Sa mergem sau nu in Egipt? La drum din Sinai pana in Cairo.

Egipt, ce ne vine in minte? Piramide inainte de toate. Turismul “exotic” cu destinatia Egipt a inceput. Pana pe la 1800 lumea care calatorea facea pelerinaje religioase sau “marele tur” al Europei. Dupa deschiderea canalui Suez in 1869 englezii au inceput sa organizeze grupuri, turismul cum il stim azi.

Inainte si după, linia care desparte este “revolutia” lor  din 2011. Am fost in Egipt si inainte si dupa revoluție. Până – totul frumos, clasicul Egipt, calm, controlat. Dupa, in 2012, am gasit alt Egipt, entuziasm post revolutionar, multe vise, putini turisti si cam haos.

Piata Tahrir, punctul zero al revolutiei. Ultima data era plina de corturi si demonstranti. Acum liniste politica si haos rutier.

Egipt 2018… Am ajuns pe ocolite, din Iordania trecand prin Israel. Din Iordania sa intri Egipt ai doua alternative. Niste barci peste Golful Aqaba sau pe pamant tranzitand Israelul. Barcile sunt problematice – tind sa intarzie si sunt foarte scumpe, pret pur turistic.
Alternativa e o mare bătaie de cap logistica, treci din Iordania in Israel la Eilat si apoi in Egipt. Prin Israel mergi vreo 20 de km doar. Zis si facut, varianta 2.

Prima temă – viza. La graniță teoretic nu se poate, iti dau doar pe Sinai. In practica se mai poate, daca ai 80 de euro de aruncat si norocul sa gasesti un agent de turism prin vamă. In Aqaba la consulatul Egiptului  mi se spune ca nu merge calculatorul, sa vin mâine sau sa merg in Eilat ca au consulat. Functionarul era la masă clar dupa cum se stergea pe mâini si bot. L- am deranjat, m-a expediat. Din Aqaba in Eilat nu ai decat alternativa taxiului. Scump, circa 13 euro. Inca 13 euro taxa de ieșire din Iordania. Cum nu era nimeni in gheretă am trecut direct si nu am plătit. La intrarea in Israel o mie de intrebari si vreificari la sânge. Ca întotdeauna.

Te bagi in mare te împușcă israelienii. O sfoara prin apa demarchează clar granita marina. 

Israel e altă lume. O fi Iordania intre cele mai dezvoltate tari din lumea araba dar nu se compară. Alta lume, alt fel de a face, alt plan general. Eilat un oras turistic la maxim. Interesant din punct de vedere etnic, plaja si mancare foarte bune. De vazut nimic interesant, magazine si hoteluri peste tot. Foarte scump, Israel a luat-o razna cu prețurile de un timp.

La consulatul Egiptului am lasat pasaportul si o taxa de 3 ori mai mare decat ar fi fost pe aeroport, “taxa pe dușman”. Lipsa de profesionalism, am facut formalitățile pe o terasa unde trei functionari stateau la tigara. Asteptand afara pe strada sa-mi dea pasaportul inapoi era sa imi iau o flegmă in cap. Unul din functionari si a curatat gatul si a scuipat de sus de pe terasa fix pe banca unde stateam eu si inca vreo doi.

Șocurile de frontiera sunt o mare placere oferita de calatorit… Unul care a devenit standard l-am avut in Juarez, Mexic trecand din Texas. La mexicani nu vamesi, nu ghereta, nu nimic. Treci podul si instant de la autostrazi, cladiri mari si ordine la colibe, vanzatori ambulanti si bande organizate la coltul strazii. E rar cand ai ocazia sa vezi atata diferenta, normal tarile vecine sunt similare, nivelul scade gradual. Trecând din Israel in Egipt socul a fost puternic. Intre posturile de frontiera e un gard de nu vezi nimic prin el. Iesi din Israel pe o poarta albastra si te loveste noua realitate. La isrelieni totul organizat, vopsit, semne clare, curat, luminos, logic. Platesti taxa de iesire de 25 de dolari, (da, taxa de ieșire), deschizi poarta de fier si dintr-o data… Teleportare parca. Forfota confuza, functionari plictisiti tolaniti pe scaune te trimit de colo colo, ziduri vopsite strident si decojite, moloz de constructiii in mijlocul sălii. Semnele mă îndruma spre o sala închisă pentru remodelari. Unul vine in fuga strigând la mine. Altul mai supraponderal dă sa se ridice si răstoarnă o măsuță spărgând un pahar de ceai…

Forțe de securitate peste tot. Rar vezi tara mai pazita. La fel de rar vezi unul sa isi faca serios datoria. 

Taxa de iesire din Iordania, taxa de iesire din Israel si acum taxa de intrare in Egipt. Nu contează ca am viza (pe care am platit triplu). Ma simt ca pe vremea lui Isus cand plateai taxa sa treci prin fiecare sat si ținut.

Taba, singura localitate pe partea egipteana e un avanpost militar transformat in zona de cazinouri pentru israelienii care se incumetă sa treacă. Un singur autobuz pe zi leaga Taba cu restul Egiptului. Cu greu si noroc am reusit sa ies de acolo. Taxiurile au preturi mari de tot, noroc ca am gasit unul care lasase si se intorcea gol. M-a lasat in faimosul Dahab. Prin Dahab e ceva lume, majoritatea rusi.

Punct de control in Sinai.

Autobuzul spre Cairo pleaca dintr-o autogara dezolanta. Nu o ia direct, nu taie Sinaiul din motive de securitate. Coboara coasta pe ocolite pana la Sharm el Sheikh. Sharm si el animat, sunt ceva turisti. Lumea pare sa se simta mai in siguranta in statiuni. In Sinai am trecut prin vreo 20 de filtre militare. La vreo 10-12 din ele ne-au si oprit. La canalul Suez a fost unul drastic, ne-au pus sa scoatem tot din bagaje.

Verde – ruta clasica, directa. Rosu – ruta de dupa atacuri, facuta si de autobuzul meu. In triunghiul format de rosu si verde opereaza ISIS.

Cairo, am ajuns noaptea tarziu. Ne lasă sub un pod autobuzul, autogara improvizata. Iau taxi, alternativa nu e. Am stabilit pretul. La sfarsit mi-a cerut “tipsy” desi ii dadusem vreo 20 la suta in plus fata de ce ne intelesesem. La alt taxi a scos calculatorul si mi-a scris cu 50 la suta in plus zicand ca nu a inteles. La un altul am platit dinainte la urcare si apoi mi-a zis ca a fost trafic, din nou bani. De fiecare data am fost de acord cu preturi mai mari decât tarifele oficiale care sunt ridicol de ieftine, cu un euro mergi 5 km. Nu-i blamez, cu ce arata taximetrul nu cred ca le iesea sa plateasca benzina.

Hotelul părea bun pe net, trei stele, in apropiere de km zero, Piata Tahrir. A fost candva bun, acum e darapanat total. Are sase etaje si se pare ca sunt doar doua camere ocupate, eu si niste egipteni. Hotelul aranjeza sofer privat la piramide, pretul e o gluma. O jumatete de zi la vreo 8 euro. Tara este foarte ieftina, neverosimil de ieftina la anumite capitole.

Koshary, cea mai tipica mancare. 1 euro portia simpla, 2 cu toate sosurile si ceapa prajita, sticla de apa inclusa. Tom & Basal, un clasic al orasului are pe meniu doar atat, koshary. Mic, mediu si mare.  Plin la orice ora, neaparat sa ii faceti o vizita. 

Piramidele cum le stim. Si de m-as duce zece zile la rand tot nu m-as plictisi. Si de m-ar lega aia ca pe câine langa ele tot nu m-as plânge. In afara de Taj nu am mai intalnit loc unde sa ma simt asa. Lume putina, majoritatea egipteni. Daca aduni toti strainii poate umpli un autobuz. Vanzatorii ambulanti si surugii sunt disperati sa te faca sa cumperi ceva sau sa accepti o plimbare cu caleasca. Un vânzător la un turist pare sa fie raportul. Forte de securitate peste tot, multi motaind sau pe telefoane.

Sfinxul si cu piramida… Mai erau vreo 5-6 in haita.
Mai clasic de atat nu exista. 
A se observa cat de pustiu e. Care ati fost inainte va amintiți probabil cum nu aveai loc sa faci o poza.

Zilele urmatoare prin oras vizitand cartiere la nimereală. Atractiile aparte de piramide le-am sarit, le vazusem in iesirile anterioare. Cairo are reputația de capitală intelectuala a lumii arabe. Muzica, literatura, film, televiziune, studii religioase, etc, Cairo e centru pentru toate. Peste tot se vede asta, de la numarul enorm de librarii la imensele universitati. Partile vechi, mai boeme sunt la fel ca intotdeauna. Terasele pline, lumea iese si sta la un ceai povestind cu prieteni si vecini. Atmosfera relaxata.

Nilul cel din totdeauna.
A ramas un oras al cartilor. Gasesti orice carte posibila din lumea araba, inclusiv in engleza.

Pe de alta parte au luat-o razna de tot McSuburbiile. Mall-uri, mancarea fast food, masinile… Peste tot reclame la lanturi de restaurante americane si bauturi zaharoase. Plin de proiecte imobiliare si mai toate cu nume care nu au nici in clin nici in mânecă cu lumea si limba araba. la Bucuresti complexele imobiliare au nume in engleza urmate de prostescul ”residence” (de parca ar fi doar un apartament)… La Cairo sunt jumatate in engleza si jumatate cu nuante latine, multe  parca generate de un computer. La Mirafa, Peninsula, Il Villagio, Il Monte Galala, Mivida (legat, da), Fifth Square, 90th Avenue, Mountain View Hyde Park – (Google si Londra combinate)… Ce se alege de lumea asta…

Trafic ca la Bucuresti si vise cu plaje private. La finalul articolului e o poza cu orasul de sus, cu realitatea zilnica.
De ce sunt toate blonde? E Egipt nu Islanda. Apropriere culturala sau frustrare etnica?  Inca o mostra a efectelor internetului.

Patru zile au fost prea multe avand in vedere ca vazusem mai tot in vizite anterioare. Am obosit incercand sa traversez sosele pe opt benzi fara semafoare, ma ustură gatul de la poluare… Dis-de-dimineata spre aeroport parca e alt oras. Nu masini, nu filtre de politie, nu zgomot…

Blocuri inalte, masini, autostrazi, copii blonzi… Au copiat tot din nord minus sistemele de salubritate…

Aerportul ca orasul, dezorganizat si haotic. Cozi mari peste tot, toalete lipsa. Una e inchisa, alta separata de un panou de sticla provizoriu. Te duci dupa semne pana la 5 metri de usa si nu poti trece de panoul de sticla. La restaurante cozi enorme. Lumea sta la mese fara sa consume. Unii joaca carti, altii pe tablete, altii intinsi pe doua scaune. Pe scarile care duc spre poarta H1 un baiat fumeaza. E prima data cand vad pe cineva fumand in aeroport in ultimii 5 ani.

Din avion la plecare. Cruda realitate, Cairo e intre cele mai cimentate orase mari ale lumii. Pe cap de om are spatiu verde cat o palma de copil. 

Egipt e Egipt si nu are pereche sau substitut. La siguranta nu vad o mare problema daca mergeti in grup. Totusi recomand sa va ganditi bine daca stiti ca prezenta fortelor e securitate la fiecare pas sau controalele va genereaza stress. Problema mai mare e cu dărăpanarea infrastructurii, atat turistica cat si ne. Turismul a scazut la o zecime din ce era sau pe acolo si mai nimeni nu a mai reparat sau întreținut. La fel si cei care isi castigau existenta din turism, sunt cam disperati si insista pana în la hărțuire, exemplul cu taxiurile a fost doar unul din multele. Cu un pic de curaj si toleranță va puteti alege cu o experiență buna la un pret extraordinar de economic.

 

 

One comment

  1. Cat durează prin vami controalele?

    Pe taximetristi sa nu ii jelesti pana nu te uiti la pretul combustibilului.
    La noi la 2 lei/km e si tva inclus, e si benzine de 1,5€/l, asa ca reper de comparatie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *