Guyana Franceză, unică și de neînțeles.

Fără categorie

Guyana, Guineea… Care sunt care si pe unde se află? Care e Guyana Franceză?
Guyanele sunt in nord-estul Americii de Sud intre Venezuela si Brazilia. Franța, Olanda si Anglia, au vrut sa aibă si ele partea lor in America de Sud. Fiecare din cele trei imperii au ocupat o bucată de junglă. Guyana Engleză, Guyana Olandeză si Guyana Franceză au fost cele trei colonii formate pe malul Atlanticului. Inițial Olanda a avut si Guyana Engleză dar a cedat-o Angliei.
Toate cinci culorile reprezintă de fapt Guyane. Surinam e fosta Guyana Olandeză, Guyana venezueleană acum e numită Guayana desi numele nu apare pe hartă, Guyana braziliana se numeste acum Amapa.
Guyana Engleză a primit independența si a  devenit simplu “Guyana” in 1966. Guyana Olandeza a devenit Suriname in 1975 când la rândul ei a devenit independentă. Guyana Franceză a ramas parte din Franta până in prezent. Scurta istorie e necesară datorită faptului ca zona este izolată si putin cunoscută.

Să trecem la fapte… Zbor de la Paris, aterizare la Cayenne, capitala Guyanei Franceze. Zboruri sunt incredibil de putine, spre Europa doar la Paris, spre vecina Brazilie de exemplu nu se poate zbura. Aeroport mic, cu nimic in jur și înconjurat de verdeață tropicală. Avem noroc cu tipul de la apartamentul inchiriat că vine si ne ia de la aeroport. Transport public in comun nu este si taxiul e extrem de scump, 50 de euro pe 20-25 de minute de mers. Cuvântul scump, după cum vedeți a apărut inainte sa părăsim aeroportul si o să apară mereu – Guyana Franceză e un loc foarte scump.

E prima dată cand merg intr-o provincie de peste mări a unei țări foste imperiu colonizator. Statului Guyanei e de departament in cadrul republicii franceze, acelasi ca al oricărui departament. In general îmi cam dau seama despre cum e țara in primele 30 de minute. La Guyana Franceză nu se aplică. După 30 de minute singurul lucru care mi-e clar e că așa ceva nu am mai văzut, că locul e o pasăre rară. Imaginea generală se poate rezuma perfect cu o expresie din spaniola : ” nada quadra “, nimic nu vine cap la cap.

Clădiri solide, mașini noi, cu placuțe de Franta dar gunoi cum nu vezi in Franța.
Amestec istoric de creoli si albi,  jumatate din albi fiind născuți aici si jumatate “metropolitani”, adică veniti din Franța.
Nimic nu pare sa se potrivească. Mașini europene mici si noi peste tot dar plin de lume care merge pe marginea drumului intre localități ca prin Africa. Clădiri făcute la standard, cartiere aerisite făcute după un plan urban care s-a respectat infinit mai mult decât in Pipera sau Florești dar când intri intr-un magazin sau o casă atmosfera si decorul sunt profund caraibiene. Sunt multe mașini dar nu e trafic. Sunt piste de biciclete reale dar rar vezi un ciclist. In orice moment te astepti sa vezi orice rasă posibilă, alb, negru, asiatic, latino sau indian. Sunt multi brazilieni, venezueleni si surinamezi veniți la munca si multi chinezi veniti cu comerțul. O notă specială e data de prezența refugiaților sirieni. Toate parcurile in zona centrală sunt pline de corturi cu sirieni, sute de oameni. Stau si omoară timpul cum pot, jucând carți sau povestind, așteptând să le iasă actele de Franța ca sa poată merge ulterior in Germania. Am vorbit cu niște baieti, ziceau ca sunt din clanuri care au luptat împotriva regimului si nu se pot întoarce deși războiul e terminat. Au zburat in Brazilia pentru că nu au nevoie de viză si de acolo au trecut in Guyana Franceză unde au cerut azil statului francez.

Coasta e frumoasă dar plajă nu s-a putut face din cauză că apa era plină de sedimente.
Marea majoritate a populatiei Guyanei Franceze locuiește pe coastă. Coasta la rândul ei e populată punctual. E o șosea paralelă cu țărmul și pe ea sunt înșirate aproape toate așezările mai importante. Intre localități nu e mai nimic, nu nenea cutare cu o ferma sau case la întâmplare, nu trei vaci colo si o holdă cultivată dincolo. Pădure tropicală pe stânga si pe dreapta, nici o cultură, nici o activitate economică, nimic. Aproape tot ce se consumă este adus din Franța. Guyana este si nu este un departament oarecare al Franței.

Mâncarea la un restaurant simplu, creol. Ce e pe masă e adus din sau prin Franța foarte probabil, in magazine găinile erau venite din Franta si orezul din Asia. Berea e surinameză. Porția de găină cu o bere e cam 20 de euro.
Deși mai e câte un Carreforur majoritatea magazinelor sunt locale ai aproape toate sunt ținute de asiatici, in special chinezi. “China Shop” după “China Shop” in Cayenne, nu cred ca e loc in afara Chinei cu atâtea magazine chinezești pe km pătrat. In centru găsești lanțurile mari de haine gen Celio și chiar Lacoste dar sunt excepții. Lacoste e original dar magazinul e intr-o clădire dugheană. E o combinație stranie inca odată.

Cayenne văzut de sus și de la nivelul străzii.
Țara pare sa nu producă mai nimic. Ajutoarele si șomajul plus pensiile celor care au muncit in Franta sunt sursele de bani. Pescuitul si exploatarea lemnului sunt industriile dar nu au pondere.
In magazinul alimentar totul e adus din Franta, până si laptele, brânza, salamul, apa. In cele de marfuri generale totul e din China. Preturile sunt mari. O Coca-Cola la magazin 2 euro. Un pateu la patiserie 2.50 – 3. 50 euro, dublu spre triplu față de Franta. “Mai scump ca la Paris” e un refren aici, toată lumea spune asta. Asta fiindcă transportul costă dar mai ales că sunt doar câteva companii care furnizează insula si umfla prețurile cum vor, cel puțin asa zic localnicii.

Dis de dimineață e coadă la șomaj. Ironic, oficiul de șomaj era singul loc cu activitate in dimineața respectivă. Rata oficială șomajului este se 20 și ceva la sută, in realitate considerabil mai mare datorită ajutoarelor. E inexplicabil pentru mine cum se poate descurca cineva din somaj cu prețurile care sunt.
Desi nu se produce mai nimic si șomajul predomină prețul la imobiliare este neverosimil de mare. Aici, intr-o zonă oarecare, încep de la 2400 euro mp, in realitate peste 3000 in medie.
După cum ziceam anterior totul e ca in Franța dar nu chiar. Un exemplu ar fi școlile. Nicăieri in lume nu am vazut un loc cu așa de multe școli. Am impresia ca pe fiecare stradă, la fiecare 100 de metri e o școală. Cand l-am intrebat pe un localnic ce produce Guyana raspunsul a venit intr-o milisecunda : ”babies”. Rata natalității e explozivă dar parcă nici asta nu explică numărul de scoli.

Cayenne pare un oraș mic de provincie. Nu clădiri înalte, nimic sa denote activitate economică in afară de comerț, o scuar central fără activitate… Făcut in sistem gratar si cu cladiri pe două etaje pare un oras tipic colonial, aduce aminte de Saint Louis in Senegal sau French Quarter in New Orleans. Sunt multe zone in centru care arată a Africa adevărată.

Aspect de oraș colonial si creștinism, dar… Voodoo e destul larg practicat. Chiar pădurea aceasta e cunoscută pentru ritualuri. Se pare ca gardul din jurul crucii e facut sa tina practicanții de vodoo la distanță.

Lăsăm Cayenne și o luăm in pe coastă spre Kourou, al patrulea oraș ca mărime și probabil primul ca importanță din Guyana datorită centrului spațial care se află aici. In anii ’60 De Gaulle a decis sa mute programul spatial francez din Sahara in Guyana. Centrul are 600 de angajați, tot ce e profesionist e adus din Franta pe salarii speciale.

Racheta si motorul. 600 de oameni lucrează la bază, salariile sunt cam cu 50 la sută in plus față de cât ar fi pentru slujbe similare in Franța. (PS. In poză apar si eu salutând, e o exceptie, era ziua mea si e singura poză cu racheta pe care o am).
Prosperitatea se vede in oraș, Kourou e alta treabă față de restul Guyanei Franceze. Totul mai nou, mai la standard, mai de calitate. Centrul spațial insusi se poate vizita si e destul de interesant. Lângă Kourou se afla trei insule care au funcționat incă de pe vremea lui Napoleon ca pușcărie pentru cei mai periculoși deținuți ai Frantei. De asemenea aici erau aduși și deținuții politici, faimosul Dreyfuss fiind si el incarcerat pe insulă.

Farul din Kourou. Cea mai frumoasă zona a Guyanei.
Inchisoarea e cunoscută pentru deținutul Papillon, acțiunea faimoasei cărți fiind plasată aici. Insula unde se desfășoară majoritatea acțiunii nu se poate vizita, celelate da. Am renunțat să mergem din cauză ca e bătaie de cap cu transportul si că oricum au ramas doar câteva ruine.
De la Kourou am pornit spre nord, spre Surinam. Transportul in comun este limitat. Sunt microbuze dar rare si in plus pleacă atunci cand sunt pline si din locuri nemarcate. (O fi Franța aici dar totuși)… Varianta doi e taxiul împărțit, mașini particulare care fac taximetrie si la fel, încearcă sa se umple inainte de a pleca. Prețurile sunt mari atât la taxi împărțit cat si la minibus, intre 10 si 20 euro pe persoană pe suta de km. Am gasit si noi un nene din Surinam care facea taxi in Guyana cu un Peugeot mic si bombardat si ne-am imbarcat spre St Louis de Maroni, al doilea oras ca mărime al Guyanei si punct de trecere spre Surinam. Drumul e o fâsie de asfalt pe un culoar tăiat in junglă. Nimic pe laturi decat pădure impenetrabila – nu case, nu sate, nu un birt sa bei o bere.

Șoseaua e o dâră făcută prin junglă, nimic pe lângă.
Prin Maroni am văzut doar in trecere, pare să fie opusul lui Kourou, nedezvoltat și aproape complet creol. Iesirea la vamă a fost rapidă și fără probleme. Un ultim politist alb stând plictisit intr-o barcă de patrulă si cu asta s-a terminat Guyana Franceză. Am sărit intr-o canoe si am trecut râul in Surinam.

Fluviul dintre țari. In spate Guyana Franceză, in față Surinam.
Asta a fost. Per total un loc straniu, artificial.  E dificil de ajuns din Europa, greu de mers mai departe spre restul Americii de Sud, extrem de cald si umid, scump. Nu e mare lucru de văzut, practic nimic de clasa intai sau a doua mondială. Nu recomand, absolut sigur nu voi repeta. In cazul meu satisfacția a fost minimă, cheltuiala si oboseala maxime.