Cea mai ciudata capitala de tara? La Paz, Bolivia. 

La 3000 de metri omul neaclimatizat poate sa aiba probleme grave din cauza altitudinii. Bolivia si-a facut capitala de la 3500 m în sus. La Paz e faimos pentru stadionul unde Brazilia si Argentina pierd la fotbal din cauza lipsei de aer. Oricat de bine aclimatizat ai fi e greu de respirat.

Auzisem multe păreri, lume spunand ca La Paz e de evitat. Mare greșeală aș fi făcut dacă n-aș fi mers. Acum ca am fost în aproape toate orasele semnificative sudamericane pot spune că am trei favorite : Rio pentru frumusețea naturala, Buenos Aires – cel mai rafinat, mai european, mai avansat oraș sudamerican și La Paz pentru energie si ciudatenie.

Buna ziua La Paz. Dimineata intr-o piata centrala.
Aceeasi piata. Lustragiu asteptand clientii. Foarte multi in centru, toti mascati.

La Paz este situat într-o căldare, înconjurat de munti din toate părțile. În orice direcție te uiți vezi varfuri. La o ora de oraș poti escalada un 6000. O ora din cauza traficului, km sunt doar vreo 20. Locuitorii din suburbiile de deasupra ii spun  “gaura” sau “puțul”. Problema e ca La Paz e legat de platou cu o singura sosea mai serioasa. Daca protestatarii o blocheaza orasul e taiat de restul tarii. Si o blocheaza frecvent.

La Paz vazut de pe un deal din apropiere.

Spatiu e restrans, terenul scump, densitate mare de clădiri si de oameni. Mi-au trebuit 15 minute în La Paz în autogară și imediat după să-mi dau seama ca e plin de energie si tensiune. Din autogară până la hotel au fost cinci minute pe jos dar am văzut 50 de oameni strigând destinații de autobuz, 20 de beți și cativa dubioși. Cazat și la somn, hotel bun și nu scump.

A doua zi am zis să iau teleferico, telecabina are tine loc de metrou, să-mi fac o idee despre oras privind de sus. Transportul în comun în La Paz înseamnă în principal telecabina. Orasul nu are metrou, autobuzele sunt dezastru, microbuzele haotice si lipsite de confort. Sunt cartiere pe versanți unde trebuia să urci câteva mii de scări să ajungi acasă. Ce dura două ore urcând pe scări acum se face in 5-10 minute cu telecabina. Cum-necum La Paz a ajuns să aibă cea mai extinsă rețea de telecabine urbane din lume și bineînțeles la cea mai înaltă altitudine. Si ce telecabine, totul facut in Germania/Elvetia, calitate suprema. Pretul e modic, 2 lei si mergi cu telecabina jumatate de oras, cca 30 de minute. Apoi schimbi, alti 2 lei, si mergi si jumatatea cealalta.

Sentiment ciudat, muntii albi si telecabinele pe fundalul orasului betonat si plin de ghetouri.
Ani lumina fata de microbuzele supraaglomerate. Cea mai placuta forma de transport urban cu care am circulat pana acum oriunde in lume.
Spionezi fara voie mergand cu telecabina. Aici o unitate militara stresand recrutii la greu.
Unghiul de vedere din telecabina iti permite sa vezi prin case pe la oameni.
Mii si mii de trepte, km intregi de scari.

De vizitat nu are chiar multe obiective clasice:catedrala (San Francisco), situata ca intotdeauna in piata centrala (Murillo), un observator (Kili Kili) care ofera vedere panoramica, stadionul, o strada comerciala pietonala foarte animata.

Catedrala din centru.
Faimosul stadion national.

De remarcat sunt  pietele, atat in La Paz cat in El Alto, suburbia de deasupra orasului. Pline de culoare si mari, cea din El Alto avand vreo 5 km lungime. Vanzatorii mai toti aymara, la vanzare tot ce vrei de la excavatoare la arme automate. “Todo menos elefantes” sa-l citez pe un domn receptioner de hotel.

Piata din El Alto.
Porumbul in orice forma este consumat in cantitati mari. Vanzatorul de floricele cu marfa pentru o zi.

La obiective mai putin normale am gasit piata unde vrăjitoarele vând tot felul de leacuri pentru orice problema care exista sau nu exista. Probleme de dragoste, afaceri, bani, adictii – o punga te rezolva. Bolivienii chiar cred in treburi de astea. Pe mai toate autobuzele de distanta lunga vin vanzatori ambulanti oferind remedii magice. Mi-a ramas in minte unul care vindea o alifie care vindeca zeci boli de de la arterita la cancer. Ca intotdeuna am pariat in capul meu. O sa vanda maxim doua tuburi la cei 50 de pasageri. Le-a vandut pe toate, avea vreo 15. Ar fi putut vinde inca dar a vrut sa dea impresia ca alifia era in editie limitata. A explicat ca nu se putea produce prea multa din cauza ingredientelor rare. Marketing bolivian, cum a coborat din autobuzul nostru s-a urcat in altul si a inceput sa povesteasca despre aceeasi alifie si bineinteles, sa vanda.

Piata vrajitoarelor. Miei de llame uscati. Cum i-au omorat nu inteleg, nu au semne ca ar fi fost taiati sau loviti in cap sau strangulati. Costa 50 de euro si rezolva probleme, in special pe cele de amor.

Alt obiectiv special este puscaria locala, ”El Penal de San Pedro”, care se afla fix in centru. “El penal”, “el calaboso”…. Sunt cuvinte  care (mă) atrag la maxim. Este faimoasă pentru că deținuții își pot aduce familiile să trăiască înăuntru, pot iesi și să-și cumpere lucruri, pot închiria celule mai bune, etc. Fiecare sectiune are un primar, legile ei, pedepse. Injunghiatul e una dintre pedepsele aplicate pentru fapte grave. De vizitat se poate vizita, multi au reusit sa o faca. E ilegal si nu esti sigur daca gasesti persoana care sa te bage. Am dat târcoale trei ore si nimeni n-a venit să ma intrebe dacă mă interesează o vizită.

Spatele puscariei. Am incercat in toate felurile…

La un moment dat s-a facut o coadă la intrare, ora de vizita. Am intrat in vorba cu un gardian care mi-a spus că daca un deținut ma invită si spune că sunt ruda cu el pot intra. Cu glugă pe cap, incepuse sa ploua, am intrat cu suvoiul de vizitatori pe prima poartă si am ajums la 10 cm de deținuții de după gratii din curte. Tot felul de fețe ciudate strigând, ținându-se cu mâinile și băgând capul printre gratii. Unul tot striga spre mine și arăta cu degetul, “hermano, hermano, soy Choco, hermano”. O regasire ca-n filmele indiene. Mi-am gasit fratele, in sfarsit. Am discutat cu el, i-am dat un bacsis, a zis că ma invita să intru. Când am ajuns la doua poartă, unde efectiv intram, mi s-a facut frica. Choco tot spunea că e mare șmecher în pușcărie, că să n-am griji. Eu ma gândeam doar la un lucru:cum mai ies de acolo, daca imi iau aia bratara si raman inauntru. Iesire la propriu in cazul asta. Si cum să plătesc doar 10 euro când pretul normal e 50-60. Banii se se impart la toți, de la gardieni la șefi, 10 euro nu ar ajumge. Cum stateam acolo nehotarat daca sa intru am zis măcar să fac niște poze. N-am scos bine telefonul si am simtit o mană pe spate. Un polițai ma ia la intrebari, e împotriva legii  boliviene numărul cutare să faci poze. M-am dus escortat la administratie. Ma gandeam ca o sa raman fara telefon, in cel mai rau caz.

Detinutii. Strigau si trageau de bare in continuu. In centru-stanga fratele meu.

M-au luat la intrebari, am spus ca vroiam să văd și eu puscaria pe dinauntru. Unul care parea mai cu grade mi-a zis că acum chiar o să vad “penalul” pe dinauntru. După multe discuții in care am pretins că aș fi și eu functionar de penitenciare în România mi-a spus : “colega șterge pozele și du-te de-aici că e problemă”. Ii dadeam 10 la suta sanse sa ma creada dar pana la urma e tara unde un miel le llama mort te rezolva cu dragostea si banii.  Bolivienii sunt mai naivi din fire, fata de politai sigur nu am. Binențeles că am șters si putinele poze pe care apucasem sa le fac. Telefonul le-a salvat automat in alt fisier și mai târziu le-am recuperat.

Dupa ce am scapat am mai incercat sa fac poze. Gardianul care imi explicase cum sa fac sa intru mi-a strigat sa ma duc ca a doua oara nu mai scap.

Dupa episodul cu puscaria am zis ca o sa evit problemele cat mai stau in Bolivia. Le-am evitat  pana a doua zi cand am nimerit la intr-o mare demonstratie. Cu o zi înainte fuseseră doua demonstrații totale, adica atat de mari ca au blocat orasul. Profesorii de dimineață, nu mai știu ce muncitori dupa amiaza.Cu stupoare am descoperit ca orasul este complet blocat din nou, de data asta de locuitori în  ceva oraș de la 100 km de La Paz. Cu mic cu mare au venit să protesteze împotriva unui primar corupt. Am întrebat câteva persoane dar n-am înțeles de ce trebuie să protesteze și să blocheze complet capitala, de ce nu pot protesta în oraș la ei dacă e vorba de primarul local. Demonstrația aceasta a fost cea mai interesantă, majoritatea indigeni, s-au culcat pe strazi sa le blocheze, au facut marsuri in alergare, au detonat petarde. Patru zile am stat în La Paz, patru zile centrul a fost închis complet din cauza demonstrațiilor. Centrul insemnand nu o piata, ci tot, vreo 3 km pe 2.

Orasul blocat complet de demonstranti.
In centru altii cu alte doleante.
Traficul creat de demonstratie.

La Paz e unic. Cea mai ciudata capitala de tara pana acum. Altitudinea, indigenii, produsele ciudate, protestele, telecabinele, puscaria, energia… L-as revizita oricand.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *