva. Etiopia e cea mai muntoasă țară în care a fost în afară de Nepal. Nu cine știe ce munți cu vârfuri înzăpezite sau abrupți. Munti tipic etiopieni – deșertici, uscați dar omniprezenți.

Am mers vreo trei ore pe teren aproape normal, sate pe marginea drumului, lume multa prin ele. Dintr-o dată am ajuns dun nou la marginea unui hău. Drept în față soseaua devine exact ca pe Transfăgărășan, coborâre abrupta si curbe. Valea Marelui Rift, perete în jos, râu, perete în partea cealaltă. Arata exact ca Marelui Canion. Pasărea zboară în cateva minute de pe un mal pe altul, nouă ne-a la cinci ore cu camionul. Peisaj natural extraordinar, valea in sine e un obiectiv de vizitat.

Valea Marelui RIft. La fund Nilul Albastru care izvoraste un pic mai sus.
La fundul fundului un pod modern, cadou de la poporul japonez.

Aici a inceput una dintre caracteristicile definitorii ale Etiopiei să se arate : saracia lucie. Sărăcie era si in Addis dar aici e altceva. Sărăcia rurală, lumea începe să aiba haine mai proaste, destui desculti pe sosea si pe camp. Casele “de 200 de dolari”, cum imi explica mai tarziu un etiopian. Au o singura camera, patru pari bătuți în pământ, îngrădite cu niște nuiele, lipite cu lut. Ferestre de sticlă la tara nu are mai nimeni, nici oamenii, nici primăria, nici școala. In afara satelor  mai mari, “cu bancă”, cum zic etiopienii, rar am văzut-o fereastră normala. Toata lumea are niște table în loc de geam, de asemenea ușile sunt de tabla. La acoperișuri – care se pare că e mai instarit are de tablă, care nu de paie.

Case in constructie intr-un orasel. Casele noi, moderne in afara oraselor mari cam asa arata.
Casa aproape terminata, atat ca nu is-a mai ajuns varul.

Seara am ajuns in Debre Markos, un orășel nod de transporturi, mediu ca populatie. Aici am sa incep o listă cu lucruri deosebite specifice Etiopiei. Numărul unu pe listă : lustruitul pantofiilor. La început am crezut că este doar în Addis că lumea de la capitală este mai pretențioasă dar m-am înșelat. In fiecare sat prin care am trecut am vazut cateva zeci de lustragii. Un mini magazin 5 de metri pătrați, 3-4 baruri și 10-20 de lustragii, cam asta este media. În Addis nu mai zic, în centru, să zic cum ar veni de la Unirii până la Universitate în București, erau de ordinul sutelor. “Femeia se uită prima de la pantofi și apoi la mașină” a fost cea mai plauzibila explicație pe care am primit-o.

Obsesia cu pantofii lustruitii. Baiatul nu avea mai mult de 4 ani dar facea scandal ca trebuie sa aiba ghetutele curatate.

A doua chestie pe listă : iarba prin localuri. Să fiu mai clar – podeaua putea sa să fie de faianță, de ciment, de lemn dar peste tot e plină cu iarbă. O iarba anume, estetica, inaltă, dreaptă. Nu oricine o vinde – exista o bransa anume de oameni care se ocupa cu comertul cu iarba asta. Explicația fost destul de logică din nou, iarba ajuta să nu facă lumea mizerie pe jos. Cum Etiopia e puțin asfaltata lumea vine cu praf si noroi pe picioare. La ora inchiderii arunci iarba afara si e curat pe jos in local sau taxiu sau pe unde o mai pun.

Iarba pe jos la restaurantul hotelului nostru din orasul Debre Markos.
Iarba si in tuk-tuk.. Lumea era foarte mirata cand le-am spus ca in Romania niciodata nu avem asa ceva. 

Baruri multe, magazine nu prea. Vrând sa cumpăr o sticla de apa am cautat minute bune în centru. Seara oamenii se pun cu o rogojina și o lanterna pe marginea străzii și vând ceva. Ciorapi, tricouri, oale, etcetera – totul din China. Vegetale, portocale și banane din Ethiopia –  produse in spatele casei de localnici, nu exista productie in ferme industriale… Tara nu are industrie mai deloc, rar vezi ceva fabricat in Etiopia. In afara de bere si cafea practic nu ma pot gandi la ceva, de fapt sunt singurele produse care se gasesc usor si oriunde. Multe lucruri se fac la scara foarte mica, cu tehnologie de acum nu stiu cati ani. Se produce in ateliere artizanale, se repara absolut orice de asemenea.

Industria etiopiana… Daca ploua se opreste productia.
O sanda de asta costa 28 de birr, 4 lei si este “made in Ethiopia”. Si totusi milioane de copii ethiopieni nu au nici sandale din astea. Pixuri si sandale, am umblat cu ele in buzunare mai tot timpul, pe unde nu te asteptai gaseai oportunitati sa le dai.

Salvarea a fost ca am ajuns la Bahir Dar, al doilea oras ca marime al tarii si de departe cel mai “trăibil”. Situat pe malul unui lac enorm (lacul Tana) si aproape de izvoarele Nilului, Bahir Dar e alta treaba. Liniste, verdeata, trafic mai putin, aer respirabil, restaurante cu meniuri normale, baruri excelente … Parca eram la Cluj, toata lumea iti spune ca nu vor sa auda de Addis, ca ei sunt alceva si ca se simt invadati. Oamenii se muta din toata Etiopia sa traiasca aici, inclusiv din Addis. Un lucru e clar : Bahir Dar are baruri si bere de prima clasa. In fiecare bar de pe strada barurilor, in fiecare seara e muzica live, improvizatIe si teatru popular. Intri in bar, te pui la masa si vine unul cu o vioara etiopiana si se apuca sa faca versuri si o melodie pe seama ta… Mult nu am inteles dar e clar ca se referea la cantitatile de alcool consumate de “farangi”, de straini.

Orice seara din saptamana, la bar. Muzica live, versurile se fac pe loc. Programul de dans – excelent.
Daca nu la bar atunci pe marginea drumului socializand. Lipsa internetului si televizorului are efecte pozitive.

In contrast cu distractia de la baruri Bahir Dar e un oras cu semnificatie religioasa foarte puternica. Pe o insula pe lac se gasesc niste manastiri vechi si faimoase si lumea vine sa faca pelerinaje. Mii de pelerini in autobuze darapanate, multi batrani, majoritatea dormind prin curtea bisericilor. Obsesia cu religia e caracteristica numarul 1 a Etiopiei, depaseste si saracia si identitatea speciala. Intr-un articol viitor o sa ma refer doar la religie, acum mai zic doar atat: Etiopia e cea mai religioasa tara in care am fost, mai ceva ca orice tara musulmana, mai mult decat credeam că se poate…

Dupa vreo trei zile in oras am luat-o spre Lalibela pe un drum laturalnic care taie direct. Inima Etiopiei. Regiune mai saraca decat asta eu nu am mai vazut nicaieri in lume. Sat dupa sat dupa sat, mai toata lumea desculta, multi imbracati in cârpe ca haine nu se mai puteu numi. Casele de pamant si din ce in ce mai mici, familii de 10 persoane intr-o casa cu o camera. Pe marginea drumului toata lumea se duce undeva, barbatii cu niste bețe enorme, femeile cu plase si coșuri. Am inteles ca barbatii mergeau la lucru cu ziua pe dealurile din jur. Femeile spre piata, unele cu un coș de balegar uscat sa-l vandă drept combustibil, altele cu cate o găina, altele cu cateva oua. “10 km pana la piata sa vinzi 10 oua” imi zice un baiat de la o benzinarie.

Nici o speranta. “Nu stiu sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, sa mearga la 50 de km de aici” imi spunea un ghid desptre oamnii din satele din zona asta.
Nu incaltamine, haine putine. Femeia merge la piata la vreo 7-8 km de sat pe jos sa vanda ce a produs in gospodarie.

Lumea stie Etiopia din cauza foametelor din anii ’70 si ’80… Michael Jackson si toate vedetele lumii anglo cantand ” We are the world”… Saracia in Etiopia nu e ca prin alte parti. E saracie care tinde spre zero, absoluta… Tot sunt intrebat daca e mai rau ca in India sau alte tari in care am fost in Africa. Raspunsul e clar, fata de India este mult mai rau. Indianul poate scapa de saracie, invata bine la scoala de stat si ajunge cineva, se baga la o fabrica si are un salariu cat de cat, are companiile indiene multinationale unde mai are o sansa. In Etiopia oportunitatea e aproape zero. Sistemul educational e slab si distrus de biserica (analfabetismul la cote incredibile), companii si productie pur si simplu nu prea exista. Etiopia nu e ca alte tari africane, pamantul e prost, putin fertil, in marea majoritate. Iesire la mare nu mai au, antreprenori nu sunt din fire. E scenariu perfect aproape. Ajutoarele de la tarile bogate nu marcheaza prea mare diferenta, nu e usor sa ajuti 100 de milioane de oameni…

Revenind la drum, de mancare nici vorba in zona asta, birturile au doar bere, in magazine doar chestii de baza, circa 20 de produse in medie. Singurul lucru din magazine pe care l-am cumparat au fost niste arahide care costa 15 bani romanesti punga… Cu alte cuvinte am cam facut foamea, prima zi de foame in Etiopia. Pana in Lalibela au mai urmat niste munti imposibili, drumuri de ti se facea rau doar daca te uitai pe fereastra. Mi s-a luat cheful de tot, nu am nici o notiță din zona aia. Stiu doar ca erau multi chinezi cu utilaje mari lucrand la drumuri.

In cele din urma am ajuns la Lalibela. Alta treaba, e practic un sat cu ultite de pamant dar are turism si implicit hoteluri, restaurante, magazine si mai toate lucrurile de baza necesare.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *