Acum două luni și ceva am avut un accident. M-a lovit un tir în Bulgaria lângă Vidin, la 10 km sud de granița cu România. Era o duminică însorită, aveam vestă și lumini aprinse fiind o bicicleta electrică. Mergeam pe un drum unde bicicletele sunt permise și pe margine. Drumul era fără bandă laterală de avarii și eu țineam cât se poate de aproape de margine.
Deci cât se poate de corect și legal…
Filmul accidentului pe puncte.
• Excursie de o săptămână Bulgaria – Serbia. Ziua 1. Intru in Bulgaria și o iau spre sud. Doar vreo 15 km pe șosea “europeană” și apoi pe drumuri regionale. Sunt conștient că pe “europeană” e periculos dar zic că sunt atent, merg pe margine și oricum sunt doar 15 km… Mare greșeală asta cu sunt doar câțiva km…
• Merg ce merg, raid să scap repede de pe șoseaua mare. Pană când… Erau trei tiruri. Primul m-a depășit fară probleme, al doilea s-a repliat prematur fiindcă îi venea ceva din față și m-a lovit cu partea din spate a remorcii undeva la 60 de km la ora el, 25 eu. Nu există nici o discuție cum că nu m-ar fi văzut. Pur și simplu a forțat să mă depășească și când i-a venit o mașină din contra a tras de volan prea tare spre dreapta și m-a lovit. De asemenea în proporție de 98 la suta cred că vorbea la telefon.
• Analizând partea mea… Factorul atenție, prezența constiientă. Este o chestie extrem de importanta, poate cea mai importantă pentru ciclistul de cursa lungă. Să ramăi mereu extrem de atent. La situația carosabilului, la ce e pe lângă drum, la mașini, la mișcările câinilor pe care vă trebui să îi ocolești, la orice ar putea deveni pericol… Nu poți să lași mintea să fugă la atceva. Exemplu. În India era să fac accident de TikTok dar m-a salvat faptul că eram extrem de prezent și atent. Mergeam cu 30 la oră pe o bandă strâmtă pe lângă un gard de plăci de ciment. Un bivol a scos capul printr-o gaură a gardului încercând sa ajuga la niște plante fix când treceam pe acolo. Viraj în ultima zecime de secundă și evitat. Dacă nu eram perfect concentrat pe drum era accident se râsul lumii.
• “Butonul atenție”, în cazul cu cu camionul, era pe poziția 9 din 10 posibile dar nu a fost de ajuns. Fie și pentru o câteva secunde. Sub nici o formă nu aș zice că am fost neatent, eram cu ochii pe camion dar mai aveam și alte gânduri în cap. Poate că dacă nu aveam gândurile alea… Mă rog…
• Lipită de oglinda mare aveam o oglindă mică, panoramică. Era pusă în așa fel încât era cu vreo 2 cm ieșită în afară, spre exterior. Am simțit camionul prea aproape de bicicletă și la o zecime de secundă am văzut oglinda aia mică cum zboară. Încă o zecime de secunda în care am încercat să trag pe dreapta și a urmat impactul. Insist asupra la secvențele astea pentru că majoritatea celor care au astfel de accident spun că habar nu au cum s-a întâmplat, că pur și simplu s-au trezit pe jos sau al spital.
• Momentul când am înțeles că o să cad. Că e accident, că m-a lovit un camion… Nu vă doresc să îl aveți vreodată. Mai bine să nu știți. Să vă treziți apoi, cum am scris mai sus.
• Impactul. Am știut că e serioasă treaba dar în aceeași secundă am știut că nu e caz de moarte. E f interesant cum procesează creierul atât de mult în circa 1-1.5 secunde. Cazul meu e un pic special că din cauza experienței de viață sunt preocupat extrem de tare de probabilități, cauzalitate, pregătire pentru orice, etc. Exemplu, înainte de ieșirea anuală la schi fac antrenament de căzături 20-30 de minute să mă asigur că stiu încă să cad. Și analizez căzăturile în relație cu schimarea apărută în corpul meu în anul acela. La fel și cu bicicletele, mă uit des la accidente pe Youtube și disec. Sunt pregătit cum ar veni.
• Căzătura însăși. Am căzut pe asfalt eu și bicicleta s-a dus spre dreapta pe banda de pământ vreo câțiva metri buni. Din spate venea alt tir și mi-a dat instantaneu prin cap să mă dau rapid de-a dura… Și nenea ăla din TIR-ul 2, un turc cu parul alb… Șofer de șofer. A virat și a frânat perfect.
• Situația corpului imediat după impact. Dupa ce m-am trezit un pic m-am pus în fund pe margine și am văzut primele răni. Toată partea stangă plină de sânge. Umăr, cot, șold, genunchi, etc. Unele adânci, curge sânge la greu. Pe dreapta doar palma și genunchiul. Nici o durere inițial, parcă nu se întâmplase nimic. Apoi a început o durere considerabilă în piept pe stanga în dreptul inimii. Coastele, am mai avut necaz cu ele și stiu că așa începe, dureri ușoare pe loc și după câteva ore… La cap nu am rană dar casca e lovită, e clar că am dat și cu capul. Sunt conștient dar am momente în care mai pierd firul realității. Văd benzinaria dar parcă nu e benzinărie…
• S-a oprit tirul sau nu??? Până la urma sunt cum sunt, extrem de practic și aplicat la realitate. Ăsta nu trebuie să meargă mai departe că și cum ar fi lovit un câine, eu și câine de aș lovi m-aș opri să văd daca se mai poate face ceva sau…După o vreme parcă îmi mai revin. Mă ridic și încerc să merg spre TIR. S-a oprit la vreo 100 de m. Plăcuțe de Polonia. Un băiat înalt la 35 – 40 de ani. Tricou larg și transpirat, papuci.. Sunt amețit dar fața tot o citesc. Plus atitudinea, felul… Numai cine a lucrat cu multă, multă lume și în mediu periculos știe cum trebuie să scanezi și să plazezi rapid persoana în categorie, știe ce înseamnă să citești fețe. Gen un șofer de autobuz de noapte sau taxi sau polițist.
• Zice ceva de părut rău și ca nu sunt lovit rău. Plin de sânge care porcul în ajun, pe stanga sunt jumate piele jumate rană dar pentru el asta e nimic. Apoi imi oferă 50 de euro să o dăm la pace. În secunda când a zis de 50 de euro am dedus că e ucrainian. Nu mă întrebați cum. Felul, atitudinea, privirea de om care a trăit în subumanitate, in țară fară lege și unde viață valorează puțin. Unde orice se rezolva cu bani. Multele ieșiri în Ucraina și timpul petrecut intre ucrainieni în Barcelona îmi spun ca ăsta nunpoate fi altceva.
▪︎ Vine poliția. Profesioniști. Unul știe română și unul engleză. Când mă văd instantaneu decid ei să cheme ambulanță. Ne iau probe de alcol. Ăla încearcă zica de mine că mergeam pe mijloc. Polițistul i-o taie instantaneu și îl amenință.
• Vine ambulanța. Mă verifica trei asistenți și zic că să merg la spital. Inițial nu vreau. Stiu că e o prostie dar asta e. Apoi se oprește o mașină dărăpănată rău. Din ea vine la ambulantă un băiat înalt, tânăr. Zice că e medic. Se uită la răni, mă întreabă de cap și zice și el să merg la spital. Daca imi amintesc bine sună si la alt coleg care e la spital. Până la urma trebuie sa merg.
• Mai e și logistica. Ce fac cu bicicleta. Apropopo de ea, are probleme, nu se mai învârte spre dreapta decât cam 20 la suta ghidonul. Farul și o frană sunt afectate. Tot la pagube materiale observ că am… un adidas rupt fix deasupra degetelor, a trecut și prin ciorap dar rana nu se simte.
• Vreau să mă asigur că vor fi consecinte. Nu prea am cum… Ăla își ia amenda și atât. Încă o data, viață valorează puțin în estul Europei. Am hârtiile pentru asiggurare dar anticipând spun că la fel de bine puteam să nu mai pierd timpul cu politia facându-le. Asigurare din Polonia, accident în Bulgaria între cetățean roman si ucrainian… Pierdere de timp.
• Încep durerile. Costele mă dor rău. Rănile la fel, greu de dormit. Mai începe. și o febra, corpul știe. Mare noroc am că am așa tendință de a ignora și tolera durere de genul asta.
• Dimineața următoare. Durerile susmenționate sunt amplificate. În plus mă doare și capul dar ușor. Realizez și mai clar din ce am scapăt.
• Și tot așa aproape 2 luni. Dureri, clinică în Barcelona că de Eest mi s-a luat complet, program de recuperare, etc. Până la urmă s-a terminat cu bine. Mă doare încă mâna și îmi amorțește dar nu e mare problema.
• De biciclete nu mă las dar în Centura Neagra o să merg mai puțin, o să fiu mult mai selectiv în a alege traseele și o să ies de pe asfalt de fiecare dată când trece un tir. Apropo de asta. Poate as fi ieșit și când a trecut tirul ala dar nu aveam cauciucurile antipan̈ă. Poate de aia e bine sa nu faci nici cel mai mic compromis când e vorba decactivitati cu grad mare de pericol, ca ciclismul în Estul Europei.
• PS. Centura Neagra e zona noastră, banda de pământ care începe din Albania și se tremina în Georgia. E mai periculoasă că aproape orice loc în care am fost cu bicicleta. În afara de Cambogia nu cred că am avut risc mai mare, nici macar în India.
• PPS. Nu vă speriați, nu renunțați la bicicleta. Fiți doar atenți și conștienți, luați riscul cel mai mic. Asta e, la mai mare.