Iordania nu e doar Petra. Jerash, Marea Moarta si locuri biblice.

La drum prin țară. Transportul in comun există dar in bună parte e inutil. Economisesti cativa euro dar pierzi o zi încercând sa vizitezi nordul folosind autobuzul. Alternativa – masina cu sofer aranjata prin hotel. Serviciul tinde sa vina cu câteva probleme. În primul rând poate ieși cam scump. În al doilea – iordanienii au tendinta pronunțată de a nu spune clar, de a te tine in șah. “Așteaptă, mai târziu, te anunțăm noi, o sa vedem”… Arabia tipică. Nu esti sigur ca maine o sa vina masina sa te ridice. În Amman pe la 10 seara au confirmat ca vine a doua zi masina. Voiau sa își tina opțiunile deschise daca nu se strângea grup suficient de mare. Alt hotel la Petra la fel, pana in ultima secunda ne-au tinut sa ne spuna la ce oră e primul autobuz public spre Aqaba doua zi. De ce? Nici acum nu stiu, clar e ca autobuzul pleacă la aceeasi ora in fiecare zi. Probabil din instinct, ca interes nu vad sa fi avut cumva.

Autobuzul public comun. Greu de folosit, autogarile sunt puse cam aiurea, departe de centru. Orar mai rar exista si pe la hoteluri e greu de obtinut informatii despre el.

Majoritatea atracțiilor se afla la sud de Amman. Exceptie mare face Jerash. “Ruine de pe vremea romanilor”, cam asta înțelesesem. Patru oameni într-o mașină aranjata de hotel, vreo 60-80 de euro ziua per grup. Drum interesant, trecand prin sate si orașe mici. Soferul ne explica despre componența etnica a fiecăruia, “asta e sat palestinian, asta iordanian”…

Pamant fertil dar putin si prost distribuit. Mare parte din ce se vede in imagine apartine unei familii extinse.

La marginea Ammanului e o centură palestiniana, aici au fost orașele de corturi, refugiații. Soferul palestinian fiind si el lauda partile palestiniene. Cand trecem prin ceva sate mai darapanate, dezorganizate le prezinta ca fiind iordaniene. Arăt in sus, spre Siria si îi zic in glumă, ca aș vrea sa merg. Ia amândouă mainile de pe volan si face un semn cu ele încrucișate – nici gand. Imi spune ca granița e la o ora si ca facea curse săptămânale. Acum e greu de intrat si oricum nimeni nu vrea să se riște sa mearga.

Primul stop castelul Aljoun, construit de musulmani în secolul 12. Istorie interesanta, în zona s-au dat multe lupte intre cruciați și musulmani. Situat pe varful unui deal, se vede până in Israel si teritoriile ocupate din curtea castelului. Interesant si special prin semnificatie dar nu uimitor.

Castelul Arjoun.

Spre nord acelasi pământ care pare cam uscat dar care este foarte roditor. Dealuri cu fiecare petec de pamant disponibil cultivat. Peste tot lumea vinde vinete, morcovi, ridichii, fructe pe marginea soselei. Calitate excelenta. In Iordania nu cumpara mai nimeni fructe si legume de la supermarket.

Ajungem in sfarsit la Jerash. Orasul vechi Jerash e una dintre atractiile de top ale Iordaniei. Perceptia era ca Petra e clasa mondiala și apoi un grup sub ea, castele, manastiri, Amman, Marea Moarta, Jerash, etc. Am ajuns si am ramas uluit complet. Mult peste ce ma asteptam. Jerash e intr-o clasa separata de celelate atractii. In primul rand ca magnitudine, e un oras intreg nu doar cateva ruine. Totul perfect conservat : porti monumentale, teatre, temple, magazine, un hipodrom enorm, bulevardul principal cu magazine. Daca ar fi apărut oamenii de acum 2000 de ani nu ar fi avut vreo problema sa-si reia viata de zi de unde au lasat-o. Merita mai mult de o jumătate din zi si de asemea merita citit despre istoria orasului inainte de a merge.

Poarta facuta pentru vizita imparatului Hadrian.
Centrul orasului antic.
Coloane perfect conservate peste tot.

Muntele Nebo e locul de unde Moise a a aratat evreilor pamantul promis. Nu e munte e un deal. Pământul promis e uscat si in pantă, in general pustiu. Din când in când vezi câte o holdă cultivata sau niste măslini intr-o livada. Mergi pentru poveste, daca esti religios sau sa vezi cu ochii tăi din curiozitate. Panorama e interesantă, se vede Valea Iordanului și pana la Betleem si Ierusalim. Cuprinzi intr-o privire o bucata de pământ care e a marcat si încă marchează istoria lumii atât de mult.

Pamantul promis si pentru care s-au dat atatea lupte.

Biserica Sf. Gheorghe din orașul Madaba este o biserica ortodoxa faimoasa harta din mozaic de pe podeaua sa. Harta are 1600 ani vechime si este extrem de interesantă. Arata Orientul Mijlociu de la jumatatea secolului 6. M-am nimerit intr-o duminică, era slujba ortodoxa in limba arabă, atmosferă speciala. Lume destulă, familii îmbrăcate festiv. Un sentiment special sa mergi la biserica în mijlocul unei tari arabe și sa asculți slujba care deși e în araba suna ca în orice sat din România. Iordanienii sunt in proportie de 98 la suta musulmani. Oficial țara e seculară si libertatea de a practica diferite religii e recunoscută prin lege. Siguranță absoluta, nu am observat nimic anormal, nici măcar forte de securitate în preajma bisericilor.

Slujba ortodoxa duminica dimineata. Arata si suna ca prin Romania.
Harta mozaic. Dateaza din secolul 6 si reproduce intregul Orient Mijlociu.

Marea Moartă oferă satisfacție deși pe malul iordanian vine cu niște probleme majore. Este menționată in Biblie de zeci de ori si cunoscută pentru proporția mare de sare și faptul ca se afla la circa 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. Visul celor care nu stiu sa inoate, plutesti oricum. Pe partea iordaniana străinul are doua alternative de acces. Ori ia camera la un hotel din cele câteva (scumpe) care exista ori trebuie sa plătească taxa de intrare pe plaja. Pe plaja cu taxa se poate intra doar într-un singur loc, un țarc mai mare practic. În sezon vara nu vreau sa îmi imaginez ce e acolo. Iordania a stabilit un record mondial : prima si ultima tara unde oficial nu poti accede sub nici o forma legala la o mare fără sa platesti. Mai sunt tari care au taxe dar numai în anumite zone, undeva tot găsești plaja gratis. Este o parte unde localnicii merg gratis dar e interzis turiștilor. Motivul e ridicol și în spiritul regiunii (adică te iau de fraier) – “e zona militara”. Biletul sa intri pe plaja publica este 26 de euro.

Intrarea la plaja. În dreapta platesti biletul. Garduri si de o parte si de alta a cladirii, nu ai cum sa accesezi plaja fără sa plătești.

Dai 26 de euro sa stai doua ore la plaja, în marea majoritate a cazurilor lumea vine din Amman cu tur și cam atât timp are. De oferit – dușuri reci si nimic altceva. Alta practică incorectă (și ea tipic iordaniana deja, la Jerash și la Petra era la fel) – monopolul, in incinta e un singur restaurant. Restaurantul are un meniu fix disproporționat de scump. Mai pe romaneste sa te bagi in apă si sa mananci ceva simplu te costa cam 250 de lei. Asta fără pretul excursiei din Amman.

Turisti din multe tari, Iordania e destinatie de calibru mondial fara discutie. Noroc ca e perceputa drept mai putin decat sigura, altfel ar avea turism de masa.
Aproape imposibil sa te scufunzi.

In centru ar mai fi fost de vizitat un castel, Kerak dar transportul era destul de complicat. De asemenea locul botezului lui Isus pe malul Iordanului. L-am sărit auzind ca nu e chiar locul unde a fost botezat si că e cam capcană turistică. Mai toata lumea a recomandat vizita la locul botezului pe malul israelian. In sud este deșertul Wadi Rum, l-am lasat intenționat  pentru a avea motiv pentru a mai vizitat odata Iordania.

Făcând abstractie de Petra putem zice ca Iordania are destule de oferit. Jerash e o atracție de neratat. Restul dupa gustul si calculele financiare si economice ale fiecaruia. Marea Moarta ar trebui sa o boicotăm, eu sub nici o forma nu o sa mai merg când voi mai vizita Iordania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *