Impresia despre o tara, in special mai indepartata, ti-o faci din media. Apoi cunosti oameni din tara aia, inainte sa calci pe pamant si crezi ca stii ceva deja. Numai ca din cand in cand se intampla sa te inseli amarnic, cum a fost cazul Filipinelor, sau invers, cum mi se intamplase recent cu Albania, sa dau un exemple la intamplare. Inainte si dupa, ce pare si cum este de fapt un loc… Partea asta intotdeauna m-a interesat in mod deosebit. De la Filipine ma asteptam sa fie pe undeva pe sub Tailanda dar peste Indonezia.
Soc cultural maxim si unic, rar am mai vazut ceva pe aproape. Cum a ajuns Filipine in asa situatie? Filipine a fost colonie a bisericii catolice spaniole 300 de ani si statului american 50. A ramas cu sechele enorme dupa ambele colonizari.
Tara are peste 100 milione de oameni. Problema e ca are doar 300 000 km patrati si din aceia o buna parte nelocuiti. “Avem 7107 insule” este un refren des auzit, multe sunt prea mici sa fie de vreun folos in afara de a amplifica mandria nationala. Sa o luam altfel (am studiat cartografie si apoi economie). Scazand delta si muntii de la Romania si insulele nelocuibile de la Filipine, ajungem la suprafete egale de teren locuibil. Populatia Filipinelor este de 5 ori si ceva mai mare ca a Romaniei. Imaginati-va inca 85 de milioane de oameni in Romania.
Distributia populatiei este prost facuta, haotica. Adica vin in orase cei de la tara si se improprietaresc oriunde apuca. Manila are din 12 milioane dar un total de 4 milioane de oameni in ghetou. Adica au venit, au ocupat ce teren au gasit si au facut ce adapost au putut. Unde a fost groapa de gunoi s-a facut munte de gunoi cu timpul. Pe muntele de gunoi, la propriu si fara amenajari, a aparut un cartier de cocioabe, 80 000 de oameni. Ghetou mai inuman ca Happyland nu am vazut inca si am ceva experienta cu ele, din Rio pana in Los Angeles pana in Mumbai. Treaba nu e asa doar in Manila, orice oras mai mare este un haos total.
Fiecare a construit ce si unde a vrut, fiecare parcheaza unde vrea, nimeni nu are curaj sa zica ceva, autoritatile nu fac nimic de frica sa nu piarda voturi suparand lumea. Fata urata a democratiei este amplificata la maxim aici. Avem si in Romania fenomenul dar nu se compara.
Rar am vazut un loc cu o doza de nepasare mai mare. Lumea este in modul ” economie de energie”. Iti zambesc un zambet mecanic, iti zic “sir” dar parca nu sunt acolo. Cand vrei ceva iesit din ordinar, ceapa in mancare, lapte in cafea, sa eliberezi camera mai tarziu cu o ora, orice, zic da dar nu te asculta. Vine mancarea fara ceapa si cafeaua fara lapte. “Da, dar de fapt nu” ar putea fi sloganul natiunii. Sunt oameni de treaba, prietenosi, placuti chiar. In afara nepasarii si luatului clientului de fraier au multe elemente de profesionalism. E o combinatie unica, ceva ce rar intalnesti.
Identitatea culturala filpineza e aproape de zero, in pare parte datorita faptului ca se cred americani. Tara e un amestec in cel mai pur sens al cuvântului. Autentic nu a mai ramas nimic. Amestec de copii si imprumuturi. Am un interes special pentru post-colonizare. Mai toata lumea da vina pe colonisti pentru situatia in care sunt, in unele cazuri se ajunge pana la ură. In Filipine e opusul, isi iubesc fostii colonisti. Complet paradoxal, avand in vedere ca au ramas cu absolut tot ce e mai prost atat de pe urma SUA cat si a Bisericii Catolice spaniole. Pe oriunde mergi vezi partea buna a colonizarii, caile ferate in India, planificarea urbana in Zimbabwe, numarul de librarii in Republica Moldova, sa dau exemple cat mai diferite. In Africa se zice ca Namibia e cea mai in regula tara, mai ceva ca Africa de Sud. Nu are nimic special, nu petrol ca Angola, vecinul de la nord sau diamante ca Botswana, vecinul de la est, dar a fost colonizata de Germania….
Filipine la cultura e ca si cum ai lua cea mai ieftina conserva de la un supermarket american, ai pune ceva condimente filipineze pe ea si ai numi-o mancare filipineza. Socul maxim a venit in ziua a doua, cand, ce-mi aud urechile, o melodie country rasista la maxim, ca prin Alabama pe la tara. Practic ala zice ca tot ce nu alb si anglo-saxon e de rahat. Filipinezii dau din cap si fredoneaza. Nu numai ca se cred al 51-lea stat al SUA, pe deasupra se identifica cu populatia alba americana. Cand sunt in SUA sunt clar populatie de categoria a doua sau a treia, niciodata la nivel cu albii anglo-saxoni. Si ce e mai alb in SUA decat muzica country… Normal ca au si country filpinez, de multe ori melodia e aceeasi cu hiturile americane dar cu versuri in limba lor, tagalog. Carabao in loc de carne de vaca si caine pe gratar in loc de porc, presupun.
La cinema nu am vazut pe lista vreun film filipinez vreodata, desi au avut presedinte actor de cinema si traditie cinematografica. In librarie rar carti de scriitori filipinezi cu exceptia lui Rizal dar plin de orice e la moda in SUA, pana la cei mai obscuri autori. Treburile astea (in afara de cea cu muzica country), le mai vezi si prin alte tari ati spune, da, dar nu la asa nivel.
Fast food mai mult nu se mananca nicaieri. Chile a cazut pe locul 2, SUA pe 3. As zice ca in Manila si orasele mai mari doua treimi din restaurante sunt fast food. Niciodata nu am vazut McDonald’s mai murdar, mai darapanat sau in orașel mai obscur. Proportional considerand, orice oras de 30 000 din Romania, ar avea 4-5 McD si 2-3 KFC. Mandria filipinezilor este Jolybee, un lant specializat pe gaina prajita, mancarea nationala, un fel de KFC a la Filipine. Ceva autentic national, in sfarsit.
Filipinezii sunt maestri improvizarii. Toata lumea ii cunoaste pentru formatiile care imita orice cantec. De prea multe ori incearca sa ti explice ca imitatia e mai buna ca originalul. Relatia original – copie e total distorsionata. Copia, atata timp cat e filipineza, poate foarte bine sa fie mai buna ca originalul. In restaurante au orice fel de mancare vrei dar toate á la Filipine. In Boracay unul (si ce restaurant, la plaja si in zona zero) avea mic dejun englez, american, filipinez si… maghiar. Cel maghiar continea si “longanissa”, un carnat spaniol care in varianta filipineza nu mai are ceva in comun cu originalul. Undeva mai incolo shaorma cu carnea facuta la aburi in ceva oala electrica. Nu iatagan, nu girator, nu nimic. Cea mai populara era cea cu fidea in loc de cartofi. Treaba lor cum o fac dar ce e interesant, e ca sunt dispusi sa te convinga ca aia e shaormaua adevarata, ca shaormaua lor e mai shaorma ca cele din Dubai, Istanbul sau Dristor.
Asta este Filipine. Nu cred ca am fost mai dezamagit vreodata de vreo tara. Nu cred ca o sa fiu mai negativ in privinta vreunei tari de vacanta. Raman cu parearea buna despre filipinezii care au plecat. Inteleg mai bine acum de ce repetau ca au plecat din Filipine nu neaparat pentru ca se castiga mai bine afara, ci pentru ca s-au saturat de felul cum se fac treburile la ei in tara.