Munții Caucaz… Ce ne vine în minte? Sovietica, ceceni, un vârf al cărui nume nu ni-l amintim. În România cam tot ce tine de fosta Uniune Sovietica este intre ignorat și subapreciat. Pierderea e a noastră. Caucaz sunt cei mai satisfăcători munti pe care i-am vazut pana acum. Am cautat din Alaska pana în Nepal și am găsit la trei ore de zbor de România când ma așteptam mai puțin.
De ce sunt asa speciali? În primul rand ca sunt genul de munte estetic, balansat, proporțional. Frumos mai bine zis. Apoi ca beneficiază de altitudinea ideala pentru vizitat/urcat pentru un om mediu, nespecialist. Sub 2000 de metri nu prea sunt munții munți. Peste 5000 sunt mai greu de accesat. Caucaz în intervalul asta își are majoritatea punctelor de interes. Apoi infrastructura, este prezenta dar nu a adus cu ea turism de masa. Nici vorba de miile de masini de prin Carpati. Condițiile relativ bune, nu suferi de frig în cabane, mâncarea excelenta, transport acceptabil.
Partea culturala, etnica este la nivel. Nu atât de interesanta lumea din sate ca în Nepal sau Ecuador dar nici sterilitate ca în Europa de vest sau America de nord. În cele din urma prețul, nu e deloc scump. Odată ajuns poți petrece 2 săptămâni la munte în Georgia cu 300 de euro fără nici o problema, dormi și mânaci bine. Raportul calitate pret, luand in calcul chiar si transportul cu avionul, este greu de batut.
Caucazul georgian se imparte în mare in 3 regiuni : Svaneti, Kazbegi si Tusheti, toate la nord de Tbilisi. E ca si cum ai sta in Bucuresti si te-ai uita spre nord spre Carpati si ai vedea Retezat, Fagaras si Bucegi. Ca logistica e un pic mai complicat in Georgia decât în România. Muntii sunt mai inalti si mai unii mai izolati, republica Ossetia este in mijlocul la toata treaba. Cu mici exceptii nu prea se poate trece dintr-o zona muntoasa in alta fără a cobora în orașe în prealabil.
Zona Kazbegi e unde majoritatea străinilor încep, este cea mai apropiata de Tbilisi. Trezirea devreme, metrou pana la autogara Didube sa iau “mașina” pe șoseaua transcaucaziana spre munte. Caucazul este taiat de trei drumuri. Cel mai important dintre ele este “Soseaua Miltiatra Gruzina” care leaga Tbilisi de Vladikavkaz via regiunea Kazbegi. Rusii au depus eforturi enorme sa o construiasca si sa o intretina, expansiunea spre sud a depins de soseaua asta.
În autogara ai de ales intre taxi impartit si microbuzul marshrutka. Preț 15 lari, 5.50 euro, la microbuzul “marshrutka”, 20-30 lari la taxiul împărțit. Am negocit si am scos taxiul la pret de marshrutka, e extrem de folositor sa stii ceva rusa sau sa memorezi cateva fraze inainte. Engleza se vorbeste rar si costa destul de mult în plus. Neoficial îți iau prețul de gringo, oficial îți spun clar – vrei ghid vorbitor de engleza te costa 50 la suta în plus, sa dau doar un exemplu. Taxiul s-a umplut rapid și am pornit la drum. Parteneri de drum doi georgieni tăcuți și o slovaca plina de aere.
După vreo 65 km am ajuns la Anauri o fortăreață faimoasa a Georgiei. Arhitectură extraordinară, multă istorie. Înainte – la km 110 Gudauri, stațiunea de schi cea mai cunoscuta din Georgia. Cu gândul de a reveni la iarna am investigat. Prețuri rezonabile în jur de 30-35 lari (10-11 euro) pe zi biletul. Inchiriatul de ski cam tot acolo. E greu să-ți dai seama când nu e zăpadă dar pârtiile arătau bine, lungi și abrupte. A urmat pasul Jari, maximul de altitudine al șoselei, 2379 m.
In cele din urmă am ajuns la destinație Stepantsminda, un orășel în vale aproape de granița rusa. Timp total din Tbilisi doua ore și jumătate. Stepantsminda e centru la tot ce tine de activitati montane in zona Kazbegi. Cazări, restaurante, agenții de turism, ghizi, închirieri de echipament – toate aici se găsesc. Coborât din taxi m-am cazat rapid și am zis sa profit de restul zilei. Am luat-o pe jos spre Rusia, granița era la vreo 10 km. Drum la vale, mașini puține, oi și vaci multe. Valea foarte frumoasa, ampla, verde.
Verkhni Lars e singura granița deschisa intre Georgia și Rusia. Extrem de multe camioane așteptând sa intre în Rusia, majoritatea cu numere de Armenia. Rusia e clientul numărul 1 de departe pentru produsele armenesti și mai tot exportul se face pe aici. Dacă georgienii sau rusii închid șoseaua sau granița (și nu doar o data au făcut-o) Armenia e paralizata. Din sens opus veneau multe mașini cu numere rusesti, turiști venind spre Georgia. Graniță moderna, din cate am înțeles acum romanii pot trece în ambele sensuri.
Am zis sa o iau gradual, de la ușor la greu, incepand cu văile. Valea Truso e faimoasa in zona, toata lumea o recomanda. O excursie de o zi costa cam 6 euro și inseamna practic un loc într-un microbuz care te duce pana în ultimul sat, te lasă și vine și te ia seara. Total vreo 20 km de mers pe jos dus- întors pe malul râului Tergi. Sunt câteva sate prin vale dar mai toate abandonate. L-am întrebat pe un georgian de ce nu e lume și mi-a răspuns ca din cauza vremii, “iarna e zăpadă de 9 metri”. Adevaratul motiv sunt conflictele etnice, ossetienii au plecat din cauza războaielor de după 1991. Georgienii le-au făcut viata atât de grea ca au plecat de bunăvoie.
Biserica ortodoxă georgiană e cunoscuta ca fiind agresivă, nationalista și politizata. In Valea Truso după expulzarea ossetienilor imediat a intrat biserica în acțiune. A renovat si extins o manastire pe care o avea. A populat-o la maxim cu calugari si a inceput sa acapareze terenuri in jur. “Georgiei o sa ii fie greu sa returneze valea Osetiei daca exista mănăstire cu călugări activi. Lumea o sa se opuna” în spunea un ossetian. (Ossetia este compusa din crestini si musulmani, raportul e cam 2 la 1). E intesant sa vezi cum satele sunt distruse total si vizavi biserica prospera. In afara de un sat unde mai erau doi batrani nu am vazut nici un locuitor, la manastire plin de popi.
Valea însăsi e perfecta. La fiecare cotitura peisaje uimitoare, parca făcute pe calculator. După trei ore am ajuns la un punct militar, de aici încolo nu se mai poate merge. Suntem prea aproape de granița cu Ossetia, soldații ne-au verificat pasapoartele si ne-au lasat sa urcam pe un munte care ofera o panorama. “20 de minute, nimic in plus” mi-a spus un santinela uitandu-se la ceas.
Valea Sno este cealalta vale importanta din Kazbegi. Marshrutka te duce din Stepansminda pana intr-un sat numit Juta si de acolo pe jos. Peisaje montane perfecte, munții imposibil de descris sau reprezentat fidel prin poze. Deasupra satului exista o cabana si un loc de campare, Zeta Camp. Dupa mine Zeta e locul de munte perfect pentru oamenii medii care nici nu vor sa urce la mare altitudine dar nici sa se streseze cu muntele suprapopulat si plin de masini. Peisaj perfect, preturi decente, mancare buna, liniste – la Zeta o sa petrec cateva zile intr-o excursie viitoare.
Tot ce a fost pana aici poate fi facut de orice persoana, indiferent de varsta si conditie fizica, in limitele normalului bineintles. Partea mai complicata, zonele mai inalte si greu accesibile in postari viitoare. Pozele nu pot reda atmosfera, linistea, sentimentul de izolare sau istoria. Daca in general reusim sa facem sa para o zona mai frumoasa decat este prin poze – aici e invers. Dincolo de inaltimea vârfurilor si frumusetea vailor Kazbegi de azi e cumva similar cu Carpatii dinainte de soselele asfaltate si lume cu ultimul model de echipament și telefoane. Munte și nimic altceva.
Am descoperit blogul tau cand cautam detalii despre Elbrus, care mi-a trezit curiozitatea mai mult spre Georgia in general, tara care nu era mapata in mintea mea. Trebuie sa recunosc ca ma fura pur si simplu si genereaza vibratii pozitive modul in care traiesti si transpui experientele. E o perioada in care “a calatori ” devine un trend colorat, da bine la eticheta, dar din pacate e jupuit de lectiile frumoase(da, cateodata nu prea confortabile) pe care ti le ofera: respectul pentru diversitate,oameni si natura, bucuria de a descoperi si a fi liber, autenticul si elementele care te pot completa si face un om mai bun.
Imi place cum scrii, ai un stil uman, relaxat, dar si suficient de complex cand trebuie pentru a ma face sa simt/salivez/zambesc cand citesc.
Am sentimentul ala de “…nice to meet you man”, deci fara indoiala imi permit sa divulg lumii faptul ca am bucuria de a gasi cel mai adevarat blog de travel de pe la noi.
Te rog, scrie, e combustibil!
Salut. Elbrus e cautat ca e cel mai inalt. Vârfurile Georgiei sunt pe aproape la înălțime și dificultate. La frumusețe poate peste. Postarea viitoare este despre urcarea pe Kazbek.