Kuweit, tara petrodolarului clasic. Muncitori maltratati, condusul sinucigas si nimic de vazut.

 

 

 

 

”Pentru ca exista” a fost motivul principal de mers in Kuweit. Curiozitatea si zborul ieftin din Dubai m-au convins. Direct spus – de vazut nu e mai nimic. Nu atractii naturale, nici facute de om sau orice altceva. Mai vizitasem in Golf Emiratele si Omanul si nu fusesem impresionat. In retrospectiva, cele doua de mai sus sunt nirvane pe langa Kuweit.

Problemele au apărut imediat ce m-am hotărât sa merg. Daca ai semne de Israel in pasaport ti se poate refuza intrarea. De asemenea Kuwait Airways iti poate refuza urcarea la bord. Dezlipitul (cu masina de calcat) si relipitul de vize peste pagini stampilate a rezolvat problema. Viza costa 10 euro si se ia online sau la granita. La intrare nici o problema, functionarul nu a răsfoit pasaportul.
Din aeroport nu exista transport in comun spre oraș. In tara practic nu exista retea de transport in comun in afara de cateva autobuze in Kuweit City si taxiuri. Autobuzele sunt pentru muncitorii straini, pe turist nu il ajuta mai deloc.

Kuweit City – cuvantul “city” nu înseamnă ce știm noi. Kuweit e un oras-stat. Zona numita “oraș” o aglomerare urbana enorm de intinsa, fara nici o noimă. Iadul urban de țară bogata cam asa arata. Pana aici Los Angeles si Mascat erau fundul, KC le-a depășit. Șosele enorme si trafic imposibil, cartiere tăiate complet de cartierele vecine prin autostrăzi, lipsa trotuarelor chiar si in zonele dintre case si blocuri, lipsa trecerilor de pietoni. Fara mașină e aproape imposibil sa te misti. Am închiriat una. Am iesit din aeroport si parcă am sarit in lacul cu crocodili.

Trafic greu, inca o data se demonstreaza ca poti sa faci autostrazi pe zece benzi, dacă ai un numar prostesc de masini tot se face trafic. Pe sosea distinctia e clara. Kuweitienii in general au masini gigant. Chevrolet Suburban pare sa fie preferata. E un mod de a te identifica drept local si implicit parte din “casta” superioara. “Te stiu dupa valoare masinii” mi-a raspuns un indian cand l-am întrebat cine il vede ca e indian dupa geamurile cu folie. De condus se conduce extrem de agresiv si periculos. Un prim exemplu – pe o sosea cu o banda pe sens se apropie unul de mine la zece cm si claxoneaza si face cu farurile sa ies pe banda de avarii sa ma poată depasi. Slalomul la 180 km la ora pe autostradă e cel comun lucru. Depasitul pe linia de avarie la fel.

Pe autostradă daca e flux continuu si nu poti intra imediat esti terminat. Nu așteaptă nici o secunda, claxonează, dau din mâini, se baga printre masina ta si zidul de ciment. Normal e sa le sari la ăia care deja sunt pe autostrada in față si ei sa frâneze. Aici e si factorul indian, cand ai mai mult de jumatate din populatie indieni suferi si consecințele. Am vazut accidente ca pe nicaieri altundeva. Am luat la randul meu o bordura. Daca nu o luam intra unul in mine, schimbase trei benzi sa iasa de pe autostradă in ultima secunda. Am milionul de km condus si am fost rechin la randul meu dar asa ceva eu nu am vazut. Nici in India, nici in Africa, nici altundeva. Acolo e haos dar lumea stie ce face si e resemnata. Nu exista conflict, ură sau dorinta de al strivi pe celălalt. In plus, una e sa faci magarii la 50 km la ora alta e la 170 -180.

Kuweitienii tind sa creadă ca sunt deasupra legii. Un egiptean, muncitor temporar,  mi-a explicat cum e treaba. Cetățenii nu au frica de pedeapsă daca rănesc sau chiar omoară un emigrant. Aproape orice s-ar intampla emigrantul e vinovat. Auzisem asta cu ani in urma de la un prieten pakistanez al cărui tată emigrase in Emirate in anii ’70. In prima zi l-au pus sa semneze ca orice se intampla in trafic e din vina lui. Nu stiam ca mai exista, se pare ca a mai ramas doar in Kuweit si parțial in Arabia Saudita. Am intrebat cum e posibil sa faca asa cu “fratii” lor arabi, egipteni ca el si musulmani. Intai mi-a replicat ca kuweitienii nu sunt musulmani decat cu numele, “religia lor e banul”. Mi-a facut o categorisire. Clasa intai si complet separata de celelalte – kuweitienii si restul Golfului. A doua – americanii si europenii. A treia – arabii si iranienii, a patra indienii si filipinezii. Trei sferturi din populatia tarii e straina. Kuweitienii sunt foarte frustrati cu situatia asta, dau vina pe straini pentru tot de la trafic la lipsa apei. Adevarul e ca au si ceva dreptate. Datorita salariulor mici si condițiilor proaste atrag cei mai disperati si needucati oameni din subcontinentul indian.

Kuweitian sa munceasca pe bune mai rar. 94 la suta din cei ce muncesc sunt angajati de stat, multi cu servicii unde doar semneaza si iau salariul. La străini nu e asa varietate. Zona Indiei, Egipt, Filipinele si Iranul reprezinta marea majoritate. Rar vezi cate un european sau american. Un indian poate avea salariu de 265 de dolari pe luna. Se practica schimbatul de viza. Adica il aduc pe indian pe viza de lucrator hotelier si ii schimba viza in construcții sau chiar păstor, munci mult mai grele. Ca pastor stai in cort in deșert si pazesti capre la 45 de grade. Drepturi zero, pasaportul il are sponsorul. Daca stai peste viza sunt amenzi mari si nu poti parasi tara daca nu platesti. Chiar inainte sa merg se daduse o amnistie la amenzi si zeci de mii de straini incercasera sa plece in primele zile blocand toate zborurile si aeroportul. Statul filipinez a cumparat 10 000 de bilete de avion sa ii aduca inapoi pe cetatenii ramasi blocati fara drept de munca sau sau bani de platit amenda. Kuweit a fost votata ani la rând cea mai dificila tara pentru expatriati, din 67 de tari pe ultimul loc.

Revenind la vizita, hoteluri foarte scumpe si relativ putine. Nu au turism in sensul propriu zis. Am vazut un singur turist alb la obiective, un olandez. Hotel inseamna pentru ei ceva de 4-5 stele. Am ales sa stau la apartament Airbnb. Si ala scump dar undeva trebuia sa stau.

Cu mancarea e simplu dar nu chiar. Restaurante sunt multe, indiene majoritatea, iraniene si filipineze urmând. Problema e ca nu prea au baie. Au o chiuveta sa te speli pe maini dar baie nu. In prima zi abia in al cincilea am gasit o baie. Se practica mult ideea de “pick up & delivery only”. Kuweitienii nu vor sa fie vazuti in public, fie si mâncând. Multe din restaurantele normale, cu mese si baie au niste separeuri. O cortina, o perdea, niste panouri de lemn care sa separe masa ta sa nu te vada lumea. Exceptie fac mall-urile.

Ideea de intimitate e dusa la extrem. Un exemplu, povestit de un american care lucra in Kuwait cu familia. Cand kuweitienii ii mai invitau la ei acasă ii primeau in corturi in fața casei. Pe femeile americanilor le invitau in casa, pe barbati doar in corturi in curte.

De vazut – putin si slab. Obiectivul principal sunt turnurile Kuweit facute in anii ’70. Cladiri mai inalte sunt multe, răspândite aiurea peste tot dar turnurile rămân emblema orasului. Unul e restaurant si observator, celelate rezervoare umplute cu apa. Tendinta de a construi cladiri inalte in Golf cu ele a inceput. Remarcabil e si că au fost facute de constructori din fosta Iugoslavie. Multe proiecte in Kuweit au fost relizate de est-europeni, am vazut o harta si am ramas surprins. Romania si ea pe acolo.

Ca intotdeauna am zis sa merg la muzeele reprezentative. Muzee adevarate nu sunt, cele doua mai cunoscute sunt practic colecțiile personale ale unor kuweitieni bogati. Amândouă cu teme musulmane si obiecte din tarile din jur. Multe exponate au fost furate si distruse de soldatii lui Saddam. Am zis sa văd si un muzeu clasic. M-am urcat in mașină si la după vreo 30 km prin oraș am ajuns la Muzeul Martirilor din razboiul contra Irakului. O casa ca oricare pe o strada un cu niste pereti dărâmati de bombe. Acolo au luptat si murit vreo 10 kuweitieni. Exponatele-cateva resturi de obuze, poze si corespondenta a armatei irakiene. Cam ca un muzeu de oras mic de la noi.

Am mers la souq-uri (piete) in lipsa de altceva. Cel mare e departe de ce știm ca e un souq adevărat in regiune. Mic, puține produse, aseptic. Piata de aur la fel, trei dughene. Se pare ca mai tot comertul se face in maniera moderna. Supermarketuri e adevarat ca au, intre cele mai tari pe care le-am vazut pana acum oriunde in lume. Enorme, varietate si calitate. Tot ce vrei din Europa si America, India si țările arabe. Mall-urile la fel mari si cu tot ce exista mai scump si de marcă premium. O mentiune speciala pentru librarii si papetarii. Aici exceleaza, orice carte in engleza, cu mentiune pentru ele de invatat engleza si business. Zone cat un apartament de patru camere dedicate cartilor de engleza.

Urmatoarele zi am zi sa ies din oras. Am luat-o spre sud, vazusem pe harta o localitate care arata ca insula palmier din Dubai. Pe drum nimic, haos până iesi din Kuweit City si apoi deșert. Autostrada pe 3-4 benzi pe sens, viteze si depășiri uluitoare. Nimic interesant in afară de casele enorm de mari de pe insula palmier.

Nesatisfacut fiind cu ce am vazut am luat-o in direcția opusa spre o insula numita Babyian pe care o disputa si acum cu Irakul. Autostrada pe 4 benzi complet pustie. In 150 de km nu am vazut 20 de masini. La un moment dat se termina autostrada si incepe un pod spre insula. Podul intrerupt, nu ai cum sa treci. A fost bombardat de irakieni si apoi refacut dar insula e inca inchisa.

Per total una dintre cele mai neplacute tari in care am fost. Ca nu e nimic de vazut – bun, se mai intampla. Dar sa te simti in pericol din cauza soferilor mai rau ca in tari cu violenta sau terorism, sa nu ai transport public sau hotel normal, sa-i vezi pe lucratori tremurând cand intri in benzinarie sau restaurant – la asta nu ma asteptam. Parca nu e o tara ci o colonie pe alta planeta facuta de niste fascisti ai deșertului. Nu am fost in Arabia Saudita dar cred ca e singura care poate depasi Kuweit. Abia am asteptat sa sa plec, am rasuflat usurat cand m-am vazut in avion.