Camino del Norte, Cantabria si Asturias la pas.


Dupa vreo 8 zile camino trece in a. Primii 50 de km sunt influentati de Tara Bascilor.  Case de tip basc,  tricouri cu Athletic peste tot, ordine. Cum Tara Bascilor e foarte scumpa multi au emigrat la o jumatate de ora,  in Cantabria, imi explica un basc care si el facuse treaba asta odata iesit la pensie.

Peisaje de mare, tipice Camino del norte.

Primul oras semnificativ – Laredo,  o statiune relativ mare, o plaja extraordinara. De petrecut o zi. Dupa Laredo – Noja, se zice ca e frumoasa dar eu m-am pierdut si am trecut pe langa ea. Cineva a pus semne inselatoare cu un albergo si aia a fost. Am ajuns in ceva sat numit Gama care nu are a face cu camino dar care are… albergue de peregrinos. Cu doi peregrinos in el cand peste tot erau suprapline albergue-urile. L-au facut probabil in speranta ca o sa devieze in viitor camino pe la ei.

 

Plaja din Laredo. Enorma, circa 8 km lungime, lata, mare perfecta. stare de spirit foarte buna, soare, mare…
A urmat  zona Islares/El Pontaron, plaja de top 10 in lume din ce am vazut eu. Un golf linistit, plaja enorma, mare perfecta, lume foarte putina. Data viitoare sigur iau o zi pauza aici. Intrebarea e cum de nu sunt faimoase plaje ca asta. Vremea si sezonul scurt, adica ploua cand ti-e lumea mai draga si sezonul tine trei luni spre deosebire de coasta mediteraneana unde tine dublu.

20160906_160549-1.jpg

Plaja la Islares. Mai buna nu am vazut in Spania, in Europa putine plaje la nivelul asta. 
Inainte de Santander e foarte urat,  drept si sosea vreo 10 km. Santander insusi e asa si asa.  Pozitie frumoasa la mare dar arhitectura mediocra. A luat foc  in mare parte in 1941 si l-au reconstruit. Are reputatie de oras conservator,  relativ bogat. Cunoscut pentru Banco Santander care e peste tot in lume. Se poate petrece o jumatate de zi in el. La marcaje e dezastru, inca un oras care nu e interesat de peregrino, 4 km prin oras fara sa vad o scoica.

Dupa Santander iar e dificil.  Etapa unde ori deviezi vreo 10 km ori treci ilegal podul de tren,  la Boo. Pietonii sunt interzisi dar se poate fara probleme,  mai sunt vreo 2 metri intre balustrada si sina.  Dureaza mai putin de un minut si e de preferat sa te asiguri ca nu vine vreun tren. Problema s-ar fi putut rezolva cu un gard si cativa saci de ciment dar, din nou, dezinters fata de camino.

Atentie la tren. Cu un pic de curaj se trece fara probleme. daca vine te tii de balustrada aia si gata. Dezinteresul fata de camino e clar.
In Cantabria incepe fenomenul  “indiano”. Indiano e cel care  ” a facut America”, a emigrat si s-a intors cu avere. Si din Tara Bascilor s-a emigrat mult dar la aia a fost diferit. Traditia spunea ca primul fiu mostenea toata averea,  nu vroiau sa divizeze pamantul in mini loturi. Urmatorii ori emigrau ori  mergeau la Madrid si se faceau functionari sau soldati. Pentru ei era normal sa plece si sa nu se mai intoarca, daca se intorceau cu bani mai nimeni nu le vindea pamant oricum. Pentru celelate provincii migratul nu era o traditie. Spania a trimis un val mare spre America Latina la sfarsitul anilor 1800. Cantabria,  Asturias,  Galicia,  provinciile cu iesire la mare au dat multi migranti. Anormal de multi s-au intors.  Citeam un articol care explica cum spaniolii se intorceau in procent mult mai mare decat italienii sau irlandezii,  ceilalti mari migranți ai epocii. Si acum cu criza migreaza dar se intorc, nu pot sta fara jamon, cum zice o prietena a mea.

Case de indianos. In general foarte mari, totdeauna cu palmier in fata.
Urmatoarea etapa am ajuns la Comillas. E foarte intereasant ca oras. O surpiza mare si placuta pentru mine. Un oarecare Antonio Lopez a plecat spre America,  un indiano mai ceva ca altii. A facut avere  in Cuba, in buna parte din comertul cu sclavi. Revenit acasa a adus la Comillas  cei mai buni arhitecti din Spania, Gaudi printre ei.  Orasul a ramas cu niste edificii extraordinare.  Merita sa ajungi  pe la 10-11 sa petreci restul zilei vizitand.

Edificiu facut de Gaudi pentru cel mai de succes indiano, Antonio Lopez, marchiz de Comillas.
Dupa Comillas – zona de mers mult pe sosea, marcaje proaste. Aici multa lume practica luatul trenului. Etape frumoase amestecate cu etape urate. Pe la albergue vezi lume pe care ai lasat-o in urma doua zile si acum e  prima in coada la cazare.  Estimez ca jumatate din oameni sar etapele urate.

Urmeaza Santilliana del Mar. Oras medieval prezervat perfect. Frumos dar foarte turistic.  Un suc mare de portocale,  atat de mare ca a fost la doua pahare – 10 euro.In zona asta e camino cum il stiam.  Istorie, edificii,  biserici, sate vechi.  Singura chestie e lipsa magazinelor.  Baruri mai sunt dar stau prost la mancare.

Spania adevarata, totul de piatra. Nici un turist.

Spania rurala la maxim, cand dealuri cand mare dar totdeauna animale de tot felul.

20160908_133513.jpg
O zona de vreo 10 km fara semne si relativ complicata. Lumea din sat s-a saturat de peregrino intreband si s-a apucat de scris semne.
Treci un rau si esti in principatul Asturias. E provincie ca oricare alta dar isi zice principat. Spania profunda, mandria de a fi asturian si spaniol. Nicaieri nu am vazut mai multe steaguri spaniole si locale la un loc. Nu a fost cucerita de arabi ca restul Spaniei, de aici a început Reconquista. Si azi regele are titlu de principe de Asturias.

Steagul Asturiei prezent peste tot.
Asturias e frumoasa, o buna parte se merge pe langa Picos de Europa, cel mai cunoscut parc national montan din spania. Munti inalti si abrupti pe mana stanga,  marea la cativa km in dreapta. La fix jumatatea lui camino am petrecut o noapte  in ceva cladire a bisericii veche de vreo 500 de ani, situata pe varful unui deal cu vedere directa la Picos de Europa. Nimic pe aproape, o fereasta cu oblon de lemn  veche de cateva sute de ani si muntii. A fost cea mai interesanta cazare de pe camino asta. Albergue din sat era plin de peregrino veniti cu autobuzul. Norocul meu, altfel in veci nu as fi ajuns la biserica din deal.

20160914_081525.jpg
O sa vedeti o suma de astea in zona. Exista un autobuz turistic care duce lumea de la un orasel de plaja la altul. Peregrino se urca in el si cand ajungi e albergo plin. Hospitaleros stiu dar nu au ce face. Turism ieftin pe spatele lui peregrino.
O chestie interesanta si  foarte prezenta sunt horreos. Niste constructii ciudate, vechi de 100-200 pana la 300 sute de ani, practic depozite de alimente. Recolta se pune aici unde e ferita de soareci si de umiditate, fiind la inaltime. Sunt utilizate si in ziua de azi, chiar incepusera sa puna ceapa si fasole pe sus.

Sub horreo parcau caruta si animalele. Mi s-a parut ciudata arhitectura la inceput dar e extrem de practica si eficienta.

Horreos. Pietre anti soareci, le e imposibil la rozatoare sa treaca de pietrele astea si sa ajunga la porumb sau ce mai e prin horreo.
Etapa Vilaviciosa – Gijon are cele mai mai confuze marcaje vazute de mine pe vreun camino . Se desparte Primitivo de del Norte,  apoi mai e un brat spre o manastire si un camino local. Ar fi mai bine fara semne decat cu semne aiurea. Am facut vreo 10 km in plus. haite de oameni pierduti, un grup de 6 italieni langa mine. Daca 12 ochi nu vad… Nici masurata nu e corect, ei zic 22 de km etapa dar masoara pana in ceva camping care tine loc de albergue. Camparea nu e in Gijon ci cu vreo 7 km inainte.

Aici se desparte del norte de primitivo.

Intai a fost sageata facuta oficial, spre dreapta. Cineva a mai pictat un varf de sageata, spre stanga.Altcineva a venit si a scris Gijon si Oviedo. si inca unul  a corectat, cu alb, “no”. Cine sa mai inteleaga ceva.

Si eu pe unde o iau ?  E de bicicleta sau  pe jos, o varianta sau la alta ambele pe jos, del norte sau primitivo…
In Gijon am intalnit o femeie care a facut toate camino posibile plus cateva de care nu auzisem. Camino Ignatian,  Baztanes?  Zice ca s-a schimbat mult atmosfera, acum e  turistic si comercial. Del Norte ar fi ultimul pe care l-ar recomanda datorita efortului de a-l promova, se pare ca are cel mai intens marketing. Cand il are….

20160910_123006-1-1024x757.jpg
Solutii si solutii.
Gijon e frumos,  acelasi stil,  la mare cu plaja si promenada.  Un stadion cum nu am mi vazut,  plin de magazine si baruri,  intre care un supermarket care  cred ca este  sub terenul de joc. Un fel de mall cu tribune pe interior. Plin de lume seara. Isi scaote banii numai din chirii se pare, orasul nu plateste nimic, face bani de pe urma stadionului.

Per total o experienta placuta Cantabrias si Asturias. Marea la Laredo si Islares, los indianos si casele lor, Comillas, los horreos, parcul Picos de Europa sunt chestii extraordinare. Dupa Tara Bascilor e greu sa intri in top camino dar astea nu ar avea probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *