Albania, tara unica, popor incredibil.

Albania. Mare lucru nu se aude despre ea. La hardware e frumoasa, munti, mare, munti si mare una langa alta. Treaba care o face unica si incredibila e de soft, felul de a fi al oamenilor si legile dupa care inca se ghideaza. Istoria si limba sunt unice. Un popor extrem de neinteles, nu ca as intelege eu dar putinul care il inteleg face tara o favorita de top 10 a mea. Nici prin gand nu mi-a trecut pana sa ajung acolo ca va fi asa.

A fost o perioada,  anii ’80 si ’90,  cand era “Romania si Albania”, coada Europei. Albania a si acum similara Romaniei la foarte multe capitole. Nu e nici pe departe tara gri, depresiva, saraca pe care o aveam pe retina. Imaginea se schimba mai greu ca realitatea. Multe magazine, multe benzinarii una langa alta, uneori in curte la oameni. Totul albanez, nu au intrat lanturile de companii mari. In afara de un Carrefour in Tirana, nimic mare. Plin de masini, efervescenta la toate capitolele, seamana cu Romania de acum 15 ani numai ca este mai prospera. Bani din imigratie, au tot atatia albanezi migranti in tari dezvoltare  cati in Albania si o suma de bani negri.

Peisaj tipic. munti peste tot, uscati, vegetatie rezistenta. Marea si ea prezenta in cazul asta, coasta insoteste tara de la nord la sud.
Am traversat din Macedonia in autobuz asteptandu-ma sa trec in alta lume. Am trecut granita situata in varful dealului si… in afara de vreo zece locuri la rand  cu ” lavazh ” scris pe ele nimic sa atraga atentia. Lavazh e spalatorie auto,  de multe ori un furtun si niste carpe pe marginea drumului. Am crezut ca trebuie sa ai masina curata in Albania, altfel iei amenda. Nici vorba de lege, doar ca le place sa spele masinile.

Am coborât in primul oras, Elbasan sa schimbam autobuzul. Cautand casa de schimb, am intrebat la o terasa. A incercat un ospatar sa ne dea indicatii dar era cam complicat. Proprietarul l-a auzit, i-a zis ceva in albaneza si pe drum eram, ospatarul – ghid sa ne duca la casa de schimb. Amica mea braziliana cu care eram – speriata la maxim ca ne duce sa ne taie capul pe undeva. Elbasan, Rio – tot aia, nu ? Baiatul  ne-a explicat ca l-a trimis seful, ca suntem oaspeti la ei in oras si trebuie sa fim ajutati. Normal ca nici vorba sa accepte bani. Primul caz in care ospitalitatea e dusa la maxim, au fost extrem de multe. La ospitalitatea in Europa clasica Albania nu are rival.

Treburi pur albaneze :

• Kanun e un sistem de legi paralel cu cel clasic, legea poporului cum ar veni. Dateaza de pe la 1200 si are influenta enorma si azi. Eu habar nu aveam de asta dar descoperindu-l m-am mai lamurit de ce sunt cum sunt ciudateniile Albaniei. In centru la tot se afla besa, increderea, promisiunea, cuvantul dat. Besa, traditional, e mai importanta decat legaturile familiale, decat tine, mori tu inainte sa o incalci. Recomand sa cautati pe net si sa cititi mai mult despre treaba asta, eu deja am intrat destul in teorie.

• Xhiro.  Cu ani in urma un coleg de munca bosniac imi zicea ca unul din lucrurile care ii lipsesc cel mai mult din bosnia lui e mersul de dupa masa. Seara parca s-a dat o alarma. Toata lumea deodata pe strada. Familii intregi, cu bunici, cu catei. Se mai pun la terase, invariabil  cu fata spre strada sa vada cine mai trece, sa mai discute cu ceva cunoscuti. Prima data am vazut treaba asta in Berat, in centrul tarii. Estimarea mea e ca 80 la suta din populatie a trecut pe acolo in seara aia de vara. O suma de fete sub 25 de ani, toate imbracte cat se poate mai bine si sumar. Lumea iese sa faca combinatii, sa vada si sa fie vazut. Totul sub ochii si cu acordul tatalui sau fratelui care sta la masa si bea cafeaua. Cafeaua de seara, si cu cafeaua sunt pasionati, beau de cateva ori pe zi.

20160727_195651-1.jpg
Zona xhiro. E devreme, altfel nu vedeati asfaltul de lume. Se porneste lumea la ora fixa dar depinde de anotimp, clar, dar si de localitate. Impresia mea e ca in orasele mari si cu oameni ocupati incepe mai tarziu si dureaza mai putin.
•  Apropo de fetele iesite la xhiro, femeia sac. Mi-a explicat un albanez pe microbuz cum ca femeia e ca un sac. Un sac, m-am mirat, multe am auzit dar asta chiar e diferit. E buna sa care treburile casei si copiii. Dar trebuie sa cari si tu sacul in spate, ca tata sau frate pana se mãrita, e mare responsabilitate. Asa ca ii permiti sacului sa se faca cat mai frumos, il lasi sa se plimbe aproape dezbracat in fiecare seara la xhiro ca sa il mariti repede si sa scapi de grija. Sa il care altul in continuare. Mai peste tot barbatul decide, si cand stie preturile la camere la pensiune pe de rost sau daca se poate plati cu cardul la restaurant femeia tot nu iti zice pana nu se consulta cu barbatul din familie. Au si libertate dar e o combinatie speciala albaneza de libertate si restrictii.

 Din treaba asta a mai rezultat o chestie pur albaneza, burnisha. Cand o familie ramane fara barbati, se intampla des inainte din cauza razboaielor, o fata este aleasa sa ia locul barbatului. Tunsa scurt, imbracata ca barbatii, are dreptul sa poarte arma. Comanda si decide,  nu se marita. Se comporta exact ca un barbat. Are mare respect  in societate, cum o femeie normala nu poate avea. In ziua de azi putine mai exista, probabilitatea sa vezi una e infima. Se pare ca numai jurnalistii de la magazine de calatorie mai dau de ele. Albanezii rad cand ii intrebi, femeile mai ales, iti spun ca poate ai o fi vreuna e la munte pe undeva.

• Condusul periculos. A doua oara cand am mers in Albania am mers cu masina. Auzisem ca se conduce rau de tot. Nu e chiar asa,  e aproape acceptabil. O mai iau ei pe contrasens, se mai baga prin benzinarii sa evite semaforul dar merge. Adevarul e ca doar in Muntenegru am vazut mai rau. Pe vremea comunismului particularii nu puteau avea masini. Nici scoli de soferi, nici carnet pentru oamenii de rand. Aveau 2000 de masini in toata tara, pentru uzul statului. Dupa ce a cazut comunismul a venit haosul rutier. Fiecare pe unde a nimerea, aveau masini dar inca nu sistem cu politie rutiera si carnet. O perioada prin anii ’90 se putea merge si fara tablite de inmatriculare.

wp-image-1829692929jpg.jpeg
O sfoara pe post de limitator de viteza in Tirana. Orasul a adoptat multe chestii, linii speciale pentru autobuz si taxi, piste reale de biciclete, etc, dar pe la periferie mai are treburi de astea.
  Obsesia cu Mercedes. In prezent sunt cam jumatate din masini Mercedes. ” Acum 15 ani erau 9 din 10 Mercedes si pe service-urile auto scria Mercedes service nu auto service “, imi zicea un taximetrist, si el cu un Mercedes vechi,  Ani la rand a fost singura tara din Europa care nu verifica seriile de motor si sasiu cand inscriai masina. Orice masina furata se inscria fara probleme in Albania.

DSC_0794
Tara Mercedes. Exista inca tari unde o masina e majoritara desi piata e libera. In Paraguay am mai vazut asa si tot cu  Mercedes si in Cambodia cu Toyota. Generatia mai tanara a inceput sa rupa traditia, BMW si Audi isi mai fac loc.
• Bunkerele. Au avut 750 000 de bunkere la 3 milioane de oameni populatie. In alte tari era o familie – o masina, aici o familie – un bunker.  Frica  guvernului comunist ca vor fi atacati. Nu au fost atacati veci dar cu bunkerele au ramas. Oamenii le-au scos si le-au folosit drept cotete de gaini, grajduri de oi, e si un hostel facut din ele. In prezent sunt foarte putine, trebuie sa le cauti.

wp-image-35298825jpg.jpeg
Bunker pe marginea soselei, plasat strategic, in jos este o vale cu un sat.
• Furgon. Nu prea sunt autobuze mari, trenuri mai deloc. Transportul in comun se face microbuze. numai ca unele cred ca au fost microbuze de marfa inainte. Care sunt de calatori au 3 locuri unde au fost 2. Daca cumva se umple microbuzul scot niste scaune de plastic de la bagaje le pun pe culoar. E extrem de incomod. La oprire toata lumea cu scanunele in mana, trebuie sa se ridice sa lase pe cine are de coborat. Am calatorit vreo 300 de km cu furgon si nu vreau sa imi mai amintesc. Si in Romania avem microbuze desastru dar nu se compara.

• Ospitalitatea. Intr-o seara am vrut sa vedem mai de aproape o cladire noua, foarte luminata  si impunatoare, universitatea din Berat. Era tarziu, dupa 11 noaptea, dupa bar in drum spre hotel. Ne-am apropiat si vine paza, un domn de 1.90 m, bine facut. Nimic engleza, tot insista sa mergem cu el. Eu credeam ca trebuie sa dam vreo declaratie ca am intrat pe proprietate privata. Nu chiar, domnul  a luat niste chei, in lift si direct la ultimul etaj in biblioteca ne-am oprit. Afara pe terasa sa vedem panorama, cladirea era cea mai inalta din oras. Birouri, sali de clasa, tur privat gratis, la aproape 12 noaptea. La final, normal, nu avrut sa auda de ceva bacsis.

 Fenomenul Lazarat. In sudul Albaniei – un s(t)at in stat practic separat de statul albanez 20 de ani. Au inceput din anii ’90 sa cultive plante de marijuana. Prin 2014 ajunsese sa produca miliarde de euro, jumatate din marijuana Europei venea din Lazarat. Politie nu mai aveau de ani de zile, bineinteles. A intrat armata si dupa lupte serioase a readus Lazarat in Albania. Am ajuns pana langa sat dar nu am avut curaj sa merg, mai ales ca nu aveam masina si trebuia sa caut ocazie. Furgon nu stia nimeni daca e, putin probabil, presupun ca in Lazarat lumea e prea bogata sa foloseasca furgon.

 Surprinzatoare a fost infatisarea oamenilor. Cum m-am dat jos din autobuz in Elbasan am observat ca lumea e mult mai deschisa la culoare decat aveam eu in cap. Foarte multi blonzi, sateni, nici pe departe nu domina tipul sud-european cu par negru.

• Religia.  Si aici platesc pretul stereotipizarii, lumea crede ca Albania e o tara musulmana, extremista chiar. Nici vorba. Oficial 85 la suta din albanezi se declara non-religiosi. Incredibil si impresionant pentru o tara balcanica. In comunisn a fost foarte controlata religia. Dupa comunism nu au avut un mare maestru in marketing ca inaltpreasfintitul nostru. Asa ca azi au moschei, biserici catolice si ortodoxe, de multe ori una langa alta in centrul orasului dar sunt  goale. Nici vinerea nu am vazut oameni la moschei. Ei au dat lumii pe Maica Tereza, la noi lumea umbla in patru labe in jurul bisericii si numeste treaba asta credinta.

• Nationalism. Maxim. Ca si in Kosovo, nationalism care nu are nimic de a face cu strainul, daca strainul nu e cumva sarb, macedonean sau grec. Cu sarbii pentru Kosovo, clar. ” In Macedonia avem 500 mii de oameni, normal ca vrem sa fim luati in considerare”, imi explica un albanez proprietar de cafenea in Skopje. Un sfert din Macedonia e de etnie albaneza. Cu grecii nu stiu ce au, nu am apucat sa discut cu nimeni de asta.

51_big-1
steaguri pe case si in balcoane, monumente peste tot. in centrul tiranei, intersectia mare cum ar veni e dominata de acest vultur.
Albania e tara mea favorita in tot sud-estul europei. Nu zic Balcani ca e greu de definit. Felul de a fi al tarii e unic, nimeni nu e pe aproape. Nu cred ca este tara in Europa care sa se poata compara cu Albania la mentinerea traditiei si la relatiille sociale. Imi pare nespus de rau ca nu am mers acum 10 ani sau mai inainte. Am fost doi ani la rand si foarte probabil o sa mai merg. In alti 5-10 ani cred ca o sa explodeze turistic, noua Croatie sau ceva de genul.

One comment

  1. As fi vrut sa aud ceva si de comunitatile de aromani din Albania. Oricum, cei din Albania traiesc mai bine decat cei din Grecia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *