Ce se intampla cu Tailanda?

Tailanda e clasica, e Asia de sud-est pura, e prima tara indepartata vizitata pentru multi dintre noi. Am fost de vreo 4-5 ori dupa care am decis sa fac o pauză. Dupa 4 ani am ramas uimit de cata schimbare. 

Un lucru e clar, a crescut numarul de turisti. Auzim de turismul de masa, de noua clasa de mijloc care are bani disponibili sa mearga undeva, de era aviatiei cu bilete ieftine. Vedem exemple concrete de locuri sufocate de turisti, eu si traiesc intr-unul, Barcelona. Tailanda e acolo in mijlocul fenomenului. 

Nu stiu daca e vreo solutie la invazii turistice dar aici e clar ca nu se face mare lucru. Au crescut preturile la aproape tot si incearca sa se pozitioneze drept  destinatie de gama medie  plus, sa scape de turistii care nu cheltuie.  Au marit pretul si bataia de cap cu viza. Au inceput sa reduca/elimine treburile care ar putea deranja, de la aia care iti faceau permise de România KSR pana la tonete cu mancare in centru. Pana si fetele din fața masajelor sunt mai discrete cant te cheama la un “lon tiiim”. 

Cu 30 de secunde inainte sa atingi pamantul in Bangkok, daca ai ochiul format, observi ceva. Sunt multe avioane pe tarmac, asta nu spune nimic – dar proportia de companii chinezesti e uimitoare. E Bangkok nu cine stie ce oras provincial in China unde zboara doar companii chinezesti. In terminal ma uit pe tabloul sosiri si mi se confirma. Zborul meu e intre unul de intre Xiamen si unul de Chengdu. Air Asia China a inrosit panourile plecari / sosiri, la randul ei.

Pana sa ma gandesc ca poate am devenit sinofobic ajung la zona “visa on arrival”. O simpla privire peste coada si e clar. ( De sinofobie nici gand, dimpotriva, admir tara).

Coada si asteptare cat China…
Pe scurt, am stat 2 ore si 5 minute de cand am am ajuns la zona de vize pana am primit pasaportul cu viza in mana. In coada trei sferturi chinezi, restul arabi si indieni si cate un rătăcit din Europa sau Africa. Am mai luat ” visa on arrival”, 20 de minute, nu intrebari, 1000 de baht si gata. Azi e altfel. Tot ce e pe lista aia trebuie sa ai. Bilet de intors, rezervare la hotel si bani. Verificare la sange. Domnul isi noteaza pe hartie detaliile zborului de intoarcere, probabil ca vrea sa-l verifice in calculator dupa. (Prefer toate verificarile astea decat sa-i mai dau la tanti Lili sau Nuti de la consulatul de la Bucuresti un cartus de Kent  – prima data asta m-a costat).

De fiecare data mai multe lucruri trebuie, de fiecare data mai la sange verifica.
Pretul vizei s-a dublat. A urcat la 2000 de baht, 56 de dolari pe 14 zile… 4 dolari pe ziua de viza – e intre cele mai scumpe vize din lume, doar republici bananiere cer mai mult. Viza americana despre care lumea se plange nu e mai scumpa, ar trebui sa fie intre 360 si 720 de dolari inmultind numarul de zile primite cu 4 dolari pe zi. Asta in general, norocul m-a lovit iar, a fost reducere o luna din cauza mortii regelui si am dat doar 1000.

Iesit de acolo… S-a intamplat ce la care ma asteptam. Bagajul a venit si s-a plimbat pana a ametit pe banda aia. A trecut atata timp ca l-au luat aia de pe banda sa faca loc pentru urmatorul zbor. Cu noroc l-am gasit. Alta Tailanda, apare stresul calatorului.

Intreb pe monitor cat mai e taxiul si-mi zice ca vreo 450 – 500. Imi amintesc cand era sub 300.  Prin oras nu mi s-a parut sa fi crescut asa de mult, de la 70  de baht la 100 parca nu se simte. (Oricum e inca ieftin considerand calitatea pe care o ofera si cat si in ce trafic muncesc soferii  aia).

Taxi in BKK – mereu o placere. Aer conditionat la maxim, amabili si ceva de invatat….
Bangkok e “same same same but different”. Autostrada congestionata, masini noi si relativ scumpe peste tot. Cladiri in constructie, inalte ca intotdeauna. (Am vazut mai multe macarale in primele 15  minute stand in trafic decat in Spania in 4 ani.)

Prosperitate reflectata in masini. O suma de masini noi si scumpe, trafic si mai ceva.
Ca intotdeuna in BKK petrec cateva zile in Khao San si cateva in Sukhumvit. Khao San pare a fi ca intotdeauna dar nu e. Zapaceala, backpack-eri, spectacol amestecat cu realitate. Te loveste prezenta Starbucks, Burger King, McD, una dupa alta. Un meniu fast food la pretul la care acum 6-7 ani te cazai si mancai o zi. Hoteluri si pensiuni noi cu nume anglo si minim doua stele. Baruri si restaurante la fel. Favoritul meu – un restaurant israelian (cu patron tailandez care a lucrat in Israel) a triplat preturile in ultimii 5 ani. Un desert malabi e 150 de baht, daca imi amintesc bine era 40, maxim 50 cand l-am descoperit. Piata decide. Restaurantul plin, chinezi si tailandezi. Ii distingi usor si daca nu ii auzi vorbind. Aproape toti tailandezii sunt imbracati in negru, doliu pentru rege, chinezii in toate culorile desi peste tot scrie ca strainii sunt rugati sa se imbrace in culori închise. Un prieten croat care stă de vreo 10 ani in Bangkok imi explica cum e treaba cu tailandezii in Khao San. Vin din tot Bangkokul si chiar din afara mai ales in weekend. Vad iesirea ca pe o mini excursie in Europa, plin de europeni, de muzica si mancarea lor, barurile cu fotbal etc. Acum se pare ca si chinezii fac la fel. Vin aici  cum mergem noi in Chinatown.

KSR. Incet incet devine destimatie de…familie.

Reguli pe masura…
Mancare tailandeza trebuie sa o cauti prin aleeile secundare, in afara de tonetele de pe strada nu gasesti asa usor. Unde erau mini restaurante cu un wok acum sunt masaje la preturi turistice si pizzerii. Spatiul e extrem de scump si e greu sa te lupti cu aia cu toneta care nu plătesc chirie imi explica un domn de la hotel.

Burger King plateste chirie de aeroport dar are si pret. Cel mai scump burger de duzina vazut in viata asta a fost in aeroportul international. Culmea e ca era coada la maxim.  Mai tarziu mi-am dat seama de ce e coada, la restaurantele mai avansate preturile erau extraordinar de mari la randul lor. O portie de orez  alb simplu la parter la restaurantul de  pe vremuri unde mananca si angajatii e 1.50 lei, la etaj dupa ce ai trecut de filtre e 12 lei.

Aeroport sau neaeroport la cca 10 euro e cel mai scump burger pe vare l-am vazut. Si e doar un Whopper…
Tot acel domn mentionat mai sus m-a lamurit cu chinezii. Sunt de doua feluri. Aia care calatoresc peste tot in tarile turistice si vin in Tailanda cum merg pe oriunde. Stau la hotel normal, mananca la restaurant normal, etc. Nu sunt preferatii nimanui, dar nici nu sperie.

Apoi e categoria 2. Chinezii care nu pot merge nicaieri altundeva in tari turistice mai avansate. Nu au bani destui si nici sanse sa ia viza de Europa, America, Japonia. In Laos sau Cambodia unde si-ar permite – nu vor. Le ramane Tailanda, o nișa. Pentru astia exista un sector separat in China. Se cheama “zero fare” sau “zero dollar” travel. Nu platesc mai nimic, doar biletul de avion low-low cost sau daca vin pe pamant chiar nimic. In schimb au voie sa cumpere doar de la anumite magazine, sa manance la anumite restaurante, sa viziteze prin anumite agentii de turism. Totul la preturi superumflate si absolut toate business-urile implicate au proprietari chinezi. Aia ii pun pe un autobuz si ii opresc unde vor ei. De multe ori apar conflicte. Au fost si cazuri mortale, batai intre ghid si turistul care nu cumpara. Cat de multi sunt asa? Recent politia tailandeza a avut actiuni contra agentiilor si a confiscat printre altele niste autobuze, 2500 de autobuze mai precis.

Nici tuk-tuk-ul nu mai e ce era, a devenit ceva simbol, un clasic, nu il iei ca ai nevoie sa mergi undeva, acum e mai mult o experienta. Sa mergi in BKK si sa nu pui poza din tuk tuk pe Facebook….
Indienii sunt si ei peste tot. Clasa medie despre care tot auzeam in India. Si aia la fel, unde sa se duca, in Pakistan sau Bangladesh sigur nu. Apoi un numar incredibil de arabi. O zona favorita a mea in Bangkok e Soi 3 Sukhumvit, zona araba. Zeci de mii de oameni, un orasel. Mai toata lumea venita sa petreaca, rar vezi cate un businessman. Si de petrecut e. In fata la Grace, un hotel mare si cunoscut  in zona un spectacol ireal. Fete arabe imbracate in saci negri si cu basmale pe cap se ofera cu jumatatea de ora. Initial am crezut ca sunt tailandeze machiate sa arate a araboaice, le-as crede in stare, dar nu. Originale – imi spune baiatul de la shaormaua de vizavi. 

Chiar cum cand scriu sunt pe avionul Oman Air si 90 la suta sunt in rochii de alea imbracati. Ca semn al schimbarii in spatele meu 3 omani in haine traditionale sunt lemn, au cerut vin rosu pana nu le-a mai dat. Apoi am cerut si eu si l-am pasat lor in spate.  Normal un zbor ca asta trebuia sa fie plin de europeni. Poate nu e nici sezonul dar totusi.

Zona araba plina la maxim.
Albii sunt inca prezenti dar nimic ca pe vremuri. Pana si rusii parca sunt mai rari. Cand te gandeai la straini in Tailanda vedeai imginile cu suedezi si nemti la tsunami. Acum sunt minoritate intre straini de departe, poate prin zonele de plaja sa mai domine.

Bere la circa 30 de lei sticla si mai e si asiatica.
Prapastia intre local, ( omul de rand care vinde ceva pe strada sau are o toneta restaurant sau o mini spalatorie de rufe ) si turistic e enorma. De spalat e 30 de baht per kg la locali direct, la turistic pe perechea de sosete 30. Mancarea a luat-o razna de tot. Cu 300 de baht nu ti pune pe masa cine stie ce. Inainte mancai bine cu 100. La mall 500- 600 nu e mare lucru. Si vorbesc de locuri normale. Un hotel langa al meu oferea ieri un ” brunch” cu nume italian la 1488 baht, 40 de euro. O cofetarie intr- o gaura in zid de 4 mp vindea tiramisu si doar tiramisu. Patru feluri, interpretare tailandeza a tiramisului, 159 de baht bucata, 19 lei. 

Orez cu lapte copt. 20 baht, cand o sa devina la moda o sa urce la 100.
La electronice – nici un avantaj, Iphone te duce mai ieftin la Emag decat in Tailanda, daca urmaresti un pic preturile. Haine -la fel, 50 de euro un tricou Adidas care e 35 in Europa. Azi dimineta eram in Uniqlo, un magazin pe care acum il cunosc bine ca am cumparat de la ei in 10 tari minim si chiar cand ma gandeam ca e cel mai scump Uniqlo in care am fost am auzit doi domni, din Londra, mirandu-se de acelasi lucru. Noua Tailanda…

Scump dar magazinele sunt pline. Tailandezii au si ei mai multi bani, chinezii cu plase pline peste tot…
La cazare e asa si asa. Adica au ramas o suma de hoteluri cu preturi bune. Norocul e ca sunt atat de multe si ca tailandezii urasc sa vada ca ramane o camera goala, o vad ca pe o irosire. Inca poti sa stai bine si la 20 si ceva de euro in Bangkok. Acum cativa ani singura data cand nu te durea sa stai la Hilton era la Hilton Bangkok. In saptamana in care am fost cazat, Hilton Bangkok era fix dublu la pret fata de Hilton Chicago, amandoua in centrele oraselor. E adevarat ca in Tailanda e sezonul turistic si in Chicago nu prea. Pe de alta parte in Chicago hotelul plateste femeia de servici de 15 ori mai mult decat in din Bangkok, sa dau doar un exemplu.

As fi vrut sa merg si la plaja sa vad ce e pe acolo. Tare sunt curios, cum nici chinezii /indienii, nici arabii nu se omaoara cu plaja – mai am sperante. Frica de a se innegri a primilor si cea de a se dezbraca a ultimilor ar putea sa fie scaparea, sa ramana macar insulele mai neaglomerate.

In Tailanda lumea tot o sa mearga, eu inclus. Mai putin, mai selectiv, mai rar dar o sa merg si inca o recomand, Tailanda e Tailanda.

Pana una alta – asta e noua realitate. Barcelona in Europa, Bangkok in Asia, sunt linia intai a frontului. Primele victime datorita faptului ca sunt asa de abordabile, de faimoase, de adictive. Poate in 10 ani asa o sa fie peste tot, invazie turistica totala. Sper sa termin cu vazutul lumii pana atunci.

2 comments

  1. Whooperul acela de 10 euro e bine dotat fata de talpa de pantofi deghizata in snitel, servita in aeroportul din Moscova la acelasi pret!
    Si eu fac aceleasi comparatii mergand in China frecvent.
    Trebuie sa intelegi insa un lucru: guvernele tot tiparesc bani, sunt intelesi, si la noi in europa e o stagflatie, intrucat piata e consolidata si concurenta nu lasa sa creasca preturile, in schimb comerciantii se descurca mai bine datorita volumului mai mare de vanzari.
    In Asia insa banii tipariti si aruncati in economie se duc in consum si ridica preturile, de aceea vezi ca tot cresc preturile acolo. De fapt se ajunge la un nivel comun, e teoria vaselor circulante…
    Cu uniqlo, eu merg la H&M si crede-ma ca in China la Hennes preturile sunt mai mari cu 40% decat in europa si nu au reduceri decat foarte rar si la putine repere. Eu mereu cumparam de la Hennes ce era la reducere, dar in China gasesti doar produse scumpe si nici nu sunt de bun gust.
    Da, la prajituri s-a ajuns si in China pentru o amandina de la 0,3EUR la 1,5EUR, asa e in toata regiunea, nu e Tailanda mai altfel.
    Si cand zic China, ma refer la China continentala, nu la HK/Macao. Ca si acolo cresc preturile, sandvisul meu preferat de ton a ajuns de la 0,8EUR la 1,8EUR in HK.

  2. Inca ceva: viza nu e scumpa, cam toate tarile au tot scumpit/dublat preturile vizei cam din acelasi considerent.
    Daca UE tipareste lunar 80 de miliarde de euro in plus, asta e clar o inflatie.
    Eu am cheltuit pe viza de uzbekistan 215$ pentru 17 zile, asa ca nu te lamenta prea tare, se poate si mai rau.
    Cererea si oferta regleaza preturile, si viza e un semimonopol, asa ca tarile incearca sa profite la maxim.
    Eu calatoresc cu pasaport unguresc si nu doar in Tailanda ma ajuta, ci in general oriunde merg, viza ori e la acelasi pret sau mai ieftin, ori nu e deloc…
    Si asta e una dintre (ne)realizarile guvernelor romanesti, care nu se implica deloc pentru cetateni, Tariceanu si nu numai, numind o gramada de imbecili pe functiile din MAE, foarte banoase, functiile fiind scoase la licitatie, cam pe considerentul ca dai o spaga de 10-20.000 de euro dar prinzi un loc de munca pe 2-3000 de euro, la care iti merge si vechimea! Si atunci evident ca nimeni nu e preocupat de politicile de viza, ci de propriu lor buzunar….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *