Cand sa nu faci Camino. Burgos-Leon in aprilie, o saptamana de ploaie. 

Am pornit la pranz din Barcelona cu trenul pana la Burgos sa reiau camino de unde l-am lasat. Trenul ramane cea mai buna metoda de transport pe distante medii, de pana la 600-700 km in Spania. Din Barcelona pana in Burgos sunt 600 km si faci mai putin de 6 ore cu un tren normal. Pretul 34 de euro. Tren de prima calitate, vagoane intre cele mai bune 3 din lume pe care le am intalnit, peste Japonia chiar. Autobuzul e infinit mai putin confortabil, mai incet si mai scump, nu am inteles vreodata de ce atata lume il foloseste.

image
autostrazi, aeroporturi, cai ferate. ue nu a precupetit nici un efort cu spania. la trenuri e in top 3 in europa. singura problema e site-ul renfe, un dezastru.
Cu 20 de minute inainte de Burgos a inceput sa ploua. E aprilie. “en abril, aguas mil” zice un proverb spaniol. In aprilie mii de ape, de ploi. Auzisem prognoza dar parca tot mai nutream speranta. Anticipand, spun ca urmatoarele 6 zile a plouat. De la 5-6 ore pe zi pana la 15-16.  Inca o data, mare atentie cu perioada in care faceti camino. De la gara am zis sa o iau pe jos pana in centru sa fac incalzirea. Burgos cum.il stiam, acelasi oras neplacut, intins, nespaniol in planificare urbana. De mancat e de ales intre chinezi si pachistanezi, e duminica seara, majoritatea restaurantelor cu pret normal sunt inchise. La albergo descoper ca nu am pasaportul de camino cu mine. Pentru 3 euro doamna imi da alt pasaport. Se pare ca aici nu e problema dar odata ce te apropii de Santiago, pe  ultimii 200 km pe care ii face atat de multa lume, se poate sa nu mai fie posibil sa te creada ca vii de la capat si sa nu iti mai dea alt pasaport.

Aflu de la hospitalera ca sunt 80 de persoane cazate. Considerand ca mai e un albergo cu 16 paturi si pe cei de la privat se pare ca vreo 100-120 de persoane sunt pe camino acum. Mult mai putin decat in septembrie cand am inceput.

Ca intotdeauna la 8 am trebuie sa fi iesit pe usa. Iesit pe usa am fost si parca m-a lovit trenul cu care am venit aseara. Frig si ploaie, 6 grade si ploie substantiala. Burgos e pustiu. Oras de peste 100 000 de oameni in tara industrializata, ora de varf luni dimineata si nu ai pe cine sa intrebi directii.

image
luni dimineata. umea se trezeste tarziu in burgos.
Primul sat cu bar mai acatarii e la 10 km. E aglomerat deja. Spaniolii din sat stau la bar, citesc ziarul si povestesc de iepuri, se pare ca toti s-au uitat la aceeasi emisiune cu iepuri aseara la tv. Peregrinii stau la masa si mananca sandwich-uri. Toata lumea bea cafe con leche. Puro camino.

image
peisaj tipic camino. asa de bucuros sa revad unul.
Pe drum e frumos, dealuri verzi nesfarsite, sate si masini putine. Problema e ca un noroi cum rar vezi. Drumul – noroi pana la glezne, pe langa drum camp arat si plouat pana la saturatie. Sunt avantaje sa cresti in Romania.  Japonezii dinaintea mea iau noroiul si-l pun in pungute, eu la capatul celalat al spectrului, mi -amintesc cand scoteam vaca impotmolita tragand-o cu sfori sau lant din noroiul de valea unde am crescut. Altii, nemti, americani, se vaita ca ce e asta. Un francez cu bicicleta a ramas blocat de noroiul intrat intre toti si furci. De mers mai e cum mai e,  cu bicicleta – imposibil.

Apropo de lume, companieri de drum mi-au fost  un american si un lituanian. Vazand ca tot vorbesc in spaniola pe la baruri si hostaluri si-au asumat ca as fi spaniol. Am profitat sa vad niste pareri despre Romania. Americanul a fost si a ramas impresionat de mersul prin Carpati. A petrecut cateva zile cautand ursi in ceva grup cu un ghid. Desi e umblat prin lume tot american e. In Romania s-a simtit in nesiguranta ca nu a avut pistol la el. La fel si pe camino, ar fi preferat sa fie inarmat. Ii zic am am facut mai tot ce tine de hiking in SUA dar nu am vazut o data macar o arma mica la om. Imi zice ca nu aveam cum sa vad si arata spre sold, arma se tine ascunsa. Lituanianul e tipic taranul din podisul din nord-estul Europei iesit brusc in lume. Am vazut sute de astia, in special polonezi. Romania e o tara de tigani. La el in oras daca vine o persoana de culoare risca sa fie agresata pe strada. E foarte confuz ca  in Spania sunt masinile asa de noi si casele asa de vechi. Tipic om de o anumita clasa unde e comun sa ai masina mai scumpa ca garsoniera in care stai. Ii explic ca nu e posibil sa faci ce vrei tu cu casele, nu se pot renova si vopsi in portocaliu, sunt vechi, exista cod urban care nu iti da voie. Americanul la fel, cum de sunt asa de noi masinile cand el vede zilnic la tv ca in Spania lumea cauta mancare in gunoi. De asemenea  e foarte surprins ca spaniolii nu sunt asa de scurti si inchisi la culoare cum a vazut el in filme.

image
“barro”, noroi. ploaie, frig si noroi. parca eram la mine in sat.
Noaptea in Hontanas, un sat frumos ascuns intr-o vale. In afara de albergos de camino nu e nimic aici. Rata e de 1 om la 10 case. Cu cat inaintam in interiorul Spaniei cu atat mai parasite satele. In anii 60 inceput fenomenul de migratie in Spania. Întai intern, de la tara la Madrid, Barcelona  si Bilbao. Apoi de peste tot spre Germania, Elvetia si Franta. Cei din zona asta, Castilia-Leon au plecat mai mult spre Bilbao pentru a munci in siderurgie. Acum sunt la pensie majoritatea si vin vara cateva saptamani. In restul anului e pustiu. Dupa Pamplona am vazut primul sat fara oameni. Adica treci prin tot satul de la cap la coada fara sa vezi un om pe strada. In Castilia-Leon sunt cele mai pustii sate din Spania. Impozitele pe imobile sunt foarte mici in general si asa isi permit sa mentine casele.

image
hontanas, un sat aproape parasit. singurul strain , un roman care mai vine sa munceasca in sezon.
image
bodegas. aici se tineau strugurii pe vremuri.
A doua zi ploaie si 38 de kilometri. A treia cam la fel, incluzand o bucata de 17 km fara magazin sau restaurant.  In fiecare zi la fel, trezirea la 7:30, inceput mersul la 8 , cafea si sandwich pe la 10 si mers pana la 3-4 dupa amiaza. Mancarea mereu e la fel, meniuri de pelerin, 9-11 euro, departe de a fi buna.

O noapte am stat la un albergo al bisericii catolice. Cina comuna, toata lumea munceste sa faca ceva, aseaza farfuriile pe mese, servesc, la sfarsit  fac curatenie. Mancare simpla, salata si spaghete cu sos doar dar e sistem donatie, nu te poti vaita.

Preotul din sat a venit si el. Un om de 50 de ani, imbracat normal, nu cruci ostentative, nu uniforme de ninja. Are 11 sate in grija si face mai mult din convingere munca, e dificil ca sunt satele raspandite si lumea are necazuri. E lipsa mare de preoti. Bani putini, muca multa. In  Romania un preot castiga cam 10 salarii minime pe economie. Aici nu ajunge la salariul minim pe economie. Cred ca e singura meserie unde suntem in topul veniturilor in Europa. … Nu stiu cum se zice preasfintitule in spaniola, ii vorbesc cu dumneavoastra. Imediat imi cere sa ii zic tu. Pe drum mai vorbisem cu un popa american de biserica reformata care imi spunea cam la fel, a muncit zeci de ani, bani putini dar marea lui satisfactie e ca si la 18 ani de cand a iesit la pensie il opreste lumea pe strada si ii cere sfatul. Ma gandesc cum ar fi daca  preafericitii nostri ar lasa aurul si Mercedesurile si ar face munca pe care un preot e menit sa o faca.  Parca nu ar mai fi Romania. Circ fara urs nu se poate.

Incet incet am ajuns la Leon. Doua zile ploaie fara oprire. Orasul e in regula dar nu are nimic special. Poate catedrala. Tipic orasul spaniol de 100 si ceva de mii de oameni. In ultima zi intreaga de mers m-a plouat atat de mult si atat de tare incat tot ce am avut in rucsac s-a udat fleasca. Nu haine de schimb, nu sac de dormit uscat. Noroc a fost ca in camera am avut un radiator care mergea. Eu inteleg ca in pelerinaj mai trebuie sa suferi dar nici chiar asa.
image

image
ploaie, ploaie si iar ploaie. in leon deja erau inundatii.
Aveam in plan sa merg minim 10 zile si sa fac multi km pe zi, treimea asta centrala a lui camino nu este la fel de frumoasa ca prima sau ultima. Dupa 6 zile de ploaie si temperaturi sub zece grade am abandonat. Lucrurile trebuie facute la timpul lor. Voi reveni la vara.  180 de kilometri facuti, am ajuns in Leon, mers direct la tren si in Barcelona.

Inapoi in spania stereotipica, Barcelona,  20 si ceva de grade afara, sambata seara, strazile pline, terase la fiecare colt de strada si nu ai loc sa te asezi. Fiesta si distractie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *