Cum e sa îți vezi moartea cu ochii. Accident bicicletă contra TIR.

La începutul verii am avut un accident cu bicicleta. M-a lovit un tir în Bulgaria lângă Vidin, la 10 km sud de granița cu România.

Era o duminică însorită, aveam vestă și lumini aprinse fiind o bicicleta electrică. Mergeam pe un drum unde bicicletele sunt permise. Drumul era fără bandă laterală de avarii și eu țineam cât se poate de aproape de margine.
Deci cât se poate de corect și legal…

Filmul accidentului…

Excursie de o săptămână Bulgaria – Serbia. Ziua 1. Intru in Bulgaria și o iau spre sud. Doar vreo 15 km pe șosea “europeană” și apoi pe drumuri regionale. Sunt conștient că pe “europeană” e periculos dar zic că sunt atent, merg pe margine și oricum sunt doar 15 km… Mare greșeală asta cu sunt doar câțiva km…

Merg ce merg, rapid să scap repede de pe șoseaua mare. Pană când… Erau trei tiruri. Primul m-a depășit fară probleme, al doilea s-a repliat prematur fiindcă îi venea ceva din față și m-a lovit cu partea din spate a remorcii undeva la 60 de km la ora el, 25 eu. Nu există nici o discuție cum că nu m-ar fi văzut. Pur și simplu a forțat să mă depășească și când i-a venit o mașină pe contrasens a tras de volan prea tare spre dreapta și m-a lovit. De asemenea în proporție de 98 la suta cred că vorbea la telefon.

Analizând partea mea… Factorul atenție, prezența conștiientă. Este o chestie extrem de importantă, poate cea mai importantă pentru ciclistul de cursa lungă. Să ramâi mereu extrem de atent, sa nu lași mintea sa iți fugă si atenția să se diminueze. Atent la situația carosabilului, la ce e pe lângă drum, la mașini, la mișcările câinilor pe care va trebui să îi ocolești, la orice ar putea deveni pericol… Nu poți să lași mintea să fugă la atceva. Exemplu. În India era să fac accident de TikTok dar m-a salvat faptul că eram extrem de prezent și atent. Mergeam cu 30 la oră pe o bandă strâmtă pe lângă un gard de plăci de ciment. Un bivol a scos capul printr-o gaură a gardului încercând să ajungă la niște plante fix când treceam pe acolo. Viraj în ultima secundă și evitat capul încornorat al bivolului. Dacă nu eram perfect concentrat pe drum era accident se râsul lumii.

“Butonul atenție”, în cazul cu cu camionul, era pe poziția 9 din 10 posibile dar nu a fost de ajuns. Fie și pentru o câteva secunde. Sub nici o formă nu aș zice că am fost neatent, eram cu ochii pe camion dar mai aveam și alte gânduri în cap. Poate că dacă nu aveam gândurile alea… Mă rog…

Lipită de oglinda mare aveam o oglindă mică, panoramică. Era pusă în așa fel încât era cu vreo 2 cm ieșită spre exterior. Am simțit camionul prea aproape de bicicletă și la o zecime de secundă am văzut oglinda aia mică cum zboară. Încă o zecime de secundă în care am încercat să trag pe dreapta și a urmat impactul. Insist asupra la secvențele astea pentru că majoritatea celor care au astfel de accident spun că habar nu au cum s-a întâmplat, că pur și simplu s-au trezit pe jos sau al spital.

Momentul când am înțeles că o să cad. Că e accident, că m-a lovit un camion… Nu vă doresc să îl aveți vreodată. Mai bine să nu știți. Să se întâmple și să vă vă treziți apoi, cum am scris mai sus.

Impactul. Am știut că e serioasă treaba dar în aceeași secundă am știut că nu e caz de moarte. E foarte interesant cum procesează creierul atât de mult în circa 1-1.5 secunde. Cazul meu e un pic special că din cauza experienței de viață sunt preocupat extrem de tare de probabilități, cauzalitate, pregătire pentru orice, etc. Exemplu, înainte de ieșirea anuală la schi fac antrenament de căzături 15-20 de minute să mă asigur că știu încă să cad. Analizez căzăturile în relație cu schimarea apărută în corpul meu în anul acela. La fel și cu bicicletele, mă uit des la accidente pe Youtube și disec. Sunt pregătit cum ar veni.

Căzătura însăși. Am căzut pe asfalt eu și bicicleta s-a dus spre dreapta pe banda de pământ vreo câțiva metri buni. Din spate venea alt tir și mi-a dat instantaneu prin cap să mă dau rapid de-a dura… Și tipul ăla din tir-ul 2, un turc cu parul alb… Șofer de șofer. A virat și a frânat perfect.

Situația corpului imediat după impact. După ce m-am trezit un pic m-am pus în fund pe margine și am văzut primele răni. Toată partea stângă plină de sânge. Umăr, cot, șold, genunchi, etc. Unele adânci, curge sânge la greu. Pe dreapta doar palmă și genunchiul. Nici o durere inițial, parcă nu se întâmplase nimic. Apoi a început o durere considerabilă în piept pe stânga în dreptul inimii. Coastele – am mai avut necaz cu ele și stiu că așa începe, dureri ușoare pe loc și după câteva ore rău. La cap nu am rană dar casca e lovită, e clar că am dat și cu capul. Sunt conștient dar am momente în care parcă mai pierd firul realității.


S-a oprit TIR-ul sau nu??? Până la urma sunt cum sunt, extrem de practic și aplicat la realitate. Ăsta nu trebuie să meargă mai departe că și cum ar fi lovit un câine, eu și câine de aș lovi m-aș opri să văd dacă se mai poate face ceva sau… După o vreme parcă îmi mai revin. Mă ridic și încerc să merg spre tir. S-a oprit la vreo 100 de m. Plăcuțe de Polonia. Un băiat înalt la 35 – 40 de ani.

Zice ceva de părut rău și că nu sunt lovit rău. Rănile vizibile sunt evidente, sunt plin de sânge, pe stânga corpului sunt jumătate piele jumătate rană dar pentru el asta e mai nimic. După un minut de interacțiune, cu  seninătate îmi oferă 50 de euro să o dăm la pace. În secunda când a zis de 50 de euro am dedus că e ucrainian. Nu mă întrebați cum. Felul, atitudinea, privirea de om fară empatie, care are experiente cu subumanitatea, care a trăit în țară de rakeți  unde viață valorează puțin. Unde orice se rezolvă cu bani. Multele ieșiri în Ucraina și timpul petrecut între ucrainieni în Barcelona îmi spun ca ăsta nu poate fi altceva.


Vine poliția. Profesioniști. Unul știe română și unul engleză. Când mă văd instantaneu decid ei să cheme ambulanță. Ne iau probe de alcol. Șoferul încearcă să zică de mine că mergeam pe mijloc. Polițistul i-o taie instantaneu și îl amenință. Când îl întreabă de ce se grăbea zice ceva de lăsat încărcătura în Sofia si ca a stat două zile la granița care e la 15 km mai nord.


Vine ambulanța. Mă verifică trei asistenți și zic că să merg la spital. Inițial nu vreau. Stiu că e o prostie dar asta e. Apoi se oprește o mașină dărăpănată rău. Din ea vine la ambulantă un băiat înalt, tânăr. Zice că e medic și ca îl cheamă Kristian. Se uită la răni, mă întreabă de cap și zice și el să merg la spital. Dacă îmi amintesc bine băiatul ăsta doctor sună și la alt coleg care e la spital. Până la urma trebuie sa merg.


Mai e și logistica. Ce fac cu bicicleta. Apropo de ea, are probleme, nu se mai învârte spre dreapta decât cam 20 la suta ghidonul. Farul și o frană sunt afectate. Tot la pagube materiale observ că am… un adidas rupt fix deasupra degetelor, a trecut și prin ciorap dar rana nu se simte.


Vreau să mă asigur că vor fi consecințe. Nu prea am cum… Ăla își ia amendă și atât. Încă o dată, viață valorează puțin în estul Europei. Polițiștii au refuzat inițial să menționeze daunele de la bicicleta în raport spunând că nu e masină si nu știu cum să o încadreze. Unul din ei mă întreabă cât cred ca ar costa daunele și ii zic ca nu știu dar probabil de ordinul miilor de euro. Auzind de mii e euro mă întreabă cât costa bicicleta însăși. Ii zic ca 9000 de euro și atunci avem un alt moment de țară balcanică, respectul crește, dintr-o dată dispare pasivitatea și știe cum să facă raportul polițienesc.

Am hârtiile pentru asigurare dar anticipând spun că la fel de bine puteam să nu mai pierd timpul cu poliția facându-le. Asigurare din Polonia, accident în Bulgaria între cetățean român si ucrainian… Pierdere de timp.


Încep durerile. Coastele mă dor rău. Rănile la fel, greu de dormit. Mai începe și o febra, corpul știe. Dimineața următoare durerile susmenționate sunt amplificate. În plus mă doare și capul dar ușor. Realizez și mai clar din ce am scapăt. Și tot așa aproape 2 luni. Dureri, clinică în Barcelona că de medicina din est mi s-a luat complet, program de recuperare, etc. Până la urmă s-a terminat cu bine. Mă doare încă mâna și îmi amorțește dar nu e mare problema.

De biciclete nu mă las dar în Centura Neagră care începe din Albania si se termină în Armenia o să merg mai puțin, o să fiu mult mai selectiv în a alege traseele și o să ies de pe asfalt de fiecare dată când trece un tir. Apropo de asta. Poate aș fi ieșit și când a trecut tir-ul ăla dar nu aveam cauciucurile antipană. Dacă le aveam nu ma temeam că voi lua vreun țep de pe margine și poate ieșeam de pe asfalt când m-a depășit. Poate de aia e bine sa nu faci nici cel mai mic compromis la dotarea bicicletei.


Asta a fost. Ca o concluzie – nu vă speriați, nu renunțați la bicicletă sau chiar la mersul pe jos. Fiți doar atenți și conștienți, micșorati riscul nefăcând compromisuri. Niciodata nu uitați că România si țările din jur prezintă risc mare din punctul acesta de vedere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.