Nu mai aveam rabdare sa pornim spre Etiopia adevarata, spre sate. Camionul a făcut o întoarcere 180° în fața hotelului și-a inceput să urce o panta. Si panta a fost mai mereu următoarele trei săptămâni si ceva. Etiopia e cea mai muntoasă țară în care a fost în afară de Nepal. Nu cine știe ce munți cu vârfuri înzăpezite sau abrupți. Munti tipic etiopieni – deșertici, uscați dar omniprezenți.
Am mers vreo trei ore pe teren aproape normal, sate pe marginea drumului, lume multa prin ele. Dintr-o dată am ajuns dun nou la marginea unui hău. Drept în față soseaua devine exact ca pe Transfăgărășan, coborâre abrupta si curbe. Valea Marelui Rift, perete în jos, râu, perete în partea cealaltă. Arata exact ca Marelui Canion. Pasărea zboară în cateva minute de pe un mal pe altul, nouă ne-a la cinci ore cu camionul. Peisaj natural extraordinar, valea in sine e un obiectiv de vizitat.
Aici a inceput una dintre caracteristicile definitorii ale Etiopiei să se arate : saracia lucie. Sărăcie era si in Addis dar aici e altceva. Sărăcia rurală, lumea începe să aiba haine mai proaste, destui desculti pe sosea si pe camp. Casele “de 200 de dolari”, cum imi explica mai tarziu un etiopian. Au o singura camera, patru pari bătuți în pământ, îngrădite cu niște nuiele, lipite cu lut. Ferestre de sticlă la tara nu are mai nimeni, nici oamenii, nici primăria, nici școala. In afara satelor mai mari, “cu bancă”, cum zic etiopienii, rar am văzut-o fereastră normala. Toata lumea are niște table în loc de geam, de asemenea ușile sunt de tabla. La acoperișuri – care se pare că e mai instarit are de tablă, care nu de paie.
Seara am ajuns in Debre Markos, un orășel nod de transporturi, mediu ca populatie. Aici am sa incep o listă cu lucruri deosebite specifice Etiopiei. Numărul unu pe listă : lustruitul pantofiilor. La început am crezut că este doar în Addis că lumea de la capitală este mai pretențioasă dar m-am înșelat. In fiecare sat prin care am trecut am vazut cateva zeci de lustragii. Un mini magazin 5 de metri pătrați, 3-4 baruri și 10-20 de lustragii, cam asta este media. În Addis nu mai zic, în centru, să zic cum ar veni de la Unirii până la Universitate în București, erau de ordinul sutelor. “Femeia se uită prima de la pantofi și apoi la mașină” a fost cea mai plauzibila explicație pe care am primit-o.
A doua chestie pe listă : iarba prin localuri. Să fiu mai clar – podeaua putea sa să fie de faianță, de ciment, de lemn dar peste tot era plină cu iarbă. O iarba anume, estetica, inaltă, dreaptă. Nu oricine o vinde – exista o branșă de oameni care se ocupă cu comerțul cu iarba respectivă. Explicația a fost destul de logică din nou, iarba ajuta să nu facă lumea mizerie pe jos. Cum Etiopia e puțin asfaltata lumea vine cu praf si noroi pe picioare. La ora inchiderii se aruncă iarba afară si e curat pe jos in local sau taxiu sau pe unde o mai pun.
Baruri multe, magazine nu prea. Vrând sa cumpăr o sticla de apă am cautat minute bune în centru. Seara oamenii se pun cu o rogojină și o lanterna pe marginea străzii și vând ceva. Ciorapi, tricouri, oale, etcetera – totul din China plus vegetale, portocale și banane din Ethiopia – produse in spatele casei de localnici. In Etiopia nu prea exista producție in ferme industriale… Tara nu are industrie mai deloc, rar vezi ceva fabricat in Etiopia. In afară de bere si cafea practic nu ma pot gândi la ceva, de fapt sunt singurele produse care se gasesc ușor si oriunde. Multe lucruri se fac la scară foarte mica, cu tehnologie de acum nu stiu câți ani. Se produce in ateliere artizanale si se repara absolut orice.
Salvarea a fost ca am ajuns la Bahir Dar, al doilea oraș ca marime al țării si de departe cel mai “trăibil”. Situat pe malul unui lac enorm (lacul Tana) si aproape de izvoarele Nilului, Bahir Dar e alta treabă. Liniste, verdeață, trafic mai putin, aer respirabil, restaurante cu meniuri normale, baruri excelente … Parca eram la Cluj, toata lumea iti spune ca nu vor sa audă de Addis, ca ei sunt alceva si ca se simt invadati. Oamenii se mută din toată Etiopia sa traiasca aici, inclusiv din Addis. Un lucru e clar : Bahir Dar are baruri si bere de prima clasă. In fiecare bar de pe strada barurilor, in fiecare seara e muzică live, improvizatie si teatru popular. Intri in bar, te pui la masă si vine unul cu o vioară etiopiană si se apucă să faca versuri si o melodie pe seama ta… Mult nu am inteles dar e clar ca se referea la cantitatile de alcool consumate de “farangi”, de straini.
In contrast cu distracția de la baruri Bahir Dar e un oras cu semnificatie religioasa foarte puternica. Pe o insula pe lac se gasesc niste mănăstiri vechi si faimoase si lumea vine sa faca pelerinaje. Mii de pelerini vin in autobuze dărăpănate, mulți bătrâni, majoritatea dormind prin curtea bisericilor. Obsesia cu religia e caracteristica numarul 1 a Etiopiei, depășește si saracia si identitatea speciala. Intr-un articol viitor o sa ma refer doar la religie, acum mai zic doar atat: Etiopia e cea mai religioasa țară in care am fost, mai ceva ca orice tara musulmană, mai mult decât credeam că se poate…
Dupa vreo trei zile in oraș am luat-o spre Lalibela pe un drum lăturalnic care taie direct. Inima Etiopiei. Regiune mai săracă decat aceasta eu nu am mai vazut nicăieri in lume. Sat după sat după sat, mai toata lumea desculță, multi sunt imbracati in cârpe ca haine nu se mai puteu numi. Casele de pământ si din ce in ce mai mici, familii de 10 persoane intr-o casa cu o cameră. Pe marginea drumului toata lumea se duce undeva, barbatii cu niste bețe enorme, femeile cu plase si coșuri. Am inteles ca barbatii mergeau la lucru cu ziua pe dealurile din jur. Femeile spre piață, unele cu un coș de bălegar uscat să-l vandă drept combustibil, altele cu cate o găina sau cu cateva oua. “10 km pana la piață sa vinzi 10 oua”, imi explica un baiat de la o benzinarie.
Lumea stie Etiopia din cauza foametelor din anii ’70 si ’80… Michael Jackson si toate vedetele lumii anglofone cântând ” We are the world”… Sărăcia in Etiopia nu e ca prin alte părți. E saracie care tinde spre zero, absolută… Tot sunt intrebat daca e mai rau ca in India sau alte țări in care am fost in Africa. Raspunsul e clar, față de India este mult mai rău. Indianul poate scapa de saracie, invata bine la scoala de stat si ajunge cineva, se baga la o fabrica si are un salariu cât de cât, are companiile indiene multinaționale unde mai are o șansă . In Etiopia oportunitatea e aproape zero. Sistemul educational e slab si distrus de biserica (analfabetismul la cote incredibile), companii si productie pur si simplu nu prea există. Etiopia nu e ca alte țări africane, pământul e prost, puțin fertil in general. Iesire la mare nu mai au, antreprenori nu sunt din fire. E un scenariu negativ aproape perfect . Ajutoarele de la tarile bogate nu fac prea mare diferență, nu e usor sa ajuti 100 de milioane de oameni…
Revenind la drum, de mancare nici vorba in zona asta, birturile au doar bere, in magazine doar chestii de baza, circa 20 de produse in medie. Singurul lucru din magazine pe care l-am cumparat au fost niște arahide care costa 15 bani romanesti punga… Cu alte cuvinte am cam facut foamea, prima zi de foame in Etiopia. Pana in Lalibela au mai urmat niste munți imposibili, drumuri de ți se facea rau doar daca te uitai pe fereastră. Mi s-a luat cheful de tot, nu am nici o notiță din zona aia. Stiu doar ca erau multi chinezi cu utilaje mari lucrând la drumuri.
In cele din urma am ajuns la Lalibela. Alta treaba, e practic un sat cu ulițe de pământ dar are turism si implicit hoteluri, restaurante, magazine si mai toate lucrurile de baza necesare.