Lumea a descoperit Albania. Pe moment doar in iulie – august.

“Du-te-n țara cutare până nu se schimba, până nu intra KFC”… In Albania KFC nu e dar schimbare da. Schimbare radicala se poate întâmpla chiar și în 2-3 ani, mai ales în cazul  tarilor mici. E a treia oară când merg în Albania și de data asta mi s-a părut supraaglomerată. August în general este o lună disproporționat de ocupata dar discuțiile cu lucrătorii din turism și experientele lasă o concluzie clara : Albania incepe sa aibă turism în masa.

KFC nu dar AFC da. Tot ce vrei si ce nu vrei exista in varianta albaneza. O alta favorita a mea, benznariile OMV, ”On My Way”. Noi radem, ei raman cu banii in tara...
Am intrat în Albania din Macedonia, prin centru, pe la lacul Ohrid. Vamesii macedoneni au cautat nod în papura, vroiau “tradiția”. Ca e pașaportul prea uzat, ca e asigurarea pe numărul de șasiu și nu cel de la mașină. 50 de euro au sugerat. Trecând din Macedonia în Albania se observă mici diferențe : mai dezorganizat, casele mai mari și mai haotic puse, familiile mai mari, mai acuta mizeria pe jos. Pe cealalta parte ospitalitatea extraordinară, lumea prietenoasa, prețurile mici –  compensează.

Lacul Ohrid ar trebuie să fie protejat fiindncă are floră și faună unice și sensibile. Bineînțeles că nu e, nici pe partea macedoneană nici pe cea albaneza. În plus, faimoasele fantezii albaneze apar la fiecare pas : teren de de volei în apă, restaurante plutitoare, plaja cu palmieri falși. Pe lângă șosea am văzut 20 de locuri unde se vindea “koran”, păstrăvul de Ohrid, amenințat cu extinctia și protejat (în teorie). Bineînțeles că e prezent și pe meniul fiecărui restaurant din zona. Per total se merită petrecuta o zi la lac dar nu în august. Prea multă lume, prea multe șezlonguri, prea multă muzică, prea mult tot.

Arogantele la albanezi sunt mai ceva ca la noi…E mai trist ca se intampla intr-un lac unic si extrem de vulnerabil. 
Am traversat tot centrul Albaniei, de la est la vest, de la Pogradec la Fier. Peste munte, drum frumos, merita mers fără motiv, doar pentru peisaje. Aproape de Fier treaba s-a stricat. Trafic fantastic, se pare toate drumurile Albaniei se intâlnesc în Fier, trei ore pe 10 km.

Albania pe care o stiu. Munte, mare, una langa alta.
Centrul Albaniei e faimos pentru curci, toată lumea are cârduri. De asemenea si pentru casele “speciale”. Aici fiecare care a avut o fantezie se pare că a cam realizat-o. Povestea tipică. A ieșit omul din țară, a făcut niște bani, a venit înapoi și a făcut palat, castel, vapor, navă spațială… România cu turnulețe ei – lipsa totala de  imaginație.

Asta nu a plutit vreodata. E o casa cu bar, facuta de la zero sa fie casa si bar. Nu ceva vapor adus pe uscat, de fapt e si foarte departe de mare, in centrul tarii.
Magarii predomina in toata Albania, curcile doar in centru.
Încă vreo două ore și-am coborât spre Berat, un fel de Sighișoara a Albaniei. Alta treaba, oraș intelectual, istoric, tradițional. Este cel mai bine conservat oraș otoman din lume, cartierul vechi arată ca pe vremea ocupației turcilor. Deasupra lui o cetate enormă, un oraș în oraș practic. Încă populata, bine conservata și cu vederi extraordinare în toate cele patru zări. Seara orașul devine de animat, un “xhiro” la care participa toată populația, restaurante și terase pline.

Orasul vechi din Berat vazut de pe dealul castelului.
Berat noaptea.
După două zile de mers am ajuns în sfârșit în zona de sud a Albaniei la litoral la marea cea frumoasă. De descris nu mai descriu fiindcă am deja un articol dedicat special litoralului. Partea de sud, ultima treime, cea cu populație greacă ar fi trebuit să fie pustie, cu plaje izolate și fără nume și tot așa. Exact opusul, plin de lume, mașini, lipsa de cazare. Am fost la 9 pensiuni și am ciocănit în ușă până când am găsit una cu locuri disponibile. Booking nu ajuta prea mult, majoritatea cazărilor nu apar. Până acum n-am avut o situație unde să merg să fie hotelul plin în Albania, acum 9 la rand. E august, e sezon…

Inconfundabilul sud al coastei albaneze.
Anul trecut nu era nimic aici. L anul o sa fie un mic oras turistic de plaja.
Am stat în satul Lukove, cazare excelentă vedere, la mare, familie foarte prietenoasă. 30 € pe noapte, 25 dacă nu rezervam pe booking. Băiatul proprietarului îmi spunea că în fiecare an cresc preturile cu 5 euro și ca toată vara a fost plin. Cel mai bun an de când familia e în turism.

Caafeau dein camera, in fiecare dimineata o placere.
O camera albaneza tipica. Un pic cam supradecorate dar mari si luminoase. Intre 20 si 30 de euro in general.
Suntem ca in Grecia, satul grecesc, familia care stăm greaca, muzică grecească, se vorbește grecește în tot satul, Grecia la mai puțin de o ora. Totuși etnic e mai complicat decât pare. Grecii au fost majoritate dar au plecat în Grecia după comunism. Acum revin doar vara pentru a face mici afaceri în turism. Ca începe sa fie chestie de ban rapid ne-a explicat un  pusti de 12 ani pe care l-am urcat cu mașina dealul de la plaja pana în sat . “Acum lumea nu mai face pâine, toți cumpăra de la en gros pentru restaurante. Mai e doar unul im tot satul, Diomedes, dacă vreți pâine adevarata”. Toți au pensiuni, restaurante, etc. Cum vine iarna pleacă înapoi în Grecia. Cu albanezii se înțeleg bine, multe căsătorii interetnice, majoritatea de convenienta, etnicii albanezi căutând sa capete acte grecești.

Pod cu cabluri. Drumul spre Grecia implica traversari din astea. 4 euro masina, 50 de centi persoana.
Sarandë e cel mai mare oraș din sud. Aici e cel mai plin de turiști străini. Vin bărcile din Grecia și Italia. Plin de italieni hamesiti căutând un pește și bun și ieftin pe faleza și de nemți  și alți anglo – saxoni explorând. Ceva mai încolo la marginea orașului altfel sta treaba. Celebrul turism “de lux” cu clienți est europeni. O zona enormă, nou construita, pe malul marii  la ieșire din oraș. Așa zisele hoteluri de lux, cinci stele închipuite, cu tot felul de piscine și “all inclusive”. In parcare  mașini mari și negre de albanezi și kosovari, polonezi, ucrainieni, rusi, sârbi, etcetera.

Am zis sa încercăm și litoralul de nord, cel cu plajă lată, fără munți ieșind din mare și cu apa care nu creste abrupt în adâncime. Știam ca străinii evita nordul dar am zis sa vedem. Am urcat până în stațiunea Shengjin. Un fel de Mamaia albanezo – kosovara. Plin de lume, hoteluri ciudate noi si kitsch, mizerie și manele. Tot Kosovo se pare că aici vine la mare. Exact cum fusesem avertizat. Nordul nu e sud în Albania. Ca un bonus, cel mai scump hotel întâlnit în trei ani de umblat prin Albania ne-a dat afară la 9 dimineață. Check-out intre 6-9.

Nordul, plin de turisti albanezi si de gunoiul lasat in urma.

După atâta mare am zis să ajungem munți. Orașul Shkodër e poarta de intrare spre munți.   Curat, frumos, bine conectat e destul de vizitat de turiști. De asemenea plin de biciclete. Nu cred că e oraș în zona balcanică sa aibă atât de multe biciclete pe cap de locuitor.

Din Shkodër am vrut să ajungem la lacul Koman. Pe lac e un feribot care face legătura între două regiuni. Merge printre munții abrupti și este considerat de mai multe ghiduri turistice drept atracția numărul 1 a Albaniei. Punctul de plecare e atât de departe în munți încât ni s-a terminat benzina. Jumătate de rezervor n-a fost de ajuns. Cu 10 km înainte să ajungem la locul de pornire al feribotului a trebuit să ne intoarcem înapoi. Benzinăriile sunt haotic puse, fiecare și-a făcut pe unde a apucat. Ba ai 10 benzinării în 10 km la intrarea în oraș, ba mergi un sfert de Albania fără sa vezi o benzinărie. Vina mi-o asum dar atenție dacă  mergeți.
Am luat-o din nou spre munte, pasul Leket e Hotit, un fel de Transfăgărășan al Albaniei. Zonă frumoasă, Albania tradițională și mai rămasă în urma. Una din zonele unde încă mai fug oamenii din sate de frica la vendeta, unde urme din “kanun” mai exista.

Pasul Laket e Hotit.

Drumuri între normale și ciudate, am trecut pe niște poduri de lemn de am crezut ca o Sa rămânem fără mașină. La sfârșit am trecut granița în Muntenegru printr-un punct de frontiera izolat complet în munți.  Graniță normală, nici o problemă prietenie între albanezi și muntenegreni.

Podul Mesi de langa Shkoder.
Pod de lemn pe soseaua care leaga Albania de Muntenegru.
Per totala excursie medie, sub cele anterioare. August nu e luna ideală de mers în Albania. În fapt nu e ideală de mers aproape nicăieri în Europa. Fan al Albaniei rămân, din mai până în iunie și în septembrie-octombrie. Oricum e de preferat să nu să nu așteptați prea mult, încă curand și iunie – iulie vor fi ca august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *